Două spectacole la Teatrul Tmuna – cronică de teatru de Gheorghe Miletineanu

78
teatru

Aceste două spectacole erau jucate, amândouă, de către o mică echipă (încă) neetatizată, găzduită de Teatrul Tmuna, care nu produce spectacole, dar care oferă, generos, montărilor altor instituții, spațiul scenic de care dispune, pentru ca acestea să se poată confrunta cu publicul – cel dintâi, deci, dintre aceste două spectacole a fost Bună dimineața, arici. Piesa e subintitulată, ciudat, „dramă poetică documentară” și înfățișează relația dintre doi bărbați tineri care conviețuiesc ca o familie. Cine crede că existența lor în comun diferă cu ceva de existența unui cuplu obișnuit, alcătuit dintr-un bărbat și o femeie, se înșală amarnic: nu există între aceste două moduri de conviețuire absolut nici o deosebire, nici cea mai mică, asta arată foarte convingător montarea – aceleași sunt drăgălășeniile reciproce, aceleași ciondănelile, aceleași conflictele care provoacă ridicarea vocilor, aceleași împăcările tandre. Ca să mă conving de lucrul ăsta, zău că nu trebuia să mă deplasez să văd spectacolul în chestiune, în care unul dintre cei doi îl alintă pe celălalt cu porecla „arici”. Banalitatea piesei, ca și a montării, erau desăvârșite; nici măcar nu pot să-i reproșez montării ceva neprofesional – era de o corectitudine aproape exasperantă.

Teatrul pretinde că Bună dimineața, arici tratează tema găsirii unui limbaj comun între cei doi care formează perechea cu pricina, dar să nu credeți nicio vorbă din toate aceste afirmații. Cele două personaje conversează fără nicio poticneală în ebraica lor maternă, și nicio căutare a vreunui limbaj specific relației dintre ele nu se poate distinge în dialogul pe care-l poartă. În opinia mea, un asemenea limbaj „specific” nici nu există.

Textul piesei a fost pus în scenă de către autorul acestuia și a fost interpretat de doi tineri actori care mi-au dat sentimentul că se joacă pe ei înșiși – în cazul meu, propoziția de dinainte reprezintă un omagiu, și nu o critică desființătoare. E cert că cei doi tineri interpreți aveau mult farmec.

În orice caz, Bună dimineața, arici se joacă din 2019 și se bucură de succes.

Al doilea spectacol pe care l-am putut vedea la Teatrul Tmuna a fost, două zile mai târziu, un musical original, intitulat Ness Tziona – acesta e numele unei localități din centrul țării. Ideea unui musical „de cameră”, jucat de o distribuție de numai câțiva actori, acompaniați de numai o pianistă și un baterist, mi s-a părut incitantă, și n-am regretat nici un moment expediția la care m-am obligat, cu un taxi, în complet alt cartier al orașului – spectacolul corespundea întru totul acelor pretențioși parametri profesionali pe care musical-urile montate la școlile de teatru, cu distribuții mari și multă cheltuială, nu le onorează întotdeauna. Desigur, nu lipseau din spectacol nici nedibăciile, destule, dar echipa de la Tmuna a avut ceva de spus și a cutezat să și spună ceea ce avea de spus. Am toată admirația pentru cutezanța lor artistică și pentru modul în care au asigurat „acoperirea” acestei cutezanțe.

Tel Aviv, Israel

Arhiva rubricii Cronica de teatru

Vezi și arhiva rubricii Cronica muzicală

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.