”Dimitrie Cantemir – «Inorogul alb al gândirii românești»” de Pușa Roth

2850
Pușa Roth Dimitrie Cantemir biografie leviathan

fila de calendar rubrica leviathan.ro298 de ani de la moartea lui Dimitrie Cantemir

”Sufletul odihnă nu poate afla până nu găseşte adevărul, carile îl cearcă oricât de cu trudă i-ar fi a-l nimeri.” Acest superb citat aparține lui Dimitrie Cantemir, un mare reprezentant al umanismului românesc. Pentru Blaga, principele Cantemir este ”«inorogul alb» al gândirii româneşti, făptură stranie şi pură, de o genială claritate în previziuni”. ”Dimitrie Cantemir, erudit de faimă europeană, voievod moldovean, academicean berlinez, prinț rus, cronicar român, cunoscător al tuturor plăcerilor pe care le poate da lumea, un Lorenzo de Medici al nostru”, spunea George Călinescu despre Dimitrie Cantemir.

Dimitrie Cantemir (26 octombrie 1673–21 august 1723), domn al Moldovei între martie–aprilie 1693 și între anii 1710–1711, a avut o formaţie enciclopedică cu preocupări în diferite domenii: istorie, filosofie, literatură, matematică, limbi orientale, muzică. A fost o personalitate multilaterală, care a realizat prima sinteză a culturii naţionale, pregătind apariţia iluminismului. Majoritatea operelor sale se bazează pe o vastă documentaţie, el folosind izvoare străine în limbile germană, franceză, rusă, polonă, turcă. Ca domnitor, Cantemir a dovedit vederi progresiste. Pentru meritele sale ştiinţifice şi literare, în 1714, Dimitrie Cantemir a fost ales membru al Academiei din Berlin.

Fiu al domnului moldovean Constantin Cantemir, a fost proclamat domn la moartea tatălui sau dar nu a fost recunoscut de către Poarta Otomană. Din 1693 până în în 1710, a stat la Constantinopol, unde a fost capuchehaie*) și a însoțit armata otomană în expediția eșuată din Ungaria, fiind martor al înfrângerii otomanilor în bătălia de la Zenta, unde s-a convins de decadența Imperiului Otoman. Ca domn, a fost bănuit de neloialitate față de Imperiul Otoman, lucru perfect adevărat deoarece a încheiat un tratat cu Petru cel Mare al Rusiei. Armata rusă ajutată de moldoveni a suferit o înfrângere categorică din partea turcilor în bătălia de la Stănilești. În consecință, Cantemir a fost nevoit să se refugieze în Rusia, unde și-a petrecut restul vieții în mijlocul preocupărilor intelectuale.

A fost un adept al domniei autoritare, adversar al atotputernicei mari boierimi și a fost împotriva transformării țăranilor liberi în șerbi. A devenit consilier intim al lui Petru I (după ce a fost ajutat de ambasadorii Olandei și Franței la Înalta Poartă) și a desfășurat o activitate științifică rodnică. Lângă Harkov i s-a acordat un domeniu feudal și a fost investit cu titlul de Principe Serenissim al Rusiei la 1 august 1711. A contribuit la cartografierea Rusiei și a lucrat în sistem Mercator. Colecția sa de hărți, scrise în latină, se află în Arhiva Cabinetului lui Petru cel Mare de la Petersburg.

Dimitrie Cantemir, maxime:

”Unii tac din înţelepciune, alţii tac din prostie, oricum, tăcerea lor vorbeşte.”

”Precât este de folos, la vreme de trebuinţă, cuvântul cuvios, pre atât este de neputincios cuvântul aceluia care, nefiind întrebat de nimeni, tuturor dă sfat.”

”Pierderea vremii bune este maica şi sămânţa vremii rele.”

”Sufletele înţelepte se pleacă chiar şi în faţa dreptei socoteli a vrăjmaşilor.”

”Ce e viaţa noastră? Abur.”

A scris ”Hronicul  vechimei a romano-moldo-vlahilor”, susținând latinitatea limbii și a poporului format pe teritoriul vechii Dacii, inclusiv faptul că româna are patru dialecte, carte devenită fundamentală pentru reprezentanții Școlii Ardelene. Ca membru al Academiei din Berlin, a corespondat cu Leibniz, încercând să stabilească principiile fondării unei Academii Ruse. A murit în refugiu, după campania lui Petru cel Mare la Marea Caspică, în zona Derbent, în 1723 și a fost înmormântat în Rusia, la Dmitrievka, în biserica Sf. Nicolae, construită după planurile sale și cu același hram ca al Bisericii Domnești din Iași.

Actualmente, osemintele sale se odihnesc în Biserica Trei Ierarhi din Iași, repatriate grație lui Nicolae Iorga, în 1935. Pe lespedea raclei sale este scris următorul text: ”Aici, întors din lunga și prea greaua pribegie înfruntată pentru libertatea țării sale, odihnește Dimitrie Cantemir, domn al Moldovei”.

Cea dintâi lucrare filosofică românească, ”Divanul sau Gâlceava înțeleptului cu lumea sau Giudețul sufletului cu trupul”, scrisă în română și tipărită la Iași în anul 1698, este „prima scriere românească în care probleme precum inexistenţa sufletului, a nemuririi sau a învierii să fi fost puse atât de explicit.” (Acad. Virgil Cândea).

