Astăzi, 26 mai 2024 se împlinesc 104 de ani de când Constantin Brâncuşi a participat, la Paris, la Festivalul Dada, alături de André Gide, Paul Valéry, Fernand Léger şi alţii, fiind unul dintre semnatarii manifestului intitulat Contre Cubisme, contre Dadaisme.
„În plin avânt al mișcărilor avangardiste, artistul român își arată o față pe care puțini o cunoscuseră și care a produs, în rândul criticilor, cel puțin curiozitate, pentru că această atitudine de frondă nu se potrivea cu acel temperament pe care îl afișase public. Era considerat o «pasăre măiastră», un arhetip al grațiosului tentat mereu de vocația sublimului, o fire mai degrabă reflexivă, dedată pătrunderii în profunzime a lucrurilor, care să-i permită extragerea celor mai pure esențe.” – Andra Tischer, Brâncuși la Festivalul Dada – 26 mai 1920, „L’Art”, 26 mai 2019, citește integral aici.
Vezi și: Festival Dada Paris, antologie de muzică pentru pian
În revista trimestrială „Leviathan”, anul III, nr. 2 (7), aprilie–iunie 2020,a apărut În umbra Profetului, piesă de cameră în două acte de Daniel Onaca. Personaje: Tristan Tzara și Greta Knutson. Portret inedit Tristan Tzara de Adina Romanescu.
Fragment din piesă:
„Greta: Într-o lume fără criterii, orice rău este posibil.
Tristan: Criteriile sunt doar prejudecăți… iar prejudecățile noastre sunt ca niște frunze care plutesc într-o baltă stătută. Doar excesele merită interesul nostru!
Greta: Te-ai gândit cât de mult rău pot naște astfel de înșelătorii?
Tristan: Nu contează. Oamenii le vor iubi cu atât mai mult.
Greta: Începi cu tine însuți și pe urmă ajungi să-i înșeli pe alții. Dacă nu ai norocul să cazi de pe cal până atunci.
Tristan: Este mai bine să cazi de pe un armăsar focos, decât să călărești toată viața o mârțoagă. (Cu voce teatrală.) DADA, Compania pentru exploatarea vocabularului. Regizor: Tristan Tzara. Silogismul colonialist: Nimeni nu-și poate evita destinul. Nimeni nu poate evita DADA. Doar DADA te poate ajuta să-ți eviți soarta!
Greta: Sărmană ființă!… Compusă doar din cuvinte împreunate la întâmplare.
Tristan (prostindu-se): Pierdut corp iubitor de cuvinte constând din formulări înfășurate în hârtie de staniol. Găsitorului i se promite recompensă.
Greta: Ori încerci să-ți ascunzi gândurile, ori ești extrem de sincer. Acum ar trebui să râd?
Tristan: Vezi tu, când artistul adevărat aude despre Dada, încearcă să o practice. Când bogații și burghezii fandosiți aud despre Dada, râd și încep să zornăie punga lor cu galbeni.
Greta: Acum ești nedrept!
Tristan (își pune un joben în cap și se întoarce spre cu fața spre public): Dreptatea? O vorbă de dânșii inventată! (Se întoarce din nou spre ea.) De aceea, trebuie să luăm distanță față de morala mic-burgheză și să atragem omenirea pe drumul unei revoluții existențiale. Dreptatea autentică este sinonimă cu absența oricărei dreptăți. E bine de știut asta!”