„Dramaturgie românească la Timișoara”, cronică de teatru de Mariana Ciolan

20
fest fdr cronica

cronica de teatru logo leviathanDin 1980, sub egida Teatrului Național din Timișoara, dramaturgia românească și-a aflat un loc privilegiat în peisajul cultural autohton grație unui demers în mod tranșant asumat, repezintând demult un brand al orașului. Am numit Festivalul Dramaturgiei Românești (FDR), la început o manifestare bienală, întreruptă o bună vreme la cumpăna dintre deceniile opt și nouă,  devenită ulterior o platformă anuală de întâlnire și cercetare, organizată într-o formulă mereu îmbogățită, cu spectacole pe scenă sau în aer liber,integrând Concursul de dramaturgie prin  spectacole-lectură și ateliere, dublate uneori de colocvii sau mese rotunde. Din 2011, FDR se desfășoară în conjuncție cu Festivalul European al Spectacolului Timișoara (FEST), născut atunci când s-a conturat ideea că Timișoara ar putea fi Capitală culturală europeană, ca o structură menită a pune teatrul românesc în dialog cu cel european reprezentat prin importante spectacole și  artiști  din străinătate. După nefastul an 2020, cum era de așteptat, manifestarea a fost întâmpinată, la cea de-a 26-a ediție, cu o poftă nedisimulată de către publicul  ținut departe atât de multă vreme de spațiile  de spectacol și văduvit de contactul nemijlocit cu scena. Iar aceasta în varii fațete ne-a arătat deopotrivă că peste noi toți a trecut un timp de criză, dar și de reflecție, un timp care a marcat inevitabil și teatrul. În Sala mare, la Sala 2 ori la Studioul Uțu, între 28 august și 5 septembrie 2021, sub genericul „Semințe”, festivalul a reunit aproape 20 de reprezentații înfățișate de  teatre de stat și companii particulare din București, Cluj-Napoca, Galați, Piatra Neamț, Buzău, Timișoara, precum  și patru spectacole-lectură: „Din semințe vor crește sau nu plante sănătoase. Ține de fiecare dintre noi. Producția de teatru pe text românesc exprimă (acum) dorința de a vindeca depresia socială, lipsa de soluții la nivel comunitar, energia reală de a găsi formule pentru a merge mai departe”, sublinia Ada Hausvater, managerul Teatrului Național timișorean, în deschiderea manifestării. Ideile  aveau să rezoneze  cu cele la fel de apropriat dedicate fenomenului teatral al momentului în cadrul dezbaterii „Încotro 2021?”, găzduită la finalul festivalului timișorean.

Dintre spectacolele pe texte românești (FDR), aș remarca mai întâi două spectacole care valorifică filonul clasic, la timpul unui prezent care irumpe nu doar la nivel formal, ci mai ales în adâncul semnificațiilor scenice și care au constituit  două momente de grație în festival și au conferit o aură de profesionalism special ediției. Cel dintâi este spectacolul inaugural al festivalului, savuroasa montare a Chiriței lui Vasile Alecsandri și Matei Millo, adusă… în concert și în actualitate prin adaptarea de-acum celebră semnată de Ada Milea și împlinită cu haz iradiant de actorii Teatrului Național din Cluj-Napoca. Alături de  protagonistă, Anca Hanu, întrupând-o pe faimoasa eroină cu fine nuanțe de rafinat și intelgent simț comic, au stârnit nu o dată aplauze la scenă deschisă  și ovații la final pentru dăruirea lor energizantă Cornel Răileanu (Bârzoi) și Miron Maxim (Gulitză), Sânziana Tarța și Matei Rotaru (cuplul Lulutza-Leonash), Cristian Rigman și Mihnea Blidaru, Radu Dogaru și Cosmin Stănilă. Celălalt spectacol este producția din acest an a Teatrului Act intitulată Rosto, cu Marcel Iureș în prim-plan secondat de  actorii Dan Rădulescu și Ionuț Toader. Un regal artistic apreciat la superlativ de publicul festivalului timișorean. Scenariul reunește în structura dinamică mai multe schițe de I. L. Caragiale în spiritul acelui ludic nepereche caracteristic regizorului Alexandru Dabija. Centrate în principal pe teme pedagogice, în această lectură, textele deschid însă largi breșe de reflecție către societate în ansamblul  ei, o societate căreia, ca și în recentul spectacol al său de la Naționalul bucureștean cu D’ale carnavalului, regizorul îi descoperă dincolo de învelișul ridicol, grotesc,  esența profundă ce duce simțirea spre un tragism contemporan frizând absurdul. În aceeași arie a dialogului cu pagini clasice, trebuie să amintim și reprezentația cu O noapte furtunoasă, rod al programului „Debut” la Teatrul Național din Timișoara, într-o lectură îndrăzneață datorată Adei Hausvater  împlinită cu studenți de la Universitatea de Vest (cărora le este dedicat respectivul program) alături de actorii Naționalului.

