”Ciocolata, băutura zeilor” de Pușa Roth

4 februarie 2018

1102

Doamnelor şi domnilor, m-am gândit, fiind iarnă, că nu ar strica nimănui o ceașcă de ciocolată caldă, evident, cine agreează această băutură. Unii specialiști afirmă că dacă cineva va bea o ceașcă de ciocolată după o anume rețetă, persoana se va îndrăgosti iremediabil. Nu vreau să risc să scriu rețeta, fiindcă nu știu dacă îndrăgosteala este doar pentru ciocolată sau transformă omul într-un îndrăgostit iremediabil, ceea ce nu e lucru ușor. Poate și din această cauză aș dori să pornim de la ideea lui Montesquieu, care susţine că gustul este o aplicaţie promptă şi delicată a unor reguli pe care nu le cunoaştem. Sigur, atunci când vorbim de gust, intrăm deja într-o lume misterioasă, atât de plăcută fiecăruia dintre noi.

Anthelme Brillat–Savarin afirma că ”dacă o persoană bea o ceaşcă de ciocolată la trei ore după ce a luat un prânz copios, totul va fi perfect digerat şi va rămâne loc şi pentru cină”. De aceea, astăzi vom vorbi de ciocolată, adică de amestecul rezultat din boabe prăjite de cacao, zahăr şi scorţişoară. Nu tresăriţi şi fiţi o clipă atenţi: numai din cacao se obţine doar pasta de cacao, nu şi ciocolata la care cred că vă gândiţi în acest moment. Arborele de cacao este originar din America de Sud, iar Cristofor Columb a fost primul explorator care a luat contact cu boabele de cacao din Lumea Nouă, în anul 1502. Aduse în Europa, acestea nu s-au bucurat de o prea mare atenție, deoarece nimeni nu știa la ce folosesc. În anul 1519, conchistadorul Hernando Cortez a descoperit că Montezuma, conducătorul aztecilor, obișnuia să bea o băutură preparată din semințe de cacao, numită ”chocolatl”. Montezuma obișnuia să bea aproape cincizeci de căni pe zi. El i-a servit lui Hernando Cortez băutura regală, pe care acesta a găsit-o cam amară pentru gustul său.

Locul privilegiat al ciocolatei în civilizațiile moderne se datorează aromei sale inimitabile, dar și unei aure magice transmise de-a lungul timpului. Fructele de cacao serveau ca monedă de schimb, iar amanda (pulpa de cacao) se folosea pentru prepararea băuturii zeilor, ”tchocolaltl”, ciocolata cu efecte stimulatorii pentru înlăturarea oboselii și cu gust foarte plăcut. Într-adevăr, ”cacohuaquatl” în limba incașă înseamnă ”cadoul grădinarului paradisului către primii oameni”, adică a zeului Quetzalcoatl. Unele legende amintesc faptul că zeul aztec Quetzalcoatl oferea în dar omenirii boabele de cacao, prin intermediul mesagerului său Cacaoti, iar aceste daruri au luat numele mesagerului zeului aztec. Mayaşii şi aztecii foloseau boabele de cacao atât pentru prepararea unei băuturi picante şi energizante, cât şi ca monedă de schimb. Potrivit istoricilor, zece boabe de cacao aveau valoarea unui iepure, iar în schimbul a doar 100 de boabe se putea cumpăra un sclav. De asemenea, mayaşii credeau că boabele de cacao au puteri magice şi le foloseau cu multă rigurozitate în ritualuri şi în ceremonii religioase, dar şi pentru a vindeca febra, tusea şi durerile din timpul sarcinii. Ei au fost totodată şi inventatorii unei băuturi de cacao, fierbinte şi amăruie, preparată din păstăi de cacao măcinate şi diverse arome. Puţin mai târziu, indienii azteci au fost cei care au îmbunătăţit puţin reţeta, adăugându-i miere şi vanilie şi au denumit acest preparat ”xocoatl”, ce se traducea prin ”apă amară” şi era considerat ”mâncarea zeilor”. Ciocolata era atât de apreciată de azteci, încât era folosită ca monedă de schimb alături de praful de aur. În aceeaşi perioadă, cacaua era cunoscută ca fiind un important excitant sexual, aztecii folosind o băutură condimentată cu piper, ardei iute şi cuişoare. Mai târziu, spaniolii au adăugat trestie de zahăr și i-au îmbogățit aroma cu ajutorul vaniliei și scorțișoarei. În plus, au descoperit că băutura este mai gustoasă servită fierbinte. Locuitorii Spaniei au început, treptat, să aprecieze miraculosul preparat, servit cu precădere de aristocrație. Ei nu au dezvăluit Europei secretul acestei băuturi timp de un secol.

Ciocolata a trecut munţii odată cu Ana de Austria, fiica lui Filip al II-lea şi soţia lui Ludovic al XIII-lea. Călugării spanioli au trimis-o în dar confraţilor din Franţa, iar ambasadorii Spaniei au contribuit şi ei la răspândirea acestei licori. Pe timpul Regenţei ciocolata era mult mai agreată decât cafeaua, aceasta din urmă trecând drept o băutură ciudată.

Ganache de ciocolata — Ganache de ciocolată

Linée numea cacaua ”băutura zeilor” şi mulţi au încercat să afle de ce savantul o numise astfel. Unii spuneau că din cauză că-i plăcea foarte mult, alţii o pun pe seama dorinţei de a-i face pe plac confesorului său. Alţii zic că se datorează galanteriei sale, căci prima consumatoare de ciocolată a fost o regină. Mariei Antoaneta îi plăcea atât de mult ciocolata încât a creat o poziție regală pentru ciocolatierul ei.

Arborele de cacao poate atinge 8 metri în 12 ani, înflorește în tot cursul anului, având aproape 100.000 flori în buchete, dar din care doar 0,2 % dau fructe. În secolul al XIX-lea s-au produs două transformări importante în istoria ciocolatei. Ciocolata, aşa cum o ştim noi azi, în formă de baton, a fost invenţia lui Joseph Fry, din Londra. El a creat primul baton de ciocolată în 1847, adăugând mai mult unt de cacao şi mai puţină apă reţetei. Apoi, în 1875, Daniel Peter şi Henri Nestle au adăugat lapte condensat dând naştere primului baton de ciocolată cu lapte. La scurt timp, o nouă invenție a marcat istoria ciocolatei: temperatura de topire mai scăzută decât cea a corpului uman. Așadar, ciocolata se topește în gură și la figurat, dar și la propriu. Ciocolata neagră se topește la 34-35 grade Celsius, în timp ce pentru ciocolata cu lapte este nevoie de o temperatură mai scăzută cu câteva grade.