”Centenar Leonard Bernstein (1)” de Costin Tuchilă

1259
Costin Tuchilă Leonard Bernstein centenar leviathan.ro

fila de calendar rubrica leviathan.roLeonard Bernstein (25 august 1918, Lawrence, Massachusetts – 14 octombrie 1990, New York)

Pe la începutul anilor ’70 ai secolului trecut Televiziunea Română transmitea o serie de emisiuni realizate de Leonard Bernstein, dedicate tinerilor (și nu numai) care vor să înțeleagă muzica. Erau concerte din seria ”Young People’s Concerts” a Filarmonicii din New York, devenite emisiuni tv la CBS. Primul, transmis la televiziune în 18 ianuarie 1958 (Carnegie Hall, New York) se intitula ”Ce înseamnă muzica?”, fiind urmat de ”Ce este muzica americană?” (1 februarie 1958), ”Ce este orchestrația?” (8 martie 1958), ”Ce face ca muzica să fie simfonică?” (13 decembrie 1958), ”Ce este muzica clasică?” (24 ianuarie 1959), ”Umorul în muzică” (28 februarie 1959), ”Ce este un Concert?” (28 martie 1959), ”Cine este Gustav Mahler?” (7 februarie 1960), ”Tineri interpreți”, 1 (6 martie 1960), ”Instrumente ne-uzuale în prezent, trecut și viitor” (27 martie 1960), ”Al doilea uragan” (24 aprilie 1960), ”Uverturi și preludii”  (8 ianuarie 1961), ”La aniversarea zilei de naștere a lui Aaron Copland”(1) (12 februarie 1961), ”Tineri interpreți”, 2 (19 martie 1961), ”Muzica populară în sala de concerte” (9 aprilie 1961), ”Ce este impresonismul?” (23 noiembrie 1961), ”Drumul spre Paris” (18 ianuarie 1962), ”La mulți ani, Igor Stravinski!” (2), ”Tineri interpreți”, 3 (14 aprilie 1962), ”Sunetul unei săli” (21 noiembrie 1962), ”Ce este o melodie?” (21 decembrie 1962) etc.(3)

young people s concertsÎncepând din 1962, ”Concertele Tinerilor” au devenit prima serie de concerte televizate de la Lincoln Center. Bernstein a realizat un total de 53 de astfel de concerte difuzate pe CBS și preluate apoi în peste 40 de țări. Deși erau atât de populare, difuzarea lor a fost întreruptă în 1972, ultimul concert fiind dedicat suitei ”Planetele” de Gustav Holst. Evident, exemplificările erau realizate cu ajutorul aceleiași orchestre a Filarmonicii din New York, al cărei director muzical Bernstein era de la începutul anului 1958 (a rămas în această funcție până în 1969). Un detaliu nu trebuie trecut cu vederea: Leonard Bernstein era primul director de origine americană al prestigioasei filarmonici (NYPO), în a cărei istorie figurau, îndeplinind această funcție sau altele, nume ilustre: Gustav Mahler (1909 – 1911), Arturo Toscanini (1928 – 1936), Sir John Barbirolli (1936 – 1941), Bruno Walter (music advisor, 1947 – 1949), Leopold Stokowski (dirijor principal, 1949–1950), Dimitri Mitropoulos (1949 – 1958).

Bernstein – Lenny pentru apropiați – explica într-un limbaj accesibil tuturor, plastic, cu comparații edificatoare, tainele muzicii considerată de atâția ”grea”, dacă nu imposibil de înțeles… Orchestra îl urma cu exactitate. Uneori Bernstein exemplifica la pian. Nu lipsea doza de umor, atât de necesară pentru a însufleți ceea ce ar fi putut părea o prelegere, oricât de ”populară”. Lenny era el însuși un veritabil om-spectacol, iar aceste 53 de emisiuni, din care a rezultat o carte(4) și care au fost transpuse pe DVD începând cu anul 2004, rămân deocamdată fără egal. Bernstein găsise tonul cel mai potrivit, măsura optimă între latura nu neapărat științifică, dar oricum pretențioasă, a explicării fenomenului muzical și accesibilitatea acestuia, cheile de a face înțeles un limbaj abstract. Era ceea ce mă fermeca în acei ani – deși nu eram neinițiat în muzică, ascultam, citeam, frecventam ”cu încăpățânare” concertele simfonice – și ceea ce cred că i-ar fermeca și astăzi pe cei care au răgazul de a vedea sau revedea aceste DVD-uri (existente pe Youtube, click aici).

Despre dirijorul și compozitorul Leonard Bernstein, în articolele viitoare.

________

(1) Filarmonica din New York îi dedicase lui Aaron Copland (n. 14 noiembrie 1900) un concert la sfârșitul anului 1960.

(2) Născut în 27 iunie 1882.

(3) Lista completă a concertelor pe Wikipedia, click aici.

(4) ”Leonard Bernstein’s Young People’s Concerts”, editor Jack Gottlieb, New York, Doubleday, 1970. Traducere românească: Leonard Bernstein, ”Cum să înțelegem muzica. Concerte pentru tineret”, București, Editura Muzicală, 1982; ediția a doua: București, Editura Hyperion, 1991.

”What Does Music Mean?” (”Ce înseamnă muzica?”), 18 ianuarie 1958, partea I

”What Does Music Mean?” (”Ce înseamnă muzica?”), 18 ianuarie 1958, partea a II-a

”What Does Music Mean?” (”Ce înseamnă muzica?”), 18 ianuarie 1958, partea a III-a

”What Does Music Mean?” (”Ce înseamnă muzica?”), 18 ianuarie 1958, partea a IV-a

 ”Humor in Music (”Umorul în muzică”), 28 februarie 1959, partea I

 ”Humor in Music (”Umorul în muzică”), 28 februarie 1959, partea a II-a

”Humor in Music (”Umorul în muzică”), 28 februarie 1959, partea a III-a

”Humor in Music (”Umorul în muzică”), 28 februarie 1959, partea a IV-a

”Who Is Gustav Mahler?” (”Cine este Gustav Mahler?”), 7 februarie 1960

”Aaron Copland Birthday Party”, 12 februarie 1961

”What is a Melody?” (”Ce este o melodie?”), 21 decembrie 1962

”Holst The Planets” (”Planetele” de Gustav Holst), 26 martie 1972

Vezi Arhiva rubricii Filă de calendar

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.