„De obicei, în ultimele ediții, remarca Oana Borș, selecționerul și directorul artistic al festivalului, ne propuneam teme, dar cum anul acesta fiecare artist, fiecare teatru  a încercat să supraviețuiască, nu știu în ce măsură a putut urmări un program  estetic.  Dar am remarcat un lucru : în această perioadă de criză, teatrul, ca și noi toți, s-a întors asupra lui însuși. Cumva temele abordate, stilistica sunt mai puțin revoluționare. S-a mers către texte care vorbeau de probleme de zi cu zi, revalorizate în această perioadă de fiecare  în parte. Pentru că realitatea ne-a pus o oglindă în față și ne-a adus într-o situație pe care generația mea, de exemplu, nu a trăit-o. Așadar, selecția a fost bazată strict pe criterii estetice, iar nota generală a acestei ediții pot spune că a fost umanitatea.” În acest contex, descoperim o variată paletă de subiecte. Relația părinți-copii  marcată de clivajul devastator dintre generații traversează atât producțiaTeatrului  Odeon din București, cu Julieta fără Romeo de Bogdan Teodor Olteanu (care semnează deopotrivă regia) și Alex Mircioi,o analiză bogată deși inegală ca acuitate a observației în dezvoltare caractrologică a personajelor, de factură intertextuală, ca un difuz ecou shakespearian,  susținută cu aplomb de actrițele Elvira Deatcu, Ruxandra Maniu și Ioana Bugarin, cât și în spectacolul teatrului-gazdă al festivalului cu Povestea acelor oameni care într-o seară s-au adunat în jurul unei mese, scris și regizat de Radu Iacoban, care asociază deopotrivă tema migrației românești, dar și pe cea a abuzului sexual incestuos, ce trimite cumva la tulburătorul spectacol cu Aniversarea de la Teatrul Maghiar din Cluj-Napoca de acum câțiva ani. Am văzut  un spectacol dinamic în care, de la Claudia Ieremia și Romeo Ioan, în rolul părinților, la Ion Rizea, izbutind o întrupare pitorească a Bunicii, și Mălina Manovici (Fiica), Alina Ilea și Matei Chioariu (mătușa și unchiul), alături de Andrei Chifu (fiul și un soi de rezoneur în spectacol), echipa de interpreți ține o justă cumpănă între dramatismul situațiilor și nota deloc zgârcită a comicului de factură grotescă în tușele individualizatoare ale personajelor. Tot raportul familial, derulat din perspectiva copilului și a lucrării timpului asupra noastră, constituie materia unui spectacol al Teatrului „Fani Tardin” din Galați, fluent și tușant, intitulat MaMe, o creație colectivă asumată cu o bucurie ce transpărea vizibil și din scurta întâlnire după reprezentație cu publicul FDR. Este un spectacol bazat pe amintirile actorilor din distribuție, Radu Horghidan, Ionuț  Moldoveanu, Ștefan Forir și Răzvan Clopoțel, susținuți în acest demers asumat regizoral de către Cristian Ban de colegele actrițe Svetlana Friptu, Ana Maria Ciucanu, Elena Anghel, Ioana Mogoș. În aceeași arie tematică se înscrie deopotrivă monodrama Pattern, un spectacol al Teatrului Tineretului din Piatra Neamț din programul „Blind Date”, cuprinzând producții realizate la o primă întâlnire între un regizor și un actor, cumva ca o… „probă impusă”. Este o poveste imaginată și pusă în scenă, ca discurs sincretic, cu o  puternică tentă auditivă și vizuală, oferind chiar întunericului valențe multiple, de către Daniel Chirilă, unde actorul Daniel Beșleagă întrupează tribulațiile unui fiu confruntat cu apariția intempestivă în viața lui a tatălui pe care îl credea dispărut. Obligat la dureroasă reconsiderare retrospectivă a propriei vieți, fiul devine cumva purtătorul unui imperceptibil transfer tată-fiu/ fiu-tată, de anvergură matricială.

