”De ce «ochiul cinic al unui avocat»?” de Mihaela Popescu

482
Mihaela Popescu, Henri Matisse, ”Bluza românească verde” (fragment)
Henri Matisse, ”Bluza românească verde” (fragment)
Morile de vânt ale justitiei De la arta cuvântului la confesiuni și opinii juridice prin ochiul cinic al unui avocat logo rubrica leviathan.ro
De la arta cuvântului la confesiuni și opinii juridice prin ochiul cinic al unui avocat

De ce ”ochiul cinic”?!… Pare șocantă formularea, dacă primul gând care-ți vine-n minte e… cinismul lui Diogene sau, mai grav, forma de expunere scandaloasă în public, a anti-moraliștilor și a protestatarilor anti-sistem ori, în cel mai ”fericit” caz, atitudinea melancolică și acceptarea unei condiții existențiale nesatisfăcătoare, așa cum bine remarcă unul dintre cei mai importanți filosofi germani contemporani.

Ei bine, atunci când mi-am propus o asemenea abordare, nu m-am gândit nici la cinism, ca filosofie și nici la ”teorii” despre atitudinea adepților cinismului, în toate etapele istorice de manifestare a nemulțumirilor față de realitățile sociale ale epocii în care au trăit – o atitudine oarecum împinsă spre extreme.

Recunosc însă faptul că, atunci când am ales această formulă, mă aflam sub influența lucrării lui Peter Sloterdijk – ”Critica rațiunii cinice– și mi-am propus o devoalare a realităților crude din sistemul de drept românesc, dar și a atitudinii pe care o manifestă majoritatea avocaților, în cel mai pur sens al cinismului melancolic al vremurilor noastre, aflat la limitele depresiei ținută atent sub control, așa cum în mod corect a observat Sloterdijk.

Trebuie să mai spun că, personal, am traversat o etapă de cinism melancolic și că privesc înapoi, dar și către sistemul de drept actual, cu oarecare mânie

De aceea, consider că societatatea ar trebui să depășească acele forme de manifestare melancolică și să treacă la acțiune, la demascări, însă fără patimă și cu sinceritate.

Aceasta din urmă (trecerea la acțiune) ar fi, în opinia mea, tot o formă de cinism, însă moderat, dacă plecăm de la premisa că e foarte dificil să schimbi mentalitatea unui întreg sistem corupt, fără scrupule și prăbușit în cea mai adâncă mizerie morală.

Apoi demascând cruda realitate în care agonizează sistemul de drept românesc și propunând chiar soluții de ameliorare, am speranța că societatea contemporană va acționa pe viitor în cunoștință de cauză.

Să trecem acum la o discuție mai relaxată pe tema cinismului moderat, care, spun eu, ar fi un concept nou și adaptabil vremurilor noastre – în care masele riscă să evolueze, degenerând, spre tensiuni cu manifestări de maximă violență… Pe fondul nemulțumirilor generalizate și al crizei economice pe care o traversăm, desigur!

Pentru că tocmai această criză economică, dar și vidul influențelor clare de putere în plan mondial, reprezintă, în esență, cauzele ce permit dezvoltarea corupției și constituirea grupurilor de influență și de interese la nivel statal, pe fiecare treaptă socială în parte, dar și în plan social vertical, prin constituirea acelor grupuri de interese care au forța de a traversa, ori de a penetra toate treptele sociale.

Veți spune că ar fi greu de evitat un asemenea grup!… Da, este într-adevăr dificil să eviți grupuri de interese cu forță penetrantă – și, în speță, mă refer la grupurile politice dominante, care controlează la un moment dat administrația publică, dar și la indivizii ce fac parte din asemenea grupuri.

Concret, afirm că e greu să câștigi un proces deschis contra unui individ cu influență mare într-un asemenea grup, indiferent de obiectul acțiunii civile sau penale, însă nu este imposibil! De aceea, pentru a nu fi discreditat total sistemul de drept, adesea au fost date publicității cazuri cu dosare pierdute de personaje aflate în poziții cheie la un moment dat.

Dar să nu ne amăgim!… Asemenea cauze reprezintă excepții și au la bază transferul de putere de la un grup de interese spre altul.

Apoi, majoritatea dosarelor aflate pe rolul instanțelor nu sunt atât de importante pentru a atrage atenția grupurilor mari de influență, în sensul că persoanele implicate în procese nu fac obiectul atenției vreunui grup, iar pe de altă parte problema dedusă judecății instanțelor este, de regulă, una particulară și strict de interes pentru cei implicați direct în cauza respectivă.

În altă ordine de idei, aș spune că va fi aproape imposibil să obții o soluție corectă și favorabilă într-un proces deschis împotriva autorității publice, dacă în plan politic nu există interes în acest sens… Nu mai vorbim de faptul că, în cauzele câștigate de individ contra instituțiilor statului, instanțele nu acordă niciodată cheltuielile de judecată, deși legea procedurală impune obligația de plată în sarcina părții care a pierdut procesul.

Ca urmare, vorbim de cinism atunci când observăm că justiția nu e chiar atât de oarbă, cum ar vrea să pară…

Și, în general, oamenii vin la avocat cu speranțe mari și așteaptă finalități spectaculoase, iar uneori chiar au convingerea că vor avea succes deplin și că problema lor este, cu siguranță, rezolvabilă într-un mod simplu, rapid și… extraordinar!

