„Dragoste și epidemie”, cronică de teatru de Gheorghe Miletineanu

42
dragoste si epidemie

cronica de teatru logo leviathanNu era nevoie de o intuiție neobișnuit de pătrunzătoare ca să ghicesc, îndreptându-mi pașii către Teatrul Cameri, ce o să văd, într-o sală mică a teatrului, în spectacolul cu titlul notat mai sus.

Șase autori au colaborat, numai Dumnezeu știe cum, la scrierea celor patru scheciuri care alcătuiesc acest spectacol; sunt, de fapt, trei piese într-un act și un epilog, în care unul dintre interpreții spectacolului se ostenește cu mult farmec să convingă publicul că a asistat la un opus teatral reprezentativ pentru mentalitatea și deprinderile acestui public, un opus de actualitate, străbătut de o deplină veridicitate. Autorii textelor sunt Bat Hen Sabag (actriță la bază), Jason Danino-Holt (la bază animator de televiziune), Yoav Shutan-Goshen (scriitor, scenarist de film), Irad Rubinstein (regizor la bază), Gur Koren (actor la bază), Noah Lazar Kinan. Autorul „conceptului” pentru spectacol și regizorul montării este Irad Rubinstein, actor la bază.

Luminile spectacolului sunt realizate de Avi-Yona Bueno (Bambi), cu bine-cunoscuta lui măiestrie. De astă dată ele cuprind și proiecții, multe în culori, foarte reușite proiecții psihedelice (!); „video art” – Guy Romem.

Muzica spectacolului este asigurată – foarte  „standard”, însă asta a fost, sigur, și intenția, – de către Roy Yarkoni.

Am găsit în foaier niște foi, cam cât o jumătate de coală A4, hârtie groasă, bună, aproape carton, dar, după foarte discutabilul obicei local, numele celor care au alcătuit textele care se rostesc în spectacol sunt indicate toate la grămadă (ca și numele actorilor, de altfel), așa că nu pot preciza care sunt contribuțiile individuale ale fiecăruia dintre ei la crearea ansamblului. Poate că ăsta e și scopul (educativ?!) al menționării cu toptanul a tuturor numelor celor care au creat montarea.

Subtitlul indicat pentru montarea asta în cartonul – program al serii – 4 povești comice de dragoste la hotelul Corona – lămurește conținutul spectacolului pentru cine nu l-a ghicit atunci când și-a cumpărat biletul: Teatrul Cameri face haz de necaz, confruntându-se cu consecințele epidemiei de virus Corona asupra existenței de zi cu zi a populației israeliene. E o procedare înțeleaptă, întru totul recomandabilă în situația actuală, în care încă mai trebuie să umblăm toți cu botnițe de pânză colorată (și șnururi pe după urechi) și n-avem voie una și alta, multe din cele cu care eram obișnuiți și ni se păreau absolut firești.

N-am să povestesc amănunțit scheciurile din spectacol, fiindcă nu vreau să stric bucuria cui o să-l vadă în viitor.

Hotelul Corona (!) e un hotel de prim rang (scenograful Eran Atzmon a construit pe turnanta perfect silențioasă a sălii mici o cameră de hotel care e și elegantă, și pe deplin funcțională, cu antreu, dormitor și cameră de baie, iar mașiniștii și recuziterii care slujesc spectacolul sunt de elogiat, și Teatrul Cameri trebuie așijderi elogiat, pentru că i-a format senzațional de exacți, de rapizi și de tăcuți). Aici, în hotelul respectiv, se izolează – sau încearcă să se izoleze – de epidemie cupluri constituite de demult, cupluri constituite ad hoc, cupluri constituite absolut accidental, fiecare cuplu cu problemele lui. Cel dintâi este ros de gelozia aproape morbidă a soției (doar că gelozia asta nu e lipsită de temei!), și soția asta e dispusă să-și sancționeze perechea determinându-l la auto-mutilare (dar Ende gut, alles gut, spune neamțul). Cea de-a doua pereche e alcătuită dintr-o profesionistă a iubirii – sentimentală și cu simț al umorului

(„așa suntem noi, curvele”, obișnuia să spună o amică din tinerețea mea), și un tip care pare brutal, deși nu e, și care oftează după o iubită de odinioară, măritată și cu copii, și bolnavă de cancer (boala asta cumplită bag seama că îi obsedează pe autorii israelieni, care însă o tratează cu exasperante clișee lacrimogene). Al treilea cuplu aduce, din întâmplare, în aceeași odaie de hotel un tânăr deosebit de simpatic (e și foarte bine clădit!), care e homosexual, și o politiciană, despre care s-ar putea spune că e homofobă, dacă n-ar avea un suflet de aur – „așa suntem noi, curvele” – și un uluitor simț al umorului.

Nu vreau să lungesc vorba fără rost – o să-i enumăr aici pe toți interpreții spectacolului, toți excelenți, așa cum sunt indicați în foaia-program (jumătatea de foaie…), toți la un loc, începând, ca și în program, cu cele două actrițe care joacă „două pe rol” Keren Mor și Kineret Limoni, Netta Garty, Nadav Asulin și Nadav Nates. Cândva, nu peste multă vreme, am de gând să scriu câteva rânduri despre acest soi de fățărnicie a teatrelor, care nu se ostenesc să declare zgomotos că ACTORUL este esența artei teatrului, dar consideră normal să-i umilească pe actori, tratându-i, atunci când e vorba să specifice contribuția fiecăruia la realizarea unui spectacol, ca și când ar fi toți o apă și-un pământ. În cazul montării despre care am scris mai sus interpreții contribuie în mod esențial la transformarea – spre cinstea Teatrului Cameri – a unui divertisment ocazional (peste zece ani nu cred că textele din Dragoste și epidemie vor mai interesa realmente pe cineva) într-un spectacol cu adevărat de artă, făcut sclipitor, cu talent și „la meserie” foarte amuzant, dotat și cu stropul inevitabil de patetic, un spectacol care-și îndeplinește funcția binefăcătoare de a remonta un public destul de sâcâit de acest Coronavirus care a venit să se adauge, teribil, la necazurile curente cu care are de-a face oricare dintre noi.

Tel Aviv, Israel

Arhiva rubricii Cronica de teatru

Vezi și arhiva rubricii Cronica muzicală  

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.