„Crăciunul la români” de Pompilius Micu

299
Nicolae Grigorescu, ”Maica Domnului cu pruncul”, Mănăstirea Agapia, 1858 – 1859
Nicolae Grigorescu, ”Maica Domnului cu pruncul”, Mănăstirea Agapia, 1858 – 1859

logo rubrica concurs cu premii descoperă scriitorul din tineText premiat la concursul de eseuri realizat de Asociația Culturală Leviathan, ”Descoperă scriitorul din tine!”, ediția a șaptea  (5 – 15 decembrie 2019). Tema acestei ediții a fost: ”Crăciunul la români”.

Pentru mine, Crăciunul este strâns legat de amintirea copilăriei. Abia așteptam să se termine școala, să cântăm cu un entuziasm nedisimulat celebrul șlagăr „A venit vacanța cu trenul din Franța”. Apoi să mergem la bunici unde, de sărbători, ne reuneam toată familia. De, alte vremuri și alți oameni. Vrem, nu vrem, timpul, ca un pictor pus pe șotii, a mai pus câteva, dacă nu mai multe fire de păr alb și ceva riduri pe față, dar încă nu a reușit să ne șteargă amintirea copilăriei, mai bine spus a sărbătorilor de iarnă, unde locul de frunte îl avea Crăciunul sau cum spuneau bunicii, sărbătoarea Nașterii Domnului. Doamne, ce bucurie era pe noi, prichindeii, când ajungeam la bunici care nu știau cum să ne răsfețe mai mult. Eu aveam o poziție ușor privilegiată, eram singurul băiat, dar fiind și cel mai mare, toate poznele și trăznăile se spărgeau în capul meu. De mic am fost un bun încasator, iar acest lucru nu s-a schimbat încă. Ce însemna pentru noi Crăciunul? Poate am uitat multe întâmplări, dar un lucru este sigur, pentru noi, cei mici, era un prilej de bucurie. Pentru cei mari era cu totul altceva. Postul Crăciunului însemna o curățire a corpului, dar mai ales a spiritului. Toate casele străluceau de curățenie și nimeni nu avea nevoie să fie îndemnat de sloganuri  de genul: „De sărbători să fim buni”. Nu, oamenii erau buni, pentru că așa simțeau, iar ca o mică paranteză, nimic și nimeni, dar absolut nimeni nu ne oprește sau interzice să fim buni. Bine, mai trebuie să și vrem să fim buni, să facem fapte bune.

Pompilius Micu
Pompilius Micu

Doamne, cum să poți uita mirosul de nuci, cozonaci și multe alte bunătăți care erau așezate în ordine desăvârșită la masa de Crăciun? Dar pentru noi, copiii, nu mâncarea era importantă. Noi așteptam, de fapt nu doar noi, chiar și cei mari așteptau cu nerăbdare venirea colindătorilor. Acum, privind în timp, îmi dau seama că bunicii, dar și părinții erau mai nerăbdători ca noi. Noi eram în febra creației, învățam cu drag colinde, plugușorul și sorcova. După care mergeam să ne examineze bunicul, un om tare blând, pentru care cea mai tare înjurătură era „…tu-ți luna mă-tii”, dar dacă greșeam sau uitam vreun vers, se supăra rău pe noi. Mersul cu colindul, plugușorul sau sorcova avea un farmec aparte, răsplata nu era propriu-zis materială, nuci, covrigi, dulciuri, rareori primeam bani (să nu mă spuneți, dar, în general, rudele de la oraș ne dădeau și bani). Dar până la colindat, mergeam cu toții, de-a fir a păr la biserică, să sărbătorim miracolul Nașterii Domnului.

În ziua de Crăciun, dimineața, ne trezeau felurite mirosuri care de care mai îmbietoare. Bunica punea pe masă pâine aburindă făcută la cratița minune, tot feluri de bunătăți de ne fugeau ochii din cap în toate direcțiile, aperitive, șuncă, tobă, piftie și ca un semn al vremurilor noi, chiar și babic, fripturi, cârnați și preferatele noastre, dulciurile, inegalabilii cozonaci cu nucă, prăjituri, brânzoaice și nu mai știu câte bunătăți. Nu despre masa plină îmi aduc aminte, în primul rând. Bucuria noastră cea mare era faptul că suntem toți, toată familia. Dacă ne lipsește ceva astăzi când sărbătorim Crăciunul? Da, ne lipsesc multe: dragostea, compasiunea, respectul pentru obiceiuri și tradiții și, mai ales, faptul ca l-am uitat pe Dumnezeu. Vedeți ce paradox trist! Aceste lucruri care însemnau atât de mult le-am înlocuit cu tot felul de surogate sau false promoții. Alergăm să cumpăram, ”fugi repede că este o promoție”, este leit-motivul sărbătorilor moderne. Tot alergăm să acumulăm, să avem cât mai multe. O să fiu cinic, dar trebuie să o spun: nu am văzut sicriu cu buzunare. Tot ce rămâne după noi este amintirea pe care o lăsăm în sufletele oamenilor. Am uitat că nu avem decât o viață și ar trebui să ne bucurăm de ea. Am uitat că suntem doar niște simpli actori pe scena vieții, că indiferent dacă vrem sau nu, mai devreme sau mai târziu, o să bată gongul. Da, sigur, nu este un text ușor de digerat, mai ales acum, dar sunt lucruri pe care am simțit nevoia să le spun.

Indiferent dacă v-a plăcut sau nu, eu vă doresc din inimă Sărbători fericite, să fiți sănătoși, iubiți și, mai ales, să nu uitați să fiți copii!

Buzău

Detalii despre obiectivele proiectului în pagina Descoperă scriitorul din tine!

Vezi și: Arhiva rubricii Descoperă scriitorul din tine!

Pagina de facebook Descoperă scriitorul din tine

Pagina de facebook Diaspora culturală românească

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.