Ei, bine, nu e chiar așa! În ceea ce mă privește, le-am spus oamenilor întotdeauna care ar fi posibilitățile de a le rezolva problema și cu ce finalitate. Dar am avut și cazuri în care am fost considerată, poate, nepricepută în ”materia” respectivă și omul, în entuziasmul lui, a intrat pe mâinile unor indivizi care, pentru un onorariu mic, i-au făcut plăcerea de a-l lansa într-un proces care din start era sortit eșecului.

De multe ori, însă, acei oameni care au pierdut asemenea cauze, au revenit să-mi spună că… am avut dreptate, iar unii chiar au afirmat că nu regretă încercările respective, deoarece și-au putut verifica… ”teoriile”!

Așa este, dar au făcut-o pe proprie cheltuială și cu o investiție afectivă inutilă! Sau dimpotrivă, tocmai pentru a-și tempera propriile trăiri. Iar asta înseamnă… cinism.

Asemenea experiențe, personal, nu îmi vor aduce niciodată satisfacție deplină, atâta vreme cât omul acela m-a privit inițial cu neîncredere și, poate, a avut reprezentarea că aș fi insuficient pregătită.

Dar acesta e… gustul amar al profesionistului care nu acceptă compromisuri și care știe că nu face parte din acea categorie… a specializaților pe ”anumite materii” – adică a juriștilor care se axează pe un singur domeniu de drept și care, din păcate, nici acolo nu excelează… Îmi place să afirm despre aceștia că… ”au citit o singură lege și nici pe aceea n-au înțeles-o deplin”.

În opinia mea, un adevărat profesionist poate aborda orice problemă de drept – absolut orice problemă! Deoarece nu va da niciodată verdicte fără a studia serios cauza ce i se încredințează, ci numai după o documentare serioasă, atât sub spectul stării de fapt, cât și sub aspectul încadrării juridice.

Numai așa va putea propune strategii procesuale și va emite opinii de admisibilitate sau de inadmisibilitate a cererii către o instanță națională sau internațională. Iar atunci când vorbim de inițierea unui proces, primul lucru la care ne gândim este probațiunea. Fără probe solide nici o cauză, oricât ar fi de simplă sau justificată, nu poate fi câștigată!

Dar să revenim la ”ochiul cinic al avocatului!

Sigur că nu e confortabil pentru nimeni să vadă că lupta sa, pe tărâmul înfăptuirii justiției este, de cele mai multe ori, o luptă cu… morile de vânt! Tocmai datorită acelor factori care pot interveni, aparent în mod tacit și total neașteptat, în desfășurarea normală a unui proces.

De aceea vom dezbate separat problema părților implicate în cauza dedusă judecății, precum și sferele posibile de influență, care pot determina pronunțarea unei soluții nelegale. Iar o asemenea situație e atât de frecventă, în România, încât, în mod firesc, ne punem întrebarea următoare: Magistrații români au măcar o vagă idee despre conceptul de moralitate sau, pur și simplu, îl ignoră?

Și, nu mă pot abține să mai pun o întrebare, care însă atinge sferele educației: Oare Institutul de Magistratură a decăzut într-un asemenea grad, încât să acorde diploma finală și să trimită la instanțe copii de bani gata, insuficient pregătiți, aroganți și chiar cu grave probleme de exprimare?!…  Să nu uităm că aroganța e cea mai vizibilă formă de manifestare a insuficienței, sau a auto-suficienței

Depinde cum stabilim unghiul de abordare sub care le evaluăm atitudinea!

Și ar mai fi o întrebare. De data asta, mă adresez direct Sistemului de Drept, care lasă să-i scape de sub atenție și chiar de sub control tocmai aspectele de natură umană.

Oameni buni, și magistratul e o ființă, și el are o viață personală și sentimente, ca toată lumea!… De ce nu faceți verificări psihologice? De ce vă mințiți că magistratul ar fi… o entitate abstractă, o instituție, sau o ”mașină” de pronunțat hotărâri?…

Trebuie să acceptați realitea că și ei sunt oameni! Și am în vedere cazurile de suicid

Testarea psihologică nu ar pune la îndoială starea de sănătate a celor din sistem, ci dimpotrivă, ar aduce, în măsura în care se poate miza pe corectitudinea verificării psihologice periodice, un procent considerabil de încredere în justiție, dar și în ceea ce privește desfășurarea curată a procesului și soluționarea obiectivă a cauzei.

În fine, aceste discuții ar fi interminabile la momentul de față și ar aduce argumentații pro și contra, la infinit și în egală măsură.

De aceea, vom rezerva o dezbatere separată pe acestă temă.

Și acum să lăsăm concluziile în ”sarcina” literaturii, care exprimă atât de frumos trăirea și gândurile unui… vizionar!

”Când cu gene ostenite sara suflu-n lumânare,
Doar ceasornicul urmează lung-a timpului cărare,
Căci perdelele-ntr-o parte când le dai, şi în odaie
Luna varsă peste toate voluptoasa ei văpaie,
Ea din noaptea amintirii o vecie-ntreagă scoate
De dureri, pe care însă le simţim ca-n vis pe toate…”

(Mihai Eminescu, ”Scrisoarea I”)

Vezi și: ”Dreptul, principiile și… justiția” de Mihaela Popescu, la rubrica Morile de vânt ale justiției     

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.