„Chipuri din satul românesc” de Daniela Șontică

12 aprilie 2020

491

La Editura Trinitas, în colecția „Media Christiana”, seria „Radio Trinitas”, a apărut recent volumul Chipuri din satul românesc de Daniela Șontică, culegere de articole referitoare la lumea satului tradițional românesc, ilustrată în literatură, artă plastică, muzică, dar și în cercetarea etnografică și sociologică.

Din sumar: Mihai Eminescu şi „sărmanul ţăran român”, „Humuleştii sunt centrul lumii”, Povestea unei poezii: Noi vrem pământ, Ioan Slavici, monograful satului transilvănean, Octavian Coga şi literatura „desrobitoare”, Regina Maria: „Ţăranii români sunt plini de demnitate”, Grija lui Alexandru Vlahuţă pentru ţărani, Oameni din Miorcanii lui Ion Pillat, Carmen Sylva, inspirată de cultura noastră populară, Ion Agârbiceanu avea „dragoste faţă de poporul sărac şi obidit”, O scrisoare a ţăranului Ion către Liviu Rebreanu, Lucian Blaga – „satul, ca zarişte integrală”, Domnul Trandafir, învăţătorul ideal, Marin Preda, un scriitor pentru psihologia ţăranului român, Ştefan Bănulescu, în împărăţia de ierburi a câmpiei, Nicolae Steinhardt despre realitatea de lăsat, Ioan Alexandru, un imnograf din satul ancestral, Cimitirul sătesc, motiv de poezie la Marin Sorescu, „Nicolae Grigorescu a definit sufletul poporului”, Octav Băncilă, pictorul Răscoalei din 1907, Ţăranul „pârguit de soare” al lui Camil Ressu, Țăranii gravi ai lui Corneliu Baba, Margareta Sterian şi copiii din Drăguş, Horea, ţăranul rămas în istorie drept împărat, Picu Pătruţ, ţăranul artist , Badea Cârţan, ţăranul dornic să cunoască istoria neamului, Dimitrie Guşti şi campaniile de cercetare a satelor, Kurt Hielscher, un fotograf german prin satele noastre, Satele româneşti, prin ochii lui Denis Calloway, Ţăranii cu biblioteci din Săliştea Sibiului, Corul plugarilor din Chizatau, cel mai vechi din România, Țăranii condeieri din Banat, Părintele Stăniloae despre „ţărănimea Domnului lisus Hristos”, Elisabeta Rizea, eroina de la Nucşoara, Editura sătească a lui Ion Bobină, Maria Costăchescu, fondatoarea muzeului etnografic din Galeşul sibian.

„Anul 2019 a fost declarat de către Patriarhia Română Anul omagial al satului românesc. Cu acest prilej, scriitoarea şi jurnalista Daniela Şontică a rostit la postul de Radio Trinitas o serie de medalioane concentrate, privitoare la lumea satului tradiţional. Ceea ce m-a frapat citindu-le acum în această carte este actualitatea lor. Cumva supra-istorică, supra-temporală. Este, fireşte, mai întâi un exerciţiu de memorie, dar ridică şi grave chestiuni privind actualitatea. Dincolo de frazele de circumstanţă privitoare la sat ca matrice a sufletului naţional, ca păstrător al identităţii etnice, ca izvor de valori, este greu să rosteşti astăzi ceva cu sens, original, despre ruralitatea noastră originară. Este de observat însă un lucru straniu: la începutul secolului XX, «chestiunea ţărănească» era problema centrală, nevralgică, a societăţii româneşti. Cauzele sunt multe: sociale, economice, politice, istorice, de mentalitate etc. A se vedea, de pildă, faimoasa discuţie din tren de la începutul romanului Răscoala. Ei bine, la un secol distanţă, chestiunea rămâne de o actualitate surprinzătoare. În alţi parametri, fireşte. Conotațiile cotidiene ale «ţărănismului» sunt însă în prezent, spre deosebire de acum un veac, aproape exclusiv negative. Sau, antitetic, vehement idilice, ignorând realitatea. «Ţărănismul» le apare unor spirite «progresiste» ca semn al ereditarei noastre înapoieri, ca un blestem, ca o țară care trebuie îndepărtată grabnic. Tabăra cealaltă, dimpotrivă, trăieşte în iluzia resurecţiei «valorilor tradiţionale», fără să-şi dea seama că nu prea mai avem ţărani decât în muzee.

