”De la romantica mănușă, la mănușa «salvatoare»” (1) de Pușa Roth

88
manusi istorii si istorioare pusa roth

istorii și istorioare rubrica de pusa roth logo leviathan.roDoamnelor şi domnilor, mă gândeam zilele acestea că în această iarnă gerul nu a fost atotstăpânitor, primăvara și-a intrat repede în drepturi, babele au rămas și ele, probabil, mute de mirare și nu s-au mai jucat cu răbdarea noastră, zădărnicindu-ne treburile și gândurile de primăvară. Însă primăvara asta timpurie ne-a adus altceva, mult mai grav decât toate capriciile vremii, ne-a adus virusul ucigaș care ne-a schimbat obiceiurile, ne-a izolat, ne-a speriat mult mai mult decât gerurile cumplite, decât furtunile de zăpadă sau alte fenomene meteorologice extreme. Dar să nu ne pierdem optimismul și să ne gândim cum ne protejăm cât mai bine cu putință ca să ne ferim de pericolul care pândește pe la orice colț. Cele mai îndemână sunt mănușile. Ce ne-am fi făcut dacă nu s-ar fi inventat mănuşile? De-a lungul timpului am tot cumpărat mănuşi, dar iernile din ultimii ani m-au făcut să le abandonez pe cele foarte groase. Când au început zăpezile, am avut de înfruntat troienele din curte şi am început să caut mănuşile de blană, cele cu un deget, groase şi moi, pe care le aşezasem într-un colţ de sertar. Cu mâinile acoperite bine, am început lupta cu troienele, luptă pe care n-am terminat-o, pentru că e prea multă zăpadă pe metru pătrat. Acum mă gândesc tot mai des la acest obiect care a ajuns o necesitate astăzi, când trebuie să ne protejăm și alături de mască, mănușile, de data această din plastic, ne pot salva viețile. Ei, bine, m-am gândit cum şi când au apărut mănuşile, acest obiect de vestimentaţie atât de necesar pe timp de frig, practic într-o grădină, mai ales de trandafiri, util în bucătărie, obiect de lux pentru un bal, o serată, dar și salvator de vieți etc. Să pornim, așadar, pe firul istoriei şi să lămurim această poveste.

În Odiseea, Homer ne spune că Laertes, tatăl lui Ulise, purta mănuşi în grădină, să nu se rănească în rugii de mure; o altă versiune susţine că acesta şi-ar fi tras, de fapt, mânecile hainelor pentru a-şi feri mâinile. Lăsând la o parte legendele, istoria scrisă a Antichităţii conţine referiri ocazionale la folosirea mănuşilor. Xenofon (1) notează că obiceiul de a purta mănuşi nu era unul potrivit pentru bărbaţi. Pentru a demonstra cât de efeminaţi erau perșii (persanii), el relatează, cu dispreţ aproape, că aceştia nu se mulţumeau doar să-şi acopere capul şi picioarele pentru a se feri de frig în timpul iernii, ci foloseau şi mănuşi groase, ca să nu le îngheţe mâinile.

În lucrarea sa Historiai, Herodot (2) spune că Leotychides, conducător al Spartei, a fost acuzat că a dat drept mită o mănuşă plină cu argint.

Pliniu cel Tânăr (3) povesteşte că scribul unchiului său, Pliniu cel Bătrân, ar fi purtat aceste obiecte de îmbrăcăminte pentru a se feri de ger. În De re rustica, Varro, un alt scriitor din Antichitate, scrie că măslinele culese cu mâna sunt preferabile celor culese cu mănuşi, iar Athenaeus ne povesteşte despre un mâncău care venea cu mănuşi la festinele unde era invitat, pentru a putea pune mâna pe vasele cu mâncăruri fierbinţi, înfulecând astfel mai mult decât restul comesenilor săi. Vom continua.

Ei, acesta e doar începutul poveştii mănuşilor. Sigur, ele nu au suferit modificări substanţiale, nici nu era posibil, dar de-a lungul secolelor au avut importanţa lor atât ca obiect de vestimentaţie util, dar şi ca obiect de lux.

________

(1) Xenofon (427 î. Hr. – 355 î. Hr.), soldat, mercenar, elev și admirator al lui Socrate. Lucrările sale sunt o sursă importantă pentru studiul istoriei și al filosofiei greceşti. Xenofon este autorul lucrării Anabasis Kyrou, o poveste a unor mercenari greci care se luptă să ajungă de la porțile Babilonului la Marea Neagră. Printre scrierile lui se mai numără și Hellenica, o continuare a lucrării lui Tucidide despre istoria grecilor, Amintiri despre Socrate și Ciropedia, o nuvelă istorică despre Cyrus al II-lea cel Mare, fondatorul Imperiului Persan. Oeconomicus este un dialog despre agricultură și gospodărire, în care, pe lângă aceste subiecte, mai sunt tratate teme ca relațiile dintre bărbat și femeie, viața rurală.

(2) Herodot din Halicarnas (484 î. Hr. – cca. 425 î. Hr.) este considerat părintele istoriei, prin modul în care a tratat evenimentele pe care le-a consemnat în scrierile sale. În opera sa Historiai (Istorii), redactată în dialect ionic și împărțită în 9 cărți, Herodot își propune programatic să abordeze prima mare confruntare dintre lumea orientală (Asia) și cea apuseană (Grecia), dintre despotismul oriental și democrația elenă, culminând cu războaiele medice. Trecând peste epoca mitică, Herodot urmărește ascensiunea puterii persane, prezentând totodată istoria popoarelor supuse de Ahemenizi: lidieni, babilonieni, egipteni, sciți, libieni și, în paralel, istoria principalelor cetăți grecești. Herodot descrie și obiceiurile și religia geților. Cucerirea orașului Sestos (478 î. Hr.) de către atenieni încheie opera lui Herodot.

(3) Pliniu cel Tânăr (n. în 61 sau 63 d. Hr., Como, Italia), consul roman şi scriitor, a fost nepotul pe linie maternă al lui Pliniu cel Bătrân. A fost consul în anul 100 și proconsul în Pont și Bitinia în anii 112 – 113 d. Hr. A rămas consemnată peste veacuri prietenia lui cu Tacit, fiind și un apropiat al împăratului Traian.

 

Vezi arhiva rubricii Istorii și istorioare de Pușa Roth

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.