Într-o altă monodramă, Toată liniștea din lume de Mihaela Michailov și Radu Apostol, creat la Centrul de Teatru Educațional Replika, asistăm la zbuciumul unei mame singure împărțită până la sfâșiere între cei doi copii, dintre care acela cu un autism devastator îi va  impune o decizie radicală, extremă, răvășitoare. Actrița Katia Pascariu conferă personajului rafinate nuanțe de trăiri contradictorii, cu momente de paroxism bine dezvoltate, grație unor subtil controlate inflexiuni vocale, mobilității faciale și corporale de dramatică expresivitate și tâlcuri provocatoare și, nu în ultimul rând printr-o discretă notă de joc interactiv cu publicul, ca un mai apăsat mesaj social, un deziderat definitoriu al acestui teatru angajat în sens comunitar. Focusat pe frământările și problemele cu care se confruntă  România zilelor noastre, spectacolul Ură și pisoi  de Andrei Ursu, produs de Teatrul independent timișorean Basca, este un discurs incitant ce propune  explorarea și deconstruirea  unei realități deloc liniștitoare azi, la treizeci de ani de la revoluția din 89 (regia, Victor Dragoș; interpretarea, Ana Maria Ursu), în timp ce Despre iubire sau așa ceva de Cosmin Pană, spectacol de Vlad Trifaș, este o incursiune  tulburătoare, la confluența dintre real și oniric, în eul profund al personajelor, interpretate de actorii Teatrului „G. Ciprian” din Buzău. Povestea personajelor mele pierdute, spectacol realizat la Teatrul Dramaturgilor români de regizoarea-dramaturg Iris Spiridon, investighează lumea și problemele creației și creatorului, cu trimiteri la condeieri și figuri celebre din literatura lumii, foarte atașant prin interpretarea în vervă, cu umor și ironie datorată actrilor Șerban Gomoi, Conrad Mericofer, Andreea Bibiri, Rodica Ionescu, Alexandru Voicu. În sfârșit, dar nu în cele din urmă, FDR a adus în fața publicului său, de la același tânăr teatru bucureștean dedicat dramaturgiei noastre, Trilogia minelor, adică savuroasele texte de Csaba Szekely care radiografiază la modul unui comic șfichiuitor, neiertător realitatea satului transilvan contemporan. Este vorba de montarea  concepută de regizorul Horia Suru ca un serial prezentat în seri succesive. Interesul viziunii sale cade pe valoarea  tipologiiilor, a subtilității care să le înfățișeze și de aceea mizează din plin pe forța actorilor, aceiași cinci înterpretând roluri diferite în acest triptic, Flori, Beznă, Apă: Cezar Antal, Irina Antonie, Bogdan Nechifor, Antoaneta Zaharia, Ioan Coman.

