„Dă-Mi să beau!” de Florentina Loredana Dalian

351
Florentina Loredana Dalian Duminica Samarinencei

”Nici găleată nu ai, şi fântâna este adâncă.”

ganduri dulci amarui florentina dalian rubrica leviathan.roDuminica Samarinencei. Azi, în bisericile ortodoxe, s-a citit pericopa evanghelică de la Ioan (4; 5–42), una dintre cele care mie îmi place mult. Această pericopă abundă de multiple înţelesuri, însă eu n-am de gând să mă opresc asupra acestora (slavă Domnului, are cine!), ci numai să fac o subliniere a versetelor care mi-au atras atenţia în mod deosebit şi să menţionez ceea ce mi-au transmis acestea, dincolo de înţelesurile teologice înalte, asupra cărora – repet – are cine face lumină.

Aşadar, când femeia samarineancă vine la fântână să scoată apă, Iisus i se adresează direct: ”Dă-Mi să beau!”, de parcă chiar i-ar fi fost sete. Spun ”de parcă”, întrucât sunt convinsă că nu ardea setea-n El, cum nici foamea (vezi mai departe, când ucenicii, care erau plecaţi în cetate după mâncare, când află refuzul Său de a mânca, se întreabă dacă Nu cumva I-a adus cineva să mănânce). Iisus a fost şi Om, mâncând şi bând, la fel ca şi noi, dar, totodată fiind şi Dumnezeu, cred că nu avea nicio problemă să-şi reprime senzaţiile de foame şi sete etc. Bun, atunci, dacă nu I-a fost sete, de ce a mai cerut apă? Să se bage în vorbă, s-o agaţe sau ce? Glumim, desigur! Din cât am priceput şi eu din Noul Testament, îmi este foarte clar că El n-a spus nici măcar o silabă aşa, de florile mărului, care să nu aibă vreun sens. Atunci? Să zicem că o alesese pe ea să-L vestească în cetatea Samariei. Dar atunci putea să înceapă direct cu: ”Mergi şi cheamă pe bărbatul tău şi vino aici!”. Căci numai ceea ce a urmat după acest îndemn a convins-o sau măcar i-a stârnit bănuiala: ”Nu cumva acesta este Hristosul?” La partea cu povestea introductivă, cu apa vie, sanchi! Ce-i răspunde femeia când Iisus îi vorbeşte de apa vie? ”Doamne, nici găleată nu ai, şi fântâna este adâncă, de unde, dar, ai apa cea vie?” Mie, acest răspuns îmi place la nebunie, stârnindu-mi un mare zâmbet. Seamănă cu răspunsul unui copil, la fel ca şi urmarea, când, după ce Iisus îi explică ce şi cum cu această apă, ea îi cere, ca să nu se mai chinuie să scoată. Metaforă, te halesc!

Ca o scurtă paranteză, că tot am adus vorba de copii, mi-am amintit de mine pe la vreo cinci ani, când am auzit pentru prima dată cuvântul ”Maramureş” şi am întrebat-o pe mătuşa mea ce înseamnă. După ce doamna profesoară a transpirat explicându-mi la ce se referă cuvântul, concluzia mea genială a fost: ”Vreau şi eu puţin Maramureş!”

Revenind, prin ”apa vie”, Iisus i-a testat puterea de înţelegere a celor superioare, dincolo de evidenţe. Lămurit, schimbă macazul, apelând la o altă metodă, pe măsura înţelegerii ei, care să o facă să-i ridice semne de întrebare, anume dezvăluirea celor din viaţa ei, pe care, în mod normal, El nu ar fi avut de unde să le ştie. Numai aceasta o face să creadă că Cel din faţa ei nu este un om obişnuit, dovadă şi remarca ei imediată: ”Doamne, văd că Tu eşti prooroc!” Aşadar, Dumnezeu vorbeşte fiecăruia după puterea lui de înţelegere.

Şi astăzi sunt femei samarinence peste tot (vorbind acum strict din punctul de vedere al priceperii celor înalte). Aud adeseori femei vorbind despre cutare preot că ”are har”, de parcă dumnealor ar umbla cu harometrul la purtător. Dacă le cauţi la explicaţie, aproape invariabil ea vine sub forma aceleia că respectivul le-a spus ce şi cum despre viaţa lor, confundând adeseori harul preoţiei şi ce poate face el cu darul ghicitoriei. Ce ştim noi ce-i harul? Nu spun că acesta exclude şi datul vederii celor ascunse, dar de la asta şi până la a-l atribui în exclusivitate acestei ”vederi”, mi se pare cam mult. În plus, de unde ştim că darul vederii nu-l au toţi preoţii, dar se feresc să-l dezvăluie, fiind o chestiune atât de delicată, în multiplele ei faţete? Personal, mie îmi ajunge să ştiu că-i preot, ca să fiu convinsă că harul lui Dumnezeu lucrează prin el.

Tot femei samarinence sunt şi cei care se încred excesiv sau în exclusivitate în evidenţele tehnico-ştiinţifice, credibile şi palpabile, fără a le pune în legătură cu întregul, bazându-se numai pe anumite dovezi, oameni pentru care apa rămâne apă şi-atât (o scoţi din fântână, mă rog, acum vine la robinet, o bei şi nu-ţi mai e sete, q.e.d.). Oameni pentru care apa înseamnă doi atomi de hidrogen şi unul de oxigen. Însă, dacă te pui cât de cât la curent cu cele mai recente descoperiri din chimie, biologie, biochimie şi fizica cuantică, te cam cutremuri. Fie şi numai dacă ne gândim la recentele experimente privind memoria apei şi faptul că aceasta e purtătoare de informaţie, nu-ţi mai vine să zici: ”Dă-mi şi mie din apa aia, ca să nu se mai învârtă apometrul, să plătesc o grămadă de bani la întreţinere!”. Ceea ce ni se dezvăluie mai nou prin intermediul ştiinţei, încearcă să ne desluşească, pe înţelesul nostru, de femei samarinence, cel puţin parţial, cam cum stă treaba cu apa cea vie (rămânând strict în domeniul moleculei de H2O, dincolo de metaforă). Ferice de cei care nu au nevoie de demonstraţii! Căci, din păcate, după mai bine de două mii de ani, noi tot Îi mai spunem lui Dumnezeu: De unde ştiinţa noastră să ne dai apa cea vie, când nici găleată nu ai, iar fântâna este adâncă, dacă nu cumva o fi şi secat?

Slobozia, 10 mai 2015

Vezi arhiva rubricii Gânduri dulci-amărui de Florentina Loredana Dalian

Comentați via Facebook

1 COMENTARIU

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.