Odată cu intrarea României în Uniunea Europeană, interesul de a ști cât mai multe despre noi a crescut în rândurile celor de aici. Știrile din România erau de multe ori preluate de ziarele lor și astfel mă trezeam uneori întrebată despre unele evenimente.
Când știrile erau bune, îmi creștea inima de bucurie, iar când erau proaste, aveam același răspuns: „La noi, ca și la voi, peste tot sunt și bune și rele”, iar cu asta închideam gurile care ar fi vrut să dezvolte subiectul.
Iar eu începusem să merg din ce în ce mai des în țară și dincolo de nemulțumirile pe care le auzeam, vedeam schimbările în bine pentru că voiam să le văd, îmi doream ca ele să fie.
Datorită rețelelor de socializare îmi era mult mai ușor să scot la lumină frumusețile noastre, aspectele pozitive, lucruri pe care le fac milioane de români de peste graniță. Pentru că se știe dintotdeauna că fiecare emigrant este un ambasador al țării sale.
Îmi amintesc de timpul când lucram în turism. Veneau, așa cum continuă să vină, turiști din toate colțurile lumii, dar în mod special din Europa și nu-mi amintesc să fi trecut vreunul căruia să nu-i spun că sunt din România.
Numele meu de familie fiind de origine germană, nu mică le era mirarea celor din Germania că persoana care îi primește nu este de a lor, ci româncă.
Eram conștientă că de felul în care va fi tratat fiecare în parte va depinde părerea lui despre locul vizitat, dar și despre români.
Un singur om poate forma ori schimba în rău sau în bine imaginea țării sale în ochii altui om.
Iar acel alt om o va transmite altora și alții altora.
Nu există popoare superioare și popoare inferioare, există doar oameni și cred că diferența dintre oameni o dă nivelul de educație și când spun educație nu mă refer neapărat la studii.
Prin natura activității, am avut prilejul să cunosc persoane din diferite țări, cu diferite profesii și studii. Diferența dintre ei a fost modul în care vorbeau, reacționau la unele situații, felul în care îi făceau pe ceilalți să se simtă. Iar asta ținea de educație.
De câte ori nu ați întâlnit oameni cu titluri și studii înalte și oameni care, aparent simpli, prin atitudine și caracter îi lăsau mult în urmă pe cei din prima categorie?
Omenia, empatia, modestia și pacifismul au fost calități care m-au atras întotdeauna și pe care m-am zbătut să le dobândesc. Nu întotdeauna am reușit, dar lupta aceasta este una care nu se termină cât trăim.
De câte ori simțim impulsul de a ne umfla în pene, de atâtea ori trebuie să ne tragem singuri de mânecă, să apelăm la conștiință și să privim atenți în jurul nostru.
Numai astfel vom putea vedea că întotdeauna vor fi alții mult mai buni ca noi, că se pot face lucruri mult mai mari decât cele făcute de noi și că este în regulă să fim mândri în măsura în care mândria este autostimă, demnitate și nu confundată cu orgoliul.
Deși în limba portugheză cuvântul modestie are corespondent aproximativ la fel (modesto, moderado), totuși majoritatea folosesc termenul humilde care în limba română are semnificația de smerit, simplu, fără pretenții.
Nu știu cine și cât poate fi cu adevărat umil, dar știu că modești putem fi toți.
Datul din coate, emfaza, insistența, ieșitul în frunte ca păduchele sunt caracteristice omului care simte că „mai are mult până departe”, dar vrea să sară peste etape.
Iar modestia, cea care nu face așa ceva, cununa oamenilor frumoși, a fost ceea ce am întâlnit și întâlnesc prin aceste locuri mai mult decât prin alte părți.
Iată de ce Portugalia!
Portimão, Portugalia
Va urma
Vezi arhiva rubricii Frânturi de viață de Dori Lederer
La Editura Leviathan a apărut romanul Când îngerii se dezbracă de aripi de Dori Lederer. Detalii, click aici.
