O veche vorbă românească spune că ”mâncarea-i fudulie, băutura-i temelie.” Aşa o fi dacă ne gândim că, mai tot timpul, românii simt nevoia să asezoneze hrana cu ceva alcool. Chiar şi la cele mai simandicoase recepţii la care-am participat băutura a tronat pe mese, în cantităţi apreciabile.
Nu demult, revista ”Historia” a publicat un amplu articol despre metehnele şi obiceiurile conaţionalilor noştri în materie de alcool. Istoricii au consemnat că pe la 1600 şi ceva, boierii preferau vermutul. Un secol mai târziu, rachiul de sfeclă s-a dovedit a fi popular în alegerile mesenilor. Prin secolul al XIX-lea, pe lângă rachiu, vin, ţuică, urmaşii Romei şi ai Daciei nepieritoare au început să bea bere. Șampania a devenit obligatorie după 1900 iar după 1960 a pătruns cu succes, sub formă de vin spumant, în casele multor cetăţeni.
Consumerismul din ultimele cinci decenii a permis importul sau producţia altor tipuri de băuturi alcoolice dar şi nonalcoolice ca whisky, cidru, scotch, uzo sau sake, răcoritoare carbogazoase ori din plante.
La nivelul anului 2017, România ocupa un neonorant loc 5 mondial la consumul excesiv de alcool, chiar dacă fiecare cetăţean consuma, în aceeaşi perioadă, 70 de litri de răcoritoare carbogazoase, câştigând astfel medalia europeană de aur la categoria ”Băuturi nonalcoolice”.
O analiză realizată, tot în 2017, de colegii de la ”Ziarul Financiar” arată că oltenii şi moldovenii sunt băutorii de forţă ai naţiei. Pe locul al treilea se află ardelenii.
Toate bune şi frumoase, însă, în urmă cercetărilor întreprinse, s-a constatat că bărbaţii români cu vârsta cuprinsă între 45 şi 59 de ani consumă zilnic aproximativ 8,2 băuturi alcoolice.
Și mai îngrijorător este faptul că vârsta la care românii se apucă de gustat alcool a scăzut spre 14-15 ani. Conform Agenţiei Naţionale Antidrog, 9 din 10 elevi de liceu recunosc că au băut alcool, cel puţin o dată.
Băuturile alcoolice reprezintă, la noi, principala cauză a accidentelor rutiere, a violenţei domestice, a ratărilor personale.
Una peste alta, România are peste 3 milioane de consumatori de băuturi alcoolice, dar niciun program menit să stopeze acest viciu.
Desigur că nu mi-am propus să vă întristez vorbind despre un subiect care a stârnit discuţii şi măsuri încă din vremea lui Burebista. A fost un pretext pentru reclamele pe care le-am selectat din ziarul ”Universul” (1918 – 1924). Ȋn această perioadă, publicitatea la băuturi a surclasat orice altă marfă alimentară. Pe locul al doilea s-au situat reclamele la ciocolată. E drept, în perioada amintită, România s-a confruntat pe rând, cu o criză a pâinii, cu o criză a cărnii, cu una de lemne, cu una de gaz lampant. Până prin 1921 – 1922 s-a vorbit despre şomajul ridicat, uniformizarea socială cauzată de diferenţele enorme între locuitorii provinciilor, de inflaţie, de curbe de sacrificiu. Bănuiesc că reclama la băuturile alcoolice a fost cea mai profitabilă – atât pentru editor cât şi pentru comercianţi.
”Bun îi vinul ghiurghiuliu,/ Cules toamna pi târziu./ Mai pi brumă, mai pe-omăt/ Mult mai beu şi nu mă-mbăt” cânta cu foc Maria Tănase. Ȋn prag de toamnă, mă limitez la o asculta cu drag şi… mâncânc struguri. Aşa cum am făcut tot timpul, mă ţin departe de alcoolul creator de temelii, dar admir creativitatea celor care-au vândut o marfă vandabilă oricum, în vreme de pace, prohibiţie sau război.
Vezi: ”Cu reclama prin Bucureștiul interbelic (1)” de Mirela Nicolae
Arhiva rubricii Din presa de altădată
