”Coroana potrivită pentru Carol I” de Daniela Șontică

591
Daniela Șontică Portret al lui Carol I al României, de George P. A. Healy, 1873 leviathan.ro
În montaj, portret al lui Carol I al României, de George P. A. Healy, 1873

logo rubrica memor daniela sontica leviathan.roLa 10 mai 1866 Carol I a ajuns la București și a fondat dinastia regală din România și tot la 10 mai, dar în 1881, a fost proclamat Regatul României. Iată care a fost drumul lui Carol I spre tronul de la București.

Rămăs în istorie ca făuritorul Unirii Principatelor Moldova și Țara Românească la 1859 și al unor reforme viabile, Alexandru Ioan Cuza a căzut în dizgrația clasei politice și, înainte de a avea șansa de a renunța singur la tron, cum dorea, a fost silit să abdice. Prin forțarea lui Cuza de a abdica de la tron, la 11 februarie 1866, românii își arătau grabnica dorință de a pune pe scaunul țării un principe străin, cu scopul de a stopa intrigile provocate de lupta pentru stăpânire a familiilor domnești, binecunoscute de veacuri.

La sfatul lui Napoleon al III-lea

Prince_Karl_of_Hohenzollern_Sigmaringen_later_King_of_Romania
Carol I

Pus în situația de a-i sfătui pe politicienii români, Împăratul Napoleon al III-lea l-a recomandat pe fiul Prințului Carol (Karl) Anton de Hohenzollern-Sigmaringen. Îl știa de mic, luase chiar parte la botezul Prințului Carol și era un bun prieten al familiei princiare de Hohenzollern. Este drept că românii, conduși pentru intervalul scurt de timp de Locotenența Domnească, formată din Lascăr Catargiu, Nicolae Golescu, Nicolae Haralambie, și de un guvern provizoriu în frunte cu Ion Ghica, se gândiseră la contele Filip de Orléans, dar acesta a refuzat coroana. Consiliat de Napoleon, Ion Brătianu a ajuns la Düsseldorf, unde se afla Prințul Carol Anton de Hohenzollern, oferindu-i tronul Principatelor Române pentru unul din cei patru fii.

Coroana de la București s-a potrivit însă doar Prințului Carol, care, deși n-a primit binecuvântarea familiei sale cu toată inima, a plecat spre a conduce destinul acestui popor. A străbătut cu teamă Austria, dușmana Prusiei la acea vreme, îmbarcat la clasa a doua a trenului, sub numele de Carol (Karl) Hettingen. Ajuns la Baziaș, a așteptat 24 de ore vaporul care mergea în josul Dunării. Când a coborât pe malul românesc, nimeni nu l-a cunoscut pe prinț. Cu franceza sa impecabilă, Brătianu, care îl însoțise dintr-o întâmplare fericită de la Paris, a reușit să intermedieze între Carol și românii care îl așteptau.

Scriitoarea Mite Kremnitz nota în cartea ”Regele Carol al României” despre prima călătorie a acestuia prin țară: ”Căruta poștei alerga în vrerea lui Dumnezeu; opt cai erau înhămați la ea și doi vizitii, amândoi călări, îi îndemnau mereu la tot mai mare goană, scoțând chiote și strigăte și cu nesfârșitele lor bice pocnind întruna peste cai. Frânele și ștreangurile s-au rupt de mai multe ori în cursul nopții. […] Tot la trei ceasuri se schimbau vizitiii și caii la conacuri”.

Prințului i-au trebuit 24 de ore să străbată primul drum prin noua sa țară. Prin localități era salutat de oameni de tot felul: unii care stăteau în cerdacul frumoaselor case ori ale vilelor clădite în genul castelelor, iar alții, ieșiti pe brânci din bordeie, îmbrăcați sărăcăcios. În seara de 9 mai a ajuns la moșia Golesti, unde locuia familia cunoscuților patrioți, Nicolae Golescu fiind chiar membru al Locotenenței Domnești. La 84 de kilometri de București, Prințul Carol s-a odihnit o noapte înainte de a întra în Capitală.

10 mai 1866 Intrarea în București a principelui Carol I Sursa Wikipedia
10 mai 1866. Intrarea în București a principelui Carol I. Sursa: Wikipedia

Întâmpinat de o nesfârșită mulțime

Vestea sosirii ”prințului străin” a prins să alerge înaintea lui, așa încât, de la Golești la București românii i-au ieșit cu miile în întâmpinare. Mite Kremnitz descrie astfel momentul: ”Călări, pe jos, în căruțe – și ce mai căruțe! O nesfârșită mulțime de echipaje strălucite și tot pe atâtea trăsuri țărănești – cu miile și miile îi ieșiră înainte, pe când se apropia de oraș, însoțit de-o escortă militară și de sute de sprinteni țărani călări. Un fel de beție îi cuprinsese pe toți, sub cerul acesta larg, în lumina strălucitoare a Orientului. Era norocul, era viitorul care își făcea aici intrarea și toți chioteau împrejur cu încrederea aceea neînțeleasă a omului cu sufletul curat și cu presimțirea adâncă a celui neprefăcut”.

Lumea aflată în mare sărbătoare l-a înconjurat și l-a urmat pe prinț până la Mitropolie, unde, îmbrăcat în odăjdii aurite, Mitropolitul Nifon i-a dat binecuvântarea și a săvârșit o slujbă. Însoțit de mitropolit, de cei trei membri ai Locotenenței Domnești și de membrii Guvernului, prințul a mers la Camera Deputaților. Aici i s-a citit în franceză textul jurământului: ”Jur de a păzi legile României; de a menține drepturile sale și integritatea teritoriului”, iar Carol a spus românește: „Jur!”. Carol a rostit și o scurtă cuvântare, în care, printre altele, a spus: ”Numai Dumnezeu poate ști ce va rezerva viitorul țării noastre. În ceea ce ne privește, să ne limităm la a ne face datoria!”. La final a strigat: ”Traiască România!”, iar mulțimea la rândul ei: ”Trăiască Carol!”.

Carol I Leviathan

”Români, sunt al vostru din toată inima”

Domnitorul a plecat la Palatul Regal, acolo unde locuise și Cuza. A oferit o masă celor care l-au însoțit, după care a făcut o plimbare prin București. Prima zi a lui Carol ca domnitor s-a terminat prin alcătuirea noului Consiliu de Miniștri, treabă care s-a prelungit până după miezul nopții. Așa a luat sfârșit această zi de 10 mai de acum 152 de ani. În proclamația de a doua zi, domnitorul Carol avea să scrie: ”Români! Sunt al vostru din toată inima și din tot sufletul meu. Vă puteți bizui pe mine mereu, cum mă voi baza și eu pe voi”.

Într-o scrisoare adresată fratelui său, Friedrich, din 13 aprilie 1881, Carol I îl invita pe acesta în România de ziua proclamării regatului său: ”La 10/22 mai va avea loc sărbătoarea oficială a proclamării regatului, la care va fi reprezentată toata țara și întreaga armată. Este o sărbătoare măreață care va face epocă în istoria României, așa încât doresc enorm prezența fraților mei, i-am scris deja lui Leopold ca să-l invit împreună cu cei doi fii ai săi și îți adresez și ție aceeași rugăminte. Sunt convins că nu vei regreta să fii de față în ziua onorării fratelui tău, când va fi omagiat de poporul lui recunoscător”. Fragmentul este extras din cartea ”Carol I. Corespondență privată” (traducere de Sorin Cristescu, Editura Tritonic).

Vezi arhiva rubricii Memor de Daniela Șontică

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.