Doamne, ce frumos miroase a cozonac! Și strada a prins mirosul acesta îmbietor de sărbătoare, fiindcă această prăjitură anunță ca un clopoțel că se apropie marea sărbătoare a Nașterii Domnului Nostru Iisus Hristos! Înainte de a povesti istoria cozonacului, aş dori să vă reamintesc o superbă poezie scrisă de Tudor Arghezi, intitulată „Paradisul”. Sigur, la prima vedere, s-ar putea că apropierea dintre cele două subiecte să nu pară a se suprapune, dar eu gândesc că masa de Crăciun, cu toate darurile şi bunătăţile ei, poate să fie micul nostru rai, în ziua celebrării Naşterii Domnului Nostru Iisus Hristos. Este şi un îndemn la bucurie, la înţelegere, la visul omenirii că Raiul, altul decât cel dumnezeiesc, poate fi şi pe pământ, dacă ştim să ne bucurăm, să respectăm aproapele, să fim buni şi generoşi.
Paradisul
„Grădina se chemase Paradis şi Rai.
Acolo totdeauna-i mai, –
Oftează Eva a pustiu,
Când povesteşte, mai târziu,
Copiilor ţinuţi în poală
De câte ori îi culcă şi îi spală, –
Acolo anul ţine, fără greş,
De la caise până la cireşi,
De la cireşe până la caise.
De două luni e anul pare-mi-se,
Ba, mi se pare, nici de-atât.
Nu-i viscol, ger şi timp urât,
Doar poame bune, cu toptanul.
Cât e grădina şi cât ţine anul.
Un râu de miere şi un râu de lapte
Se-mpreunau în miazănoapte.
Şi am văzut şi altceva:
Bomboane-n flori şi gârle de cafea.
Zahăr movili şi cornuri mari cu mac,
Stafide, nuci cu cozonac.
Puneai o chiflă şi ieşeau o mie,
Crescute câte cinci pe-o farfurie,
Cu frişcă şi muiate în sirop,
Cu rom o picătură ori un strop.
Ziceai în gând şi, tăvi, nu mai ţin minte,
Veneau pe fugă cu plăcinte,
Frigări cu pui intrau pe uşi
Aduse de băieţi şi de păpuşi.
Peştii ieşeau, să întrebaţi pe tata,
Din iazuri, la dorinţă, copţi de-a gata,
Şi alegeai, pe sus, orice friptură,
Şi se prăjea prin aer, pân’ la gură.
Orice ai fi vrut şi jinduit
Era de ajuns să fi râvnit.
Tata mişca numai sprânceana
Şi vinul alerga cu damigeana.
Aşa era în Paradis. Păcat
Că l-am pierdut şi nu am ascultat!”.
Ei, acum să trecem la cozonacul nostru, la istoria fabuloasă a acestei împletituri magice. La originea acestei prăjituri ca şi a tuturor prăjiturilor cu aluat este painea. Tehnicile de dospire şi coacere au evoluat în funcţie şi de evoluţia gustului, iar ceea ce era la origine o variantă de pâine, a ajuns să fie o prăjitură deosebită numită cozonac. Pâinile romane, cele care erau îmbogăţite cu ouă şi unt, aveau probabil consistenţa cozonacilor de azi. Cercetările au descoperit o formă de cozonac la unele comunităţi neolitice. De fapt erau doar nişte grăunţe sfărâmate, înmuiate şi coapte pe o piatră caldă. Acest „aluat” este un precursor al pâinii nedospite, iar forma lui modernă sunt biscuiţii sau turtele de ovăz.
Egiptenii au fost primii care au considerat gătitul o artă. Au inventat şi dezvoltat metode sigure de a găti, şi au construit şi primele forme de cuptoare, unde se prepara o mare varietate de pâine. Dovezile găsite demonstrează că fiecare fel de pâine se servea diferit în timpul mesei. Multe erau îndulcite cu miere şi erau considerate deserturi. Deşi există multe dovezi ale procesului gătitului, dovezi care se pot observa în picturile din morminte, deşi se ştiu ingredientele folosite, din ofrandele găsite tot în morminte, este imposibil să aflăm vreodată ce gust aveau acele pâini dulci.
Grecii aveau o forma de cozonac cu brânză sau un altul îndulcit cu miere şi presărat cu nuci strivite. Acest tort-cozonac se numea „plakous”, de la forma sa plată. Chrysippus din Tyana a menţionat, conform surselor, o reţetă de cozonac cu nuci şi miere pe care, tot el menţionează, l-a gustat în Creta. Se mai aminteşte de o altă varietate mai grea, tot plată care se numea „satura”.
Romanii au diversificat această prăjitură adăugând stafide şi nuci sau alte fructe uscate, creând două varietăţi de cozonac numite „libum” şi „placenta”. Libum era un cozonăcel ce se oferea numai ca ofrandă făcută zeilor. Mai târziu au apărut variante mai mari care erau consumate şi de oameni, nu numai de zei. O altă ofrandă specială era „placenta”, o formă mai elaborată, un cozonac cu brânză, la care s-a adăugat pe rând, în timp, stafide, alune, seminţe de rodie şi se servea obligatoriu cu vin dulce.
În Evul Mediu, brutarii europeni, găteau foarte des cozonaci cu fructe uscate şi turtă dulce pentru că ţineau mai mult timp. Bineînţeles ca atunci cozonacul nu era atât de pufos, şi de aceea era considerat mai bun uscat. În Anglia secolului al XIV-lea, Geoffrey Chaucer (unul dintre cei mai valoroși poeți englezi ai secolului al XIV-lea, supranumit și „ultimul poet al evului mediu și primul poet al noilor timpuri”) menţionează cozonacul în celebra sa lucrare „Canterbury Tales (Povestiri din Canterbury)”, o lucrare care, din punct de vedere al construcției, amintește de „Decameronul” lui Giovanni Boccaccio. În acest tablou al vieții sociale din Anglia Chaucer descrie un cozonac imens, creat pentru ocazii speciale, din peste 13 kilograme de făină combinate cu unt, smântână, ouă, mirodenii, stafide şi miere. Mrs. Mary Eales, o cunoscută autoare de cărţi de bucate din Marea Britanie, a scris în 1718, ca recomandare, ca acest preparat să fie copt în forme lungi şi mai subţiri, stabilind astfel un standard de formă pentru cozonac.
Peste Canalul Mânecii, în cochetul Regat al Franței, cozonacul a avut un rol social hotărâtor în retorica politică. Astfel, viitoarei regine a Franței, Marie Antoinette îi este atribuită (fals) fraza „să mănânce cozonac, dacă nu au pâine”, drept răspuns la o interpelare vizând sărăcia care afecta cele mai de jos pături sociale din Paris. Trebuie menționat însă că, în acea epocă, cuvântul cozonac nu se referea desertul actual, pe care francezii îl numesc „gateau”, ci la un produs pe bază de apă și făină numit ”brioche”.
Specialiştii în gastronomie sunt aproape cu toţii de acord că reţeta de cozonac, asa cum o cunoaştem noi astăzi, a fost consacrată în secolul al XIX-lea de europeni. Tradiţia românească spune că dacă ai cozonac pe masă înseamnă că sărbătoreşti. Pentru a păstra tradiţia, dar şi pentru bucuria sărbătorii, am să fac cozonac după reţeta casei. Vă urez Crăciun fericit ! La Mulţi Ani!
