Așa suntem noi, oamenii, bântuiți de îndoieli încă de la facere, oricâte dovezi am avea, încă mai vrem. Vrem dovezi de iubire, dovezi de fidelitate, dovezi de prietenie. Căutăm mereu certitudini.
Existența lui Dumnezeu, tocmai pentru că nu este posibil să-l putem percepe cu simțurile omenești, a fost subiect de meditație pentru fiecare în parte, în toată lunga istorie a omenirii.
Unii l-au simțit și l-au cunoscut la timpul lor și în felul lor, alții, nu.
Dar chiar și ateii, care sunt oameni ce nu fac rău nimănui, chiar dacă nu vor sau nu pot accepta ideea unei entități superioare care guvernează vastul Univers, chiar și ei au emoții dincolo de sfera instinctelor primare, dincolo de explicații logice și sunt sălașe ale Izvorului Binelui.
Mari dureri, ori inexplicabilele căi ale divinității, atrocitățile care au loc în virtutea liberului arbitru, mână tot mai des omenirea pe calea necredinței.
În ce mă privește, născută și crescută într-o societate comunistă în care Dumnezeu nu avea ce căuta, cred că până pe la 20 de ani eram o atee, dar o atee care se ruga să nu fie pedepsită când greșea. Nu știu cât credeam pe atunci în puterea rugăciunii, știu doar că o făceam când eram disperată.
În străinătate nu ai pe nimeni la început. Nici rude, nici prieteni, nimeni nu știe cât de bun sau de rău ai fost, nimeni nu știe dacă ești capabil ori nu, pur și simplu, o iei de la zero. Nu te naște nicio mamă, ci te naști singur și tot singur trebuie să înveți să te miști într-un ocean de necunoscuți, să-ți procuri hrană, adăpost, dar mai ales să înveți foarte bine o materie fără de care ești pierdut și anume, contabilitatea resurselor.
În țară, dacă ești în impas, întotdeauna ai un vecin, un prieten, o rudă la care să apelezi. Când ești singur, nu ai la cine cere ajutor.
Văzând și înțelegând că oamenii de aici nu sunt cum eram noi pe timpuri, adică vecinii nu se vizitează, nu-și pun întrebări despre viețile proprii și mai ales nu obișnuiesc să se împrumute între ei, dar și că în zona în care sunt nu există magazine non-stop, mi-am dat seama că dacă rămân fără pâine, rămân nemâncată.
Astfel, am început să învăț cu seriozitate, pe lângă lecția de contabilitate și pe cea a prevederii.
Asemenea situații, în care nu ai pe nimeni apropiat îndeajuns pentru a-i spune temerile, deznădejdile, necazurile care trec prin viață, ne duc spre singurul cu care putem vorbi, la care putem cere ajutor și care ne poate fi alături în momentele grele, la Dumnezeu.
Tot timpul avem nevoie să știm că ne putem baza pe cineva în caz că întâmpinăm greutăți, iar când avem cel puțin un om, avem o speranță. Dar când nu e om ce facem? Disperăm? Nu! Apelăm la ultima instanță, la El.
Așa am făcut și eu o vreme, îi dădeam bună ziua când aveam nevoie, iar apoi, mă luam cu viața și uitam.
Până într-o zi deloc deosebită, când, ascultând în căști o piesă de muzică clasică și privind în jurul meu atâta frumusețe, atâta liniște, am simțit ceva înălțător, o stare de bine pe care n-o mai cunoscusem până atunci.
Cred că acela a fost momentul în care am făcut cunoștință cu El. Aveam vreo 35 de ani.
Poate că pornisem pe drumul acela de mult, împinsă de multe nevoi, de multe încercări, dar am ajuns la pajiștea plină de pace într-un moment în care nu intenționam să cer ceva, ci doar simțeam impulsul de a mulțumi cuiva pentru toate.
Și am știut atunci că fiecare om ajunge acolo la timpul lui, chiar de-ar fi să fie în clipa trecerii Dincolo.
Și fiecare ajunge să-i spună Creatorului: „Încântat de cunoștință”, într-un fel sau altul. Unii prin necazuri, alții prin bucurie, alții prin împăcarea cu lumea și cu viața, unii la o vârstă mai fragedă, alții mai copți, alții în iarna vieții.
Știu doar că relația mea cu El nu s-a mai rupt, chiar dacă am continuat să mă împiedic, chiar dacă am fost același om cu relele și bunele mele.
Aveam pe Cineva care mă proteja, iar acest gând m-a ajutat în toate peripețiile care au urmat. Mi-a dispărut teama, iar în locul ei s-a instalat Speranța. De 20 de ani trăiesc cu Speranța în casă, în gând, în suflet și cred că toată puterea mea stă în ea.
Portimão, Portugalia
Va urma
Vezi arhiva rubricii Frânturi de viață de Dori Lederer
La Editura Leviathan a apărut romanul Când îngerii se dezbracă de aripi de Dori Lederer. Detalii, click aici.
