Vǎ rog să mă credeţi! Sunt fericit!
Sunt atât de fericit încât nu aveţi ce-mi face, decât să fiţi ca mine.
Pentru această stare nu există reţetă, pentru că existaţi voi, oamenii! Ziua de azi a început minunat. Eu, copilul Licuţă, m-am bucurat de când m-am trezit, m-am bucurat de o nouǎ zi, m-am bucurat că exist, că păturica mea mă mângâia ca mâna mamei, că soarele e mai strǎlucitor astăzi şi ne dă lumină, că am căldura lui pentru a trăi, că ceaiul cald de tei este esenţa chimiei vieţii noastre de veacuri, că inima bătea ca un impuls dat dorului spre unduirea liniştii venită de undeva, că toate fiinţele și lucrurile, inclusiv pereţii casei, linguriţa Guriţa, cărămida Caramel, poarta Scârţâita, erau în mine ca orice lucru fermecat şi magic, venit în acest iureş al vieţii de dincolo de noi. Trăiam!
Am ieşit în stradǎ şi mi-am întâlnit prietenii. Pe Zburlita, cu ochii ei avizi de iubire, de dor și de bucurie, de pătrundere în tainele unei vieţi abia începute, de libertatea inocentǎ în copilăria pe care o va lăsa în urmă, ca un vârtej firesc al timpului.
Pe Tatalai, pe care timpul l-a lovit la patru ani să rǎmână aşa, inocent, simplu şi plin de haz, simplitatea lui oferindu-ne prilej de odihnă prin năzbâtiile lui…
Pe Parfeu, cu ţigănia lui tradiţională, dar nu lipsită de bucuria unei prietenii generoase, o pată de culoare în euforia străzii.
Dar, mai ales, dragi prieteni, am întâlnit iubirea noastră de oameni, indiferent de sex, stare socială, vârstă, primită necondiţionat de oricare dintre noi. Şi unde?
Acolo, în stradă, acolo este societatea, în copilărie, la rădăcini, de care mulţi fug din orgoliu şi moft social, de teama că vor fi prinşi la nivelul stigmatizat al unei societăţi moderne, de teamă că ce va spune lumea, de teamă că nu vor fi la pas cu cei mondeni, de teamă că vor fi puşi la zid pentru că sunt săraci material. Şi?… Bogǎţia vine din noi. Avem o comoară în suflet, dar nu o descoperim.
Aceste gânduri îmi treceau prin mine când eram la joacă. Eram emoţionat că peste ceva timp voi merge la şcoală. Dorul de un nou drum m-a îndemnat să scriu aici starea mea de bucurie pentru viaţă.
Zburlita a simţit starea mea şi m-a strâns de mână, ca o confirmare că noi doi gândim la fel. Un sărut, mereu primul sărut, ca un alt început, în liniştea înserării, colorată cu muzica greieraşilor, a peceltuit clipa eternă a copilăriei. Luna zâmbea într-un cerc mare la răsărit, aducându-ne bucuria luminii peste odihna nopţii. Se ridica încet-încet pe cer, furând gânduri din visele noastre de copii.
La Editura Leviathan a apărut volumul Aventurile lui Licuță dincolo de Capătul Lumii. Detalii, click aici.
Arhiva rubricii Lumea lui Licuță de Lică Barbu
„Va urma” (1) de Lică Barbu
„Va urma” (2) de Lică Barbu
„Va urma” (3) de Lică Barbu
„Va urma” (4) de Lică Barbu
„Va urma” (5) de Lică Barbu
„Va urma” (6) de Lică Barbu
„Va urma” (7) de Lică Barbu
„Va urma” (8) de Lică Barbu
„Va urma” (9) de Lică Barbu
„Va urma” (10) de Lică Barbu
„Va urma” (11) de Lică Barbu
Vezi arhiva rubricii Umor în serial
Vezi arhiva rubricii Proză scurtă
Vezi și arhiva Proiect Zâmbetul unește
Pagina Zâmbetul unește
Mă umple de nostalgie orice scrieți, domnule Lică Barbu! Felicitări și să știți că vă apreciez mult!