În drumul lor către o cafeluţă la cafe-bar, Leo şi Fane se întâlnesc în faţa atelierului cu o doamnă fiţoasă care are maşina tamponată. Pe ea nu o interesează reparaţia maşinii, ci să-i scoată airbagurile că-i deranjează coafura la orice tamponare.
Până una-alta, Leo şi Fane acceptă doar să-i repare faţa boţită a maşinii şi cu gândul la o afacere serioasă intră pe uşa barului unde Antifiţa dădea cu mopul pe jos.
Până să aflăm ce urmează, vă invit să o cunoaşteţi pe Ida Antifiţa, botezată de meseriaşii atelierului „Fata de la pagina 5”.
Antifiţa este chelnăriţă la cafe-barul mai sus amintit pe care băieţii l-au poreclit „Farmacie” fiindcă acolo e reţeta fericirii şi nu te doare capul, ci numai ochii aţintiţi mereu în decolteul Antifiţei. Pentru remediu se va schimba privirea şi la fesele fetei.
Este o fată trecută oleacă de 20 de ani, aşa cum se prezintă ea, frumoasă foc şi are un trup de privit non-stop. Antifiţa este o fată de la ţară cu viitor la oraş. Accentul o dă de gol de pe care meleaguri ale patriei vine. Are vocea piţigăiată. Este iute la vorbă şi se bagă aiurea-n vorbă cu orice client.
N-a auzit în viaţa ei de piramide, de literatură, are o cultură generală sub cota zero, dar ştie să arunce ocheade, să dea sfaturi, să „filosofeze”. Prost, dar le ştie.
Este singura angajată la bar şi patronul îi aduce marfă. Clienţii bănuiesc că patronul ar fi un moş trecut de 75 de ani. Bănuiala le-a fost inspirată după firma atârnată pe care scria „La Moşu” şi tot o îndemnau pe Antifiţa să-l ia de bărbat că-i rămâne averea. Dar ea, nimic. Vrea bărbat tânăr cu bani, cu vilă, cu maşină BMW şi dacă-l găseşte, vrea să facă o facultate, că tot e la modă.
Schimbarea firmei în acea zi cu „La Clona” le-a dat peste cap bănuielile băieţilor. De ce „La Clona”? Ce legătură are cu capra lor Clona? Şi unde-i „Moşu”?
Antifiţa are un caiet cu datornici, băieţii de la atelier, normal şi-i şantajează că dacă sunt şi ei băieţi drăguţi, le şterge din greşeală datoriile. „Băieţii drăguţi” preferă să plătească. Cauza: necunoscută. Nici nu comentăm. La ce bun?
Antifiţa îl soarbe pe Leo din priviri şi toţi se miră ce vede ea la individul ăsta care are strabism şi se gâdilă la fund, ajuns râsul atelierului. Dragoste şi mister.
Exact asta s-a şi întâmplat cu Leo la intrarea în cafe-bar. Fane a profitat că Leo a intrat primul şi l-a atins uşor la spate.
‒ Bingo!, a strigat Leo disperat de a sărit Antifiţa speriată şi a scăpat mopul peste faţa lui Leo.
‒ „Bună ziua!” pi româneşte nu ştii să zâci? V-aţi englijit cu toţii, bre!, a ţipat piţigăiat Antifiţa ca să-şi justifice scăparea mopului în mutra lui Leo.
Leo, ca un adevărat gentleman, se scutură de zoaie, se şterge cu o lavetă din buzunar, mereu nouă şi o întâmpină pe Antifiţa ca-n filme.
‒ Săru’ mâna, domnişoară Antifiţa! Pardon, Ida Antifiţa!
Antifiţa era fleaşcă de emoţie.
‒ Ei, aşa mai merje. Mersî şi ghine aţi vinit!
‒ Ei, na! Nici nu laşi bine să intrăm şi tu, gata, ne iei în răspărul mopului, i-a sărit în faţă cu gura Fane, pândind să-l mai gâdile încă odată pe Leo. Aşa, ca distracţie.
Fane inspectează localul şi vede ceva schimbat.
‒ Da’ unde ţi-s clienţii, Antifiţo? Fefe ne-a spus că e plin localul de nu ai unde să arunci un ciorap transpirat.
‒ Am văzut că şi firma veche s-a schimbat, adaugă şi Leo.
‒ Lumi rea, Liuţule. A reclamat cineva azi la Protecţia Consumatorului ş-o zis că firma „La Moşu” deranjează clienţii di pi stradă. Cică e cafe-bar, nu azil de bătrâni.
‒ Şi?
‒ Ş-o vinit controlul. Asta e!
‒ Aşa, şi?
‒ Şî când o vinit controlul, o întrebat pi clienţi cine-i „moşul” şî unde-s bătrânii.
‒ Poate, cine-i patronul.
‒ Nu, nu. Aşa o zâs şi când au întrebat o sută de ochi se uitau la mini.
‒ Ei, na! Toată lumea se uită la tine, la o fată aşa frumoasă… Aşa, şi?
‒ Irau doi controlori şi zâci unu: „Eşti fata patronului sau soţia?” Zâc: „Pi mini mă chiamă Ida Antifiţa Vaslui şi sunt din Focşani.”
‒ Şi ei?
‒ Cî di ce patronul a pus firma „La Moşu”? E un moş patronul meu? Nu, zâc. A pus-o aşe pen’ că moş înseamnă ceva bun. Un fel di bunic, om di treabă. Şî nu-s nâci fata, nâci soţia lui.
‒ Bine le-ai zis! Bravo!
‒ Ghini, neghini, o zâs să dau firma jos că jinează bătrânii di pi uliţă, îi imortal. Aşa o zâs, c-altfel ni amenda.
‒ Ei, na! Poate imoral, Antifiţo… Au înnebunit ăştia, dom’le. Nu ştiu de ce să se mai ia. Ce-i deranja firma cu moşu’? Mai bine „La Clona”. E de-a noastră, e în ograda noastră, e capra noastră… Şi ce-au mai zis deştepţii ăia?
‒ Nica’. La plecare m-au întribat când îs liberă. Da-şe, io îs aristată, bre?
‒ Ei, na! Hai, lasă frecatu’ ăla pe jos şi fă-ne şi nouă cafeluţe!
‒ Ai oleacă răbdare! Dacă vini controlorii ăia iară şî mă găseşte murdară pi jos? Plăteşti matali amenda? Nu vezi ci di chiştoace au dat flăcăii ăia pi jos.
‒ Aha! Avea dreptate Fefe. A fost plin barul cu clienţi.
‒ Pi’ da. După ce a schimbat şefu’ firma, s-o umplut localul. O fi crezut că eu îs Clona.
Va urma
La Editura Leviathan a apărut volumul Aventurile lui Licuță dincolo de Capătul Lumii. Detalii, click aici.
Arhiva rubricii Lumea lui Licuță de Lică Barbu
Vezi arhiva rubricii Proză scurtă
Vezi și arhiva Proiect Zâmbetul unește
[…] „Clona” (8) […]