Catrene incomode

1230
Coșmar caricatură din ziarul La Caricature Gallica
”Coșmar”, caricatură din ziarul ”La Caricature”, 23 februarie 1832. Sursa: Gallica

cronica literara leviathan.ro logoMereu s-a vorbit de literatura de sertar, dar în toți acești ani de democrație, de libertate înțeleasă de fiecare după cum a crezut de cuviință, aceste scrieri aproape că nu au existat, sau autorii lor au abandonat lupta sau, pur și simplu, au plecat spre alte dimensiuni. Astfel străduința lor a rămas uitată într-un sertar, iar puțini dintre cei dispăruți au avut ”șansa” să fie onorați post-mortem, publicându-li-se scrierile. Urmașii acestora care au hotărât să scoată la lumină lucrările (poezie, proză, teatru etc.) celor care au lăsat o moștenire spirituală, fără să se gândească la faptul că poate fi un efort inutil în această lume pentru care cartea este de cele mai multe ori o necesitate secundară. Este cazul și al volumului de epigrame Catrene incomode” de Tiberiu Cristea, volum apărut cu ceva timp în urmă la Editura Neutrino din Reșița.

Tiberiu Cristea
Tiberiu Cristea

Din mărturisirile rudelor sale, moștenitoare de drept, doamna Melita Stan și fiul acesteia, Cristian Stan, aflăm că tot ce a scris poetul se află în manuscris. Tiberiu Cristea s-a născut la Timișoara, la 13 septembrie 1930, tatăl – medic veterinar, iar mama farmacistă, de origine sârbo-croată din Peregul Mic (județul Arad). Talentul literar l-a moștenit de la bunicul patern, Vasile Cristea, preot greco-catolic, care a scris două volume de predici. De mic este inițiat în studiul limbilor germană și franceză, având două guvernante, una nemțoaică și cealaltă elvețiancă, urmează cursurile gimnaziale la Liceul German de Stat (astăzi Liceul Lenau), apoi până în anul 1948 studiază la Liceul Pianiștilor, desființat de comuniști. Ultima clasă de liceu o urmează la Liceul Loga. În anul 1949 se înscrie la Facultatea de Matematică din Timișoara, pe care o abandonează după doi ani. Din anul 1951 lucrează ca învățător și profesor în comunele Crai Nou, Tolvădia, Ghilad și Dognecea. În anul 1964 ajunge la Bocșa Montană unde ocupă funcția de învățător. Primele sale poezii, 450 la număr, le-a cuprins în volumul ”Scânteieri nocturne”, definitivat prin anii ’60. Acest volum este împărțit în cinci capitole: Tartaros, Logos, Eros, Tanatos, Panteon. Între anii 1966–1970 Tiberiu Cristea scrie 666 de poezii cuprinse în volumul ”666 Triade”. Prin anii ’70 a scris peste 300 de epigrame și epitafuri, iar intre anii 1977–1978, definitivează un alt volum ”333 Triolete” cu, evident, 333 de poezii. Apoi, între 1982–1990, pregătește un alt volum, numit Stihuri cu tâlc”, care cuprinde peste 600 de fabule. Ultimul său volum, ”Limerik-uri” cuprinde peste o mie de poezii scurte, cu accente absurde, satirice și comice. Poetul s-a stins din viață în anul 2003, la un Cămin de bătrâni din Reșița.

Tiberiu Cristea și-a ordonat scrierile în volume, dar din acest număr impresionant au văzut lumina tiparului 119 poeme, de fapt epigrame scrise în anii ’60. Multe sunt adresate unor categorii socio-profesionale specifice perioadei, dar și multor sportivi, profesori, doamne și domnișoare etc. Sunt luați în vizor: birtașul irascibil, bețivul, femeile credincioase dar și cele necredincioase, femei grase, femei slabe, femei interesate, cartoforul, afemeiatul, criticul necinstit, cizmarul obraznic, rotarul necinstit și exemplele pot continua. Opțiunea fiind sertarul, Tiberiu Cristea își permite libertăți tematice, lucru care nu s-ar fi putut întâmpla în anii ’60, ani de tristă amintire, pentru că atunci se putea ”apăsa” numai pe anumite clape ale claviaturii gândirii, cele în acord cu politica vremii. Tematica volumului este aparent lejeră pentru cititorul de azi, însă epigrama de ieri, ca și cea de azi, are ca intenție finală critica unor defecte, viața cu toate componentele ei, sociale, economice, politice, culturale, iar lumea anilor ’60 din România stalinistă e o lume absurdă, o lume bântuită de fantasme, o lume închisă în propria ei existență. O lume a planificării, a planurilor fantasmagorice… o lume a iluziei existențiale.

Unei directoare care pretinde planuri și planificări…
Respectând planificarea/Și-al meu plan ce-l am pe-un an,/Am avut în plan ș-am planuri,/însă nu am nici un…plan.”

tiberiu cristea catrene incomodeEpigrama este o istorie umoristică a lumii, a adevărurilor ei, vesele sau triste, cu neajunsurile și tarele ei, însă vorba de duh poate să atenționeze sau chiar să îndrepte ceea ce se mai poate îndrepta. Am să exemplific cu o epigramă dedicată unui ”prieten” căruia i-a împrumutat 300 de lei, ca să-și cumpere o verighetă și nu i-a mai restituit…

”Îți amintești de banii/Pe care ți i-am dat?/S-au «însurat» cu tine,/De mine-au… «divorțat».”

Poetul își ia libertatea tematică de a critica moravurile, femeile care practică cea mai veche meserie din lume, temă care pentru anul 1961 ar fi fost de neacceptat:

Unei prostituate gurmande…
Comodă-i și gurmandă,/De seamă să băgați,/În pat stă ziua-ntreagă/Și-nghite tot… «cârnați».”

Tiberiu Cristea satirizează necinstea unor categorii sociale și am ales ca probatoriu catrenul adresat unui ”contabil necinstit care a fost dat afară din colectivul de muncă…Tu ți-ai încheiat bilanțul,/calculele ai făcut,/Până ieri scădeai din sumă,/Azi din «sumă» te-au «scăzut.»

Sigur, aceste catrene satirice sau incomode demonstrează că moravurile s-au perpetuat, deși timpurile s-au schimbat. Personajele, cu tarele lor de caracter, sunt prezente în orice societate, diferența o face perioada în care au fost scrise. Tiberiu Cristea este un observator atent al timpului său, numai că timpul său nu i-a permis să facă publice aceste catrene, fiindcă aduceau atingere moralei comuniste. Apariția acestui volum demonstrează că societatea comunistă a ”conservat” moravurile, iar oamenii indiferent de pregătirea lor, oameni simpli sau intelectuali, nu au devenit ”sfinți”, conform doctrinei comuniste, ci au trecut prin veac cu toate defectele și calitățile lor. În fond timpul este judecătorul suprem, iar poetul este pe deplin conștient de acest aspect: ”Crezi eu-mi pierd vremea/ Cu niște cai ce-s verzi?/ Știu și este sigur/ Că-n vreme tu te… pierzi.” Replică dată unuia care afirmă că își pierde timpul cu absurdități.

Tiberiu Cristea a avut poate intuiția că într-un timp anume, catrenele sale vor vedea lumina tiparului, ceea ce s-a și întâmplat, grație a doi oameni inimoși, Melita și Cristian Stan, fiindcă, într-o zi oarecare, fiecare dintre noi poate avea revelaţia unui timp câştigat, graţie amintirilor, evenimentelor sau oamenilor ce ne-au marcat viaţa într-un moment sau altul.

Pușa Roth

Aprilie 2017

Comentați via Facebook

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.