„Clipa de adevăr” (20) de Gina Zaharia

31
roman gina zaharia

clipa de adevar logo rubricaAm hotărât să fixăm voiajul de nuntă spre Poiana Brașov. Dormisem câteva ore, dar oboseala încă mai persista. Ne-am pregătit geamantanul și, sub privirile rudelor ce ne asaltau care mai de care cu diferite urări, am pornit în prima noastră călătorie de familie, aromată ca o gutuie dată în pârg.

Nu contenise să ningă; ușor, dar constant, fulgii se jucau leneși prin văzduh. Eram doi călători în același tren, care mai făcea stație în orașul meu natal, zgribulit sub mantia albă ce-l acoperea nepăsătoare.

În compartimentul nostru, doi bătrâni așteptau nerăbdători sosirea la destinație. Erau soț și soție. Lângă ușă, un tânăr, furat de mrejele somnului, își ridica mereu capul care se lăsa pe geamul rece.

– În plimbare? încercă bătrânul să schimbe o vorbă cu noi.

– Da, de nuntă, preciză Mircea.

– Să vă fie de bine! ne urară amândoi. Și toate cele bune!

– Mulțumim, am răspuns în același timp.

– Eh, continuă bătrâna, și noi am fost ca dumneavoastră.

– Și noi vom fi ca dumneavoastră! se grăbi s-o consoleze Mircea.

– Încotro? păru puțin indiscretă femeia, schimbând brusc subiectul.

– Poiana Brașov.

– Frumos! afirmă bătrâna. La munte, acolo unde ți se pare că se unește cerul cu pământul. Să vă bucurați de o vacanță cât mai reușită! Noi suntem din Brașov. Când eram mai tineri, urcam aproape în fiecare duminică pe munte. Acum ne mulțumim mai mult cu amintirile.

Am răspuns printr-un zâmbet.

Tânărul se trezise brusc. Luându-și geanta, se grăbi să coboare, îngânând un „Buna ziua”.

Imensa împărăție a purității ne aștepta cu brațele deschise. Se făcuse seară. Ninsoarea încetase de mult. O cameră dintr-un hotel de lux ne aștepta primitoare, strălucind de curățenie.

Am adormit cu toată gama de sentimente frumoase în suflet. Noaptea mi s-a părut scurtă. Poate pentru că gândurile mele au adormit leneșe, senine și luminate de aceeași înălțătoare lună, care, atunci când era de veghe, nu ne slăbea nici o clipă din ochi.

Dimineața a fost mohorâtă, întunecată ca privirile unui răufăcător. O ceață densă își întinsese aripile peste întregul cuprins. Ne era foame. Am coborât să servim micul dejun în restaurantul hotelului unde, imediat, o ospătăriță grăsună, între două vârste, ne întâmpină cu amabilitate.

Grupuri mari și mici de turiști de diferite vârste uitau de activitatea care-i aștepta, desigur, la celălalt capăt el vacanței. La o masă vecină, o tânără medita în singurătatea ei, fixându-și privirea în spațiul dintre mese. Părea trecută de douăzeci și cinci de ani. Era îmbrăcată în blugi și într-un pulover gros de lână, lung până aproape de genunchi. Avea părul roșcat, scurt și figura unui medic care-și examinează cu atenție pacientul. Poate nu eram singurii care remarcaseră prezența acestei femei singure. Câțiva turiști străini discutau ceva pe limba lor, privind-o din când în când pe furiș.

Am străbătut apoi potecile muntelui, cu setea de viață care persista adânc în noi. Mircea făcuse un om de zăpadă, căruia i-am pus numele Andrei. Râdeam în hohot, pe măsură ce Mircea lua sau adăuga puțină zăpadă la gura lui Andrei, spunând: „Andrei bosumflat” sau „Andrei bucuros”.

Ne-am bătut cu zăpadă, apoi ne-am odihnit, și iarăși am început jocul. Ne-am întors la hotel, cu sufletele ușoare și imaginația bogată în ceea ce privește frumusețea peisajului, a vieții.

Au urmat, una după alta, zile luminate de bucurie și păzite de îngeri, salbă de mărgăritare la gâtul destinului.

*

Se apropia ziua plecării. Serveam masa de seară în același restaurant, când am zărit-o din nou pe domnișoara cea singură, de astă dată însoțită de o femeie mai în vârstă. Era probabil mama ei.

La fel ca și prima dată, părea absentă de ceea ce se petrece în jurul ei. Fuma, trăgând adânc aer în piept și savurând fumul țigării. Din când în când, scotea câteva cuvinte, într-un schimb cu partenera, care nici ea nu se arăta mai darnică la vorbă. De astă dată mi s-a părut a fi de o frumusețe uimitoare. Purta o toaletă de seară: rochie neagră, brodată cu un trandafir auriu mare în piept. Bănuiam că în picioare avea pantofi eleganți, probabil tot negri. Toate acestea le-am observat discret, mai ales că existența ei, a lor, nu avea o importanță anume pentru noi. De câteva ori mi s-a părut că vorbește de mine sau de Mircea. Privea spre noi, iar cealaltă dădea din cap, în semn de aprobare.

– Curios, i-am spus lui Mircea, persoanele acela se pare că vorbesc de noi.

– Te rivalizează, glumi Mircea.

– Nu, Mircea, serios, mi se pare ceva ciudat. Oare nu au altceva mai bun de făcut?

– Ești geloasă! râse el, apoi, încercând să-mi vorbească serios: cine știe, poate ne confundă.

– Poate… am continuat nepăsătoare. Noroc!

Am ciocnit și am sărbătorit marele eveniment datorită căruia ne aflam pe aceste fermecătoare meleaguri.

Cele două femei s-au ridicat părăsind restaurantul.

Într-adevăr, în picioare avea pantofi negri, înalți, care-i sporeau eleganța, socotită de mine desăvârșită. În mâini ținea stâns o poșetă neagră, fiind, pe semne, încolțită de teama ca i-ar putea-o fura cineva. Când a trecut prin dreptul nostru, am avut impresia unei ușoare tresăriri pe chipul ei. S-a îndreptat spre ieșire, legănat, simțindu-se privită și poate mulțumită că nu e de neadmirat. Câțiva bărbați se întoarseră aproape cu totul în direcția ei.

Comeseana ei, cu o vârstă greu de apreciat, probabil între cincizeci și șaizeci de ani, avea tenul măsliniu, bine îngrijit, ceea ce dădea împresia că întreaga viață s-a preocupat de arta machiajului. Era elegantă și ea, în felul său: taior și fustă, ambele de culoare bleumarin, dar fiecare făcute dintr-un material aparte, pantofi bleumarin, cu toc ceva mai gros. Această femeie o urma pe cea tânără cu grijă, cu devotament, tăcută, ca și cum risipa de cuvinte ar fi trebuit plătită în bani grei.

Am mai rămas câteva minute, apoi ne-am îndreptat spre camera noastră, liniștită și somnoroasă ca rândunelele în amurg.

1996

Va urma

Arhiva Clipa de adevăr

Arhiva rubricii Cartea de sub braț de Gina Zaharia 

Promisiunea de joi, roman-foileton de Gina Zaharia

Vezi: Gina Zaharia – Cartea de sub braț la Editura Leviathan, mai 2021

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.