Intrând în cafe-bar, Leo şi Fane o întreabă pe Antifiţa despre schimbarea numelui firmei şi află de la ea că localul a fost călcat de un control, pe motiv că nu era moral să se numească „La Moşu” şi că era cazul să o schimbe.
Ceea ce s-a şi întâmplat. Leo şi Fane aveau să citească la intrare „La Clona” şi au fost de acord cu schimbarea.
Văzând că nu pot să o tragă de limbă despre cine e patronul, despre clienţii care vin la bar, Leo şi Fane se lăsară păgubaşi şi cerură câte o cafea.
‒ Bine, măi, Antifiţo! Dintre atâţia bărbaţi pe care i-ai avut tu azi de clienţi, n-ai pus ochii pe vreunul care să-ţi placă?, o întrebă Fane pe Antifiţa dând ochii peste cap.
‒ Valeu! Erau aşe de tineri şi de guguieţi că nu ştiam la cari să mă uit.
‒ Ei, na! Unu’, doi acolo puteai să pui deoparte. Aşa, rămâi nemăritată.
‒ Pi di undi să ştiu cari îi ăla cu bani, cu vilă şi cu bemveu la poartă?
‒ Dragostea-i oarbă, Antifiţo. Dacă te îndrăgosteşti, nu-ţi mai trebe nici vilă, nici bemveu. Îl iei una-două şi fără casă, şi fără bani, se oferi Leo să-i dea sfaturi.
‒ Nu-mi trebuie mie drăgăleşenii d’aistea. Io am vinit aicişa să mă fac fată di oraş.
‒ Bineee! Să nu zici că nu ţi-am spus. Fetele de oraş (şi aici Leo tuşi intenţionat) sunt fete ca la ţară. Se dau pe „brazdă” aşa, ca distracţie. Am exemple câte vrei.
‒ Ci să zâc? Ti ştiu destul de ghini şî nu-s convinsă cum la un băiet ca tini care se uită câş şi eşti urât ca dracu se uită muierile ca la Făt-Frumos.
‒ Paradoxul dragostei, Antifiţo. Lasă c-ai să vezi tu când ţi-o cădea cu tronc unul frumos ca un ţap şi prost ca o capră.
‒ Nu mă intiresează pi mini „rapadoxul” dragostei. Io mi-s fată iducată. Că aşe mi-o zîs mama: „Fă! Dacă ti duci la oraş să nu ti pună dreacu să ti încurci cu vreo unul fără bani şî fără casă cî ai să munceşti dijeaba pi lumea asta. Fii dişteaptă că la oraş geme ţara di hoţi.”
Fane își pierde răbdarea cu filosofia Antifiţei şi sare ca să curmeze discuţia:
‒ Ei, da! Hai, măi fată! Ne faci cafelele alea odată sau plecăm?
‒ Bini, bre. Câti să fie?
‒ Două cafele. A mea fă-o mai tare, a dat Fane comanda.
‒ Şi mie una fără zahăr şi fără cafea. Adică, un suc la pahar. Pai de supt am io. Hi, hi, hi!, se strofocă Leo să facă şi el o glumă. Fie şi-o cafea fără zahăr!
Antifiţa se ocupă de cafele în spatele barului.
‒ Ia zi, Leule! Cum facem rost de bani?
‒ Păi, dacă pixuri nu vrei, află că Umbră nu ne lasă să o vindem pe Clona. Măcar de ne-ar lăsa să o clonăm! Fefe n-are de unde să ne dea, că i-a luat ta’su calculatorul. Spune tu din ce să facem bani?
‒ Am o idee. Hai să montăm aparate care fac nimic. Nu vezi cât se chinuiesc oamenii să facă nimic? Un aparat i-ar ajuta foarte mult. E o noutate pe piaţă şi ne umplem de bani.
‒ La mini-n sat e unul, nea Pîrlici, care nu face ninic toată zîua şî stă la Mat, ca voi acuma. La ce-i trebuie aparat care nu face nica?, se băgă Antifiţa în vorba lor.
‒ Ei, na! Nea Pîrlici al tău nu va cumpăra în veci un aşa aparat. El e aparatul. Clienţii noştri vor fi oameni cu bani mulţi pe care i-au făcut din nimic, politicieni care sunt pofticioşi la făcut nimic, funcţionari la stat care adoră să nu facă nimic şi aparatul meu le rezolvă nimicurile zilnice.
‒ Are dreptate Dobrică care spunea: „Din nimic, nimic nu se creează, totul se transformă.” Adânc spus. Băi, Fane, cum va arăta aparatul tău care face nimic?
‒ Nu ştiu. Poate ca un televizor, ăsta are numai nimicuri. Ideea pe care o am în cap este ca aparatul să nu fie deloc, adică nimic.
Leo şi Antifiţa priveau la Fane cu gura căscată, ca la un extraterestru.
‒ Stai puţin. Şi noi ce montăm dacă e nimic? Sfoară pe băţ, ce montăm?, îl întrebă Leo privind şașiu în toate părţile.
‒ Nimic, asta montăm. Noi cum venim la muncă şi luăm bani fără să facem nimic? Ei!? Ăsta-i şpilul. Lumea va cumpăra aparatul care face nimic şi vom câştiga bani.
‒ Ce tare! Bravo, Fane! Ne îmbogăţim din nimic. Nici nu mai vin la muncă.
Antifiţa le-a servit cafelele şi se uita pe sub sprâncene la cei doi.
‒ Voi vorbiţi sirios sau şuguiţi ca să mă păcăliţi? Cu mini nu vă merje.
‒ Nu, Antifiţo. E treabă serioasă. Vrei şi tu un aparat d-ăsta?
‒ Ştiu io! Mi-ar plăşea sî nu mai stau aicişa să fac cafele la clienţi cari nu fac nimic. Sî stau şi io pe marjinea şanţului, ca fetili di oraş, să sparg siminţi şi să fac bani. Cât costă aparatu’ aista?
‒ Pentru tine e promoţie. Ne ştergi datoriile din caiet şi mai dai o mie de euro. În rate.
Pauză. Antifiţa gândea la viitorul ei.
‒ Sî mî mai gândesc.
Fane scosese o şurubelniţă din buzunarul de la spate şi dădea cu ea în ceaşca de cafea.
‒ Ei, na! Prea tare ai făcut cafeaua asta.
‒ Dă-mi şi mie şurubelniţa să amestec cafeaua, zise Leo.
‒ Ei, na! Ce amesteci, că doar nu are zahăr?
‒ Aşa îmi place mie, mai amară.
Linişte de cafe-bar. Fane sorbea din cafea, Leo amesteca în ceașca de cafea cu şurubelniţa, cu toate că avea linguriţă în farfurioară şi Antifiţa ştergea tegheaua gânditoare.
‒ Bingo!, a strigat Leo victorios.
‒ Ce-ai mă, că doar nu te-am gâdilat?
Va urma
La Editura Leviathan a apărut volumul Aventurile lui Licuță dincolo de Capătul Lumii. Detalii, click aici.
Arhiva rubricii Lumea lui Licuță de Lică Barbu
Vezi arhiva rubricii Proză scurtă
Vezi și arhiva Proiect Zâmbetul unește