În anul 1700 apare lucrarea filosofică ”Sacrosanctae Scientiae Indepingibilis Imago”, în care încearcă să integreze fizica într-un sistem teist, în linia lui Bacon, un fel de împăcare între știință și religie, între determinismul științific și metafizica medievală. Cantemir manifestă un interes deosebit pentru astrologie și științele oculte, sacre, specifice epocii Renașterii.

”Istoria ieroglifică”, scrisă la Constantinopol în limba română între anii 1703 – 1705, roman medieval cu cheie, este ”prima operă literară româneacă în deplinul înţeles al cuvântului” (Nicolae Manolescu), şi totodată ”întâia scriere care cuprinde memorii, cu descrierea amplă a întregii societăţi contemporane.” (Sextil Puşcariu). Ieroglifele – adică acele «chipuri de pasiri, de dobitoace şi de alte jigănii şi lighioi cu carile vechii în loc de slove să slujiia» – oferă operei un ”caracter de generalitate”. După cum observa George Călinescu, ”metoda de a travesti observaţia asupra oamenilor în figuraţia zoologică e de o tradiţie străveche şi durabilă”.

Criticul literar Nicolae Manolescu afirmă că este o operă deschisă, mai ales că a fost scrisă între cele două perioade ca domn al Moldovei: ”S-a spus [despre (Istoria ieroglifică] că este o istorie secretă, uitându-se că a fost tipărită îndată ce a fost redactată, în 1705, aşadar în timpul vieţii autorului şi înainte ca el să fie, a doua oară, domn în Moldova, şi, mai ales că, chiar şi fără «scara» de la urmă furnizată de însuşi Cantemir, contemporanii puteau prea lesne recunoaşte personajele reale ascunse sub măştile de păsări şi de animale. […] Nu lipseşte, desigur, intenţia pamfletară”. Este considerată prima încercare de roman politico-social. Titlul ei original, după manuscrisul olograf, este pilduitor: ”Istoria ieroglifică în douăsprezece părţi împărţită cu 760 de sentenţii frumos împodobită, la începătură de scară a numerelor dezvăluitoare, iară la sfârşit cu a numerelor străine tâlcuitoare”, iar punctul de plecare poate să fie ”Etiopicele” lui Heliodor (sec. III î.Hr.), fie ”Anecdota sau Istoria secretă a lui Procopios din Cesareea” (sec.III î.Hr.), fie ”Le roman de Renart” (sec. XII-XIII).

”Istoria creșterii și descreșterii Curții Otomane”, scrisă în limba latină (”Historia incrementorum atque decrementorum Aulae Othomanicae”),  a fost redactată între 1714 și 1716. În această lucrare, Dimitrie Cantemir a relatat istoria Imperiului otoman și a analizat cauzele care ar fi putut duce la destrămarea sa. A insistat și asupra posibilităților popoarelor asuprite de a-și recuceri libertatea. Lucrarea a fost tradusă și publicată în limbile engleză, franceză și germană.

”Hronicul vechimei a romano-moldo-vlahilor”, scris mai întâi în latină, dar tradus apoi de autor în română, cuprinde istoria românilor de la origini până la descălecare. Susține ideea lui Miron Costin: originea latină comună a tuturor dialectelor românești. Pentru scrierea acestei lucrări, Dimitrie Cantemir a consultat peste 150 de izvoare române și străine în limbile latină, greacă, polonă și rusă.

”Descriptio Moldaviae” (”Descrierea Moldovei”), scrisă în limba latină între anii 1714 și 1716, a fost realizată la cererea Academiei din Berlin.

Datorită lucrării ”Kitab-i-musiki, Cartea științei muzicii, scrisă în limba turcă, Dimitrie Cantemir a intrat în istoria muzicală a Turciei ca fondator al muzicii laice și al celei religioase sub numele de Cantemiroglu (fiul lui Cantemir), primind titlul de pașă cu trei tuiuri (ceilalți domni aveau două tuiuri) de la Ahmed al III-lea, cunoscut drept mare susținător al artelor.

Publicat în ediția tipărită a revistei ”Occidentul românesc”, august 2016


*) Capucheháie (capuchehắi), s. f. – Agent, reprezentant diplomatic al domnitorilor români pe lîngă imperiul turc. Stabiliți în sec. XV, au fost adesea greci din Constantinopol. Tot așa se numeau și agenții domnitorilor pe lângă pașii orașelor dunărene și uneori soldații din garda personală a vizirului. –  Var. capichehaie. din tc. kapu kehayasi (Șeineanu, II, 28). – Cf. Dicționar Enciclopedic Român, ediția 1958 – 1966.

Integrala manuscriselor lui Dimitrie Cantemir, vezi aici.

”Istoria ieroglifică” de Dimitrie Cantemir, dramatizare de Valeriu Sîrbu, regia artistică: Cristian Munteanu, 1973 – fragment

”Divanul” de Dimitrie Cantemir. Dramatizare radiofonică de Georgeta Răboj. Regia artistică: Dan Puican. În distribuţie: Valeria Seciu, Ion Caramitru, N. Luchian Botez. Regia de studio: Rodica Leu. Regia muzicală: Timuş Alexandrescu. Regia tehnică: ing.Tatiana Andreicic. Înregistrare din anul 1986 – fragment

Dimitrie Cantemir, ”Peşrev Adjem Yegiahi” – Formaţia Vocal-instrumentală de Muzică Veche ”Anton Pann”, Kalofonika, 2005

Vezi Arhiva rubricii Filă de calendar

2 COMENTARII

Dă-i un răspuns lui Dimitrie Cantemir, membru al Academiei Regale Prusace de la Berlin | Revista Culturală LeviathanAnulează răspunsul

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.