Două orchestre londoneze concertează duminică, 3 septembrie 2017, în a doua zi a Festivalului Internațional ”George Enescu”. La ora 16.30, la Ateneul Român, Academia Saint Martin in the Fields va deschide seria de Recitaluri și concerte camerale. Dirijor și solist: Joshua Bell (vioară). În program: Beethoven – Uvertura ”Egmont”, op. 84; Bruch – Concertul nr. 1 pentru vioară şi orchestră în sol minor, op. 26; Beethoven – Simfonia a V-a în do minor, op. 67.
Academia Saint Martin in the Fields a fost înfiinţată în 1958, ca un ansamblu de cameră mic şi fără dirijor. Condusă de Sir Neville Marriner (1924–2016) şi atrăgând câţiva dintre cei mai buni instrumentişti din Londra, orchestra s-a concentrat la început pe repertoriul din perioada barocă, dezvoltând un stil de interpretare care a marcat revitalizarea, în anii 1960, a muzicii barocului. Numele orchestrei reia tradiția societăţilor londoneze de concerte (”Academii”) din secolul al XVIII-lea. Primul ei concert a avut loc în Biserica St. Martin in The Fields din Londra (Trafalgar Square), în 13 noiembrie 1959, de aici și denumirea sub care s-a impus.
După doi ani de la înființare, muzicienii londonezi au făcut primul contract de înregistrări, la Casa de discuri independentă L’Oiseau-Lyre. Acesta a fost începutul a ceea ce avea să devină un record discografic mondial (peste 500 de înregistrări). Academia Saint Martin in the Fields este celebră în special pentru înregistrările lucrărilor lui Mozart (cu Sir Neville Marriner la pupitru), incluzând şi coloana sonoră a filmului ”Amadeus”. Orchestra s-a bucurat de aprecieri superlative pentru înregistrările cu muzică de Bach, alături de pianistul Murray Perahia, concerte de Kurt Weill şi Peteris Vasks cu violonistul britanic Anthony Marwood, CD-ul de debut al sopranei Kate Royal, o înregistrare live cu Recviemul de Fauré ș.a.
Orchestra colaborează cu un mare număr de artişti invitaţi. Printre aceştia: Murray Perahia, Joshua Bell (actualul director muzical), Gil Shaham, Anthony Marwood, Julia Fischer, Julian Rachlin. Pe lângă concertele susţinute în Anglia, Academia Saint Martin in the Fields are un program încărcat de turnee internaţionale în Germania, Austria, Polonia, Ungaria, Spania, Canada şi SUA. Din 2002 Academia este orchestră rezidentă a Mostly Mozart Festival de la Barbican Centre din Londra.
Spre deosebire de majoritatea orchestrelor din Anglia, Academia nu este subvenţionată de guvern şi se bazează pe iniţiative comerciale şi donaţii din partea întreprinderilor, fundaţiilor sau persoanelor particulare care o susţin.
După ce în această seară, 2 septembrie, deschide actuala ediție a Festivalului cu opera în concert ”Oedipe” de George Enescu, London Philarmonic Orchestra va susține al doilea său concert, sub conducerea lui Vladimir Jurowski, la Sala Mare a Palatului, duminică, 3 septembrie 2017, la ora 19.30. Programul cuprinde: Preludiu la actul al III-lea al operei ”Tristan și Isoldaˮ de Richard Wagner, Concertul pentru vioară şi orchestră (1935) de Alban Berg – solist: Christian Tetzlaff și Simfonia a XI-a în sol minor, op. 103 (Anul 1905) de Șostakovici. Acest concert va fi transmis în direct la Radio România Cultural și Radio România Muzical.
În revista Leviathan.ro publicăm zilnic informații despre programul Festivalului Internațional ”George Enescu”, ediția 2017, despre artiștii care vor concerta la această ediție, cronici muzicale, articole de sinteză, fotografii. Redacția Leviathan este acreditată la Festivalul ”George Enescu”.