Prima…
„La început, spiritul pur al Creatorului plutea omniprezent, ubicuu, deasupra apelor scufundate într-o beznă nemărginită. Apoi, aprinzând o scânteie, El şi-a dat seama că „lumina este bună”… (Geneza 1:4).
Așa cum știm cu toții, întunericul sau întunecimea este opusul polar al luminozității, adică o absență a luminii vizibile. De asemenea, este înțeles ca apariție a negrului într-un spațiu de culoare. Se spune că oamenii sunt în imposibilitatea de a distinge culoarea atunci când predomină lumina puternică sau întunericul. Răspunsurile emoționale la întuneric au generat, metaforic vorbind, diferite folosiri ale termenului în toate culturile.
Prietene, zicea un personaj celebru, în loc să înjuri întunericul, mai bine aprinde o lumânare.
Stelele nu pot străluci fără întuneric și toată lumea are pete întunecate pe inimă. Unor demnitari de carton din țara mea le-aș mai spune și că florile care cresc în întuneric, doar în întuneric pot supraviețui. Știți de ce? Pentru că doar cei care au trecut prin întuneric sunt capabili să admire sincer și să se bucure de lumina slabă a lumânării. Dar ce le pasă Întunecimilor lor!
S-ar mai putea spune că există întotdeauna un fel de lumină în întuneric, iar optimistul ar adăuga că acela care a aflat odată unde este adevărul și de unde vine lumina, nu va dori niciodată să calce prin întuneric. Un personaj dintr-o capodoperă a lui Tolstoi credea că nimeni, după ce a privit în întuneric, nu își dorește pentru sine o ședere veșnică în beznă, în care există doar incertitudine. Prin urmare, orice om rațional încearcă să evite acest întuneric și să distrugă orice obstacol care îi blochează calea spre lumină. Și mai adăuga că nu toată lumea poate vedea lumina divină, aceasta este numai puterea credinței ascunsă în spatele întunericului.
Acasă ar putea să fie locul în care, atunci când te întorci, te întâlnești față în față cu viețuitoarea din întuneric. Și cum în întuneric este mai ușor să ascundă păcatele, un om își poate înțelege propria lui singurătate numai atunci când pleoapele sale sunt închise, de parcă întunericul este elementul nativ al ființei noastre și nu lumina. Zorile vin întotdeauna după o noapte lungă dar, din păcate, toate se vor topi cândva în întuneric.
Ne temem de întuneric? Cel pătruns în suflet nu va ieși niciodată de acolo. Întunericul este în inima fiecărui om. Tot un personaj celebru rostea o replică, murmurată cu încrâncenare: cel care privește din lumină în întunericul apăsător nu vede pe niciunul dintre dușmani săi, ci ajunge o țintă pentru toți. Când o stea încetează să mai lumineze, este lăsată singură în întuneric. Și când el devine absolut, primul lucru pe care îl absoarbe este lumina stelelor. Întunericul își așteaptă ceasul, pentru că, în umbră, toți ochii sunt neputincioși.
Arhiva rubricii În marginea filosofiei de Ionuț Cristache
A doua față, roman de Ionuț Cristache la Editura Leviathan, 2022, ediție tipărită, click aici; ediție online, free download, click aici.