Era, cred, nevoie de o astfel de rapidă introducere pentru a înţelege contextul acestei cărţi. în care găsim portrete de scriitori sau de pictori care s-au străduit să ipostazieze figura ţăranului, cercetători care s-au aplecat asupra spaţiului rural şi, fireşte, învăţători, preoţi şi ţărani emblematici. Este un foarte bine venit memento asupra unui model uman şi de organizare socială pe care fie îl ignorăm cu o condamnabilă superbie, fie nu-l înţelegem cum se cuvine, din ignoranţă. Astfel îl găsim pe Eminescu alături de Badea Cârţan, pe Blaga alături de Domnu Trandafir, pe Dimitrie Gusti alături de ţăranii din Poplaca emigraţi în SUA, pe Corneliu Baba alături de editorul sătean Ion Bobina, pe Elisabeta Rizea alături de Dumitru Seceleanu, oierul devenit mare moşier şi filantrop. Unele dintre aceste nume sunt cunoscute, altele sunt ignorate azi, din păcate. În limbajul veacurilor trecute, ar fi numite «icoane». Pe bună dreptate şi păstrând polisemia termenului. Aş numi personajele acestei cărţi catene. Legături ale unui lanţ neîntrerupt, transmiţând prin veacuri un set de valori. Inalienabile. Chiar dacă textele sunt foarte condensante, la dimensiunile unui articol de dicţionar, ele oferă o excepţională imagine a continuităţii şi a universului axiologic ale spaţiului agrest. Fie că este vorba de artişti care reflectă în diferite moduri această lume, fie de personalităţi ivite din sânul ei şi devenite exponenţiale, ca Badea Cârţan, cele două trăsături amintite apar ca o constantă. Implicit, cu devoţiune senină, fără retorică sămănătorist-paseistă, autoarea aduce în actualitate aceste portrete care riscau altfel să intre în uitare. […]” – Christian Crăciun, Catene, prefață la vol. Chipuri din satul românesc.

Daniela Şontică este poetă, jurnalistă şi eseistă, membră (din 2017) a Filialei Braşov a Uniunii Scriitorilor din România. Este licenţiată a Facultăţii de Filosofie şi Jurnalism a Universităţii „Spiru Haret” din Bucureşti, absolventă a cursurilor de grafică-pictură ale Şcolii Populare de Artă din Buzău şi a Şcolii de secretariat artistic de redacţie a Fundaţiei Athenaeum Bucureşti. A fost redactor sau secretar general de redacţie în cadrul mai multor publicaţii, între care „Privirea” şi „Jurnalul Naţional”; în prezent, este redactor la „Ziarul Lumina” şi realizatoare de emisiuni la Radio Trinitas. A iniţiat şi coordonează suplimentul bilunar „Lumina literară şi artistică” al „Ziarului Lumina”. Este prezentă în antologii şi în lucrări dedicate jurnalismului românesc. Ca poetă, a debutat cu versuri în „Convorbiri literare”, în noiembrie 1989. A debutat editorial cu volumul de versuri Arlechini într-o pădure sălbatică (Bucureşti, Editura Vinea, 1995). A publicat poeme, proză literară, eseuri, cronici în „Viaţa românească”, „Tomis”, „Ateneu”, „România literară”, „Arca”, „Luceafărul”, „Revista Culturală Leviathan”, „Libris”, „Luceafărul de dimineaţă”, „Tiuk!”, „Bucureştiul literar şi artistic”, „Cafeneaua literară”, „Lumina literară şi artistică”, „Caiete Silvane”, „Vatra”, „Convorbiri literare” etc.

Poezie: Arlechini într-o pădure sălbatică (1995, Editura Vinea); Uitaţi-vă prin mine (2007, Editura Brumar); Iubita cu nume de profet (2014, Editura Tracus Arte); Privilèges de femme de lune (2015, Editura Vinea).

Publicistică: Însemnări din pridvor (2013, Editura Trinitas); Oamenii Unirii (2018, Editura Trinitas).

Teatru radiofonic: Ziua cea mare, regia artistică: Attila Vizauer, Teatrul Național Radiofonic, 2018.

Premii şi distincţii: Premiul special la Concursul naţional de creaţie literară „Vasile Voiculescu (1993); Premiul I la Concursul naţional „Ion Vinea”, constând în publicarea volumului de debut la Editura Vinea, în 1995; Premiul pentru poezie al revistei „Luceafărul” pentru anul 2006; Premiul pentru poezie al Colocviilor „George Coşbuc” pentru volumul Iubita cu nume de profet, în 2014; Diploma omagială „Sfântul loan Gură de Aur” (2015), Diploma cu medalie „Justinian Patriarhul” (2017) şi Diplomă omagială cu medalie în Anul omagial al satului românesc (2019), toate trei din partea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.