Pentru Concursul Național de Dramaturgie (CND) de anul acesta s-au primit pe adresa Teatrului Național din Timișoara treizeci de piese despre care Codruța Popov, consutant artistic la TNTm, remarca: „O parte dintre  multele texte demne de atenție  erau racordate aproape strict la pandemie, dar piesele care au și fost selecționate pentru a fi înfățișate ca spectacol-lectură în FDR, și nu doar ele, au drept constantă faptul că într-un fel sau altul s-au întors la relație, la relația inclusiv cu propria persoană, unele sunt monodrame interesante, au fost și texte cu tentă politică. Nu în sensul de partizanat politic, dar cu teme politice bine evidențiate. Așteptările noastre nu au fost înșelate. Și a devenit  destul de dificil să alegem cele patru texte pentru etapa atelierelor din FDR.” Acestea, decise de juriul format din prof. univ. dr. Nicolae Mandea (președinte), teatrologul ieșean Călin Ciobotari și Codruța Popov, sunt: Stockholm de Ana Sorina Corneanu, o monodramă complexă încluzând supratema memoriei, ofertantă pentru o actriță, Noul profet, care aduce în confruntare ideatică un corporatist aflat în criză existențială și un declasat, și Medeea. Furie, deconstrucție și reconstrucție a mitului la confluența unor teme arzătoare: rasism, sexualitate, paternitate ș.a. – ambele de Radu Popescu, Copiii nopții de Radu Andrei, piesă cu personaje abia ieșite din adolescență. „Am încercat să scoatem cumva în evidență capacitatea și importanța acestui poiect, în primul rând capacitatea lui de a fi un  catalizator de idei, pentru că, la final, acest concurs nu e doar o competiție exclusic estetică, dar este unul care, cumva, ia pulsul societății într-un anumit moment al ei, a mai precizat Codruța Popov. Pentru noi, este, de asemenea, foarte importantă relația textului de teatru cu posiblitatea spectacolului pe care l-ar presupune, pentru că textele pe care le premiem nu rămân în sertare. Precum se știe, cel câșigător în faza finală a CND intră în repertoriul teatrului nostru”. Ne-am  bucurat așadar de lectura textelor pe durata celor patru zile din festival ale  Atelierului interactiv, subsumat proiectului cultural cu genericul „Teatrul-lectură în parcul civic”, din cadrul TM2023 RESTART, realizat cu sprijinul Primăriei Municipiului Timișoara și al Consliului Local Timișoara. Le-au dat viață cu exemplară dăruire actorii TNTm vegheați în aceste lecturi de regizorii teatrului, în prezența fizică sau online a autorilor, a unui public care  a exprimat puncte de vedere sau simple impresii menite a contribui la o eventuală cizelare finală a pieselor. În urma aceste etape, după încă o deliberare strânsă, cum ni se spune, juriul a decis drept câștigător al CND 2021 piesa lui  Radu Andrei. Conform regulamentului de concurs, așa cum s-a întâmplat întotdeauna în ultimii ani, piesa Copiii nopții va fi montată la Teatrul Național din Timișoara. „Radu Andrei debutează în dramaturgie cu această piesă plasată în mediul tinerei generații care, iată, găsește în el o voce clară, puternică și – important în contextul polarizării discursului public (fie el și cultural) – caldă, empatică. Personaje între 20 și 30 de ani, lumea garsonierelor și a camerelor de cămin, dar și o lume a ficțiunilor, a muzicii, a nevoii de emoție, o lume în care personajele mai au candoare și mai pot trăi miraculosul, chiar dacă el apare, improbabil, pe un coridor de cămin studențesc, în miez de noapte. Cu un simț ascuțit al constructului scenic și al dezvoltării temelor, autorul vorbește în Copiii nopții despre maturizare și o face cu lumina și întunericul, cu idealismul și cu acea falsă blazare proprii vârstei tinere, cu încrederea și cu spaimele despărțirii de mediul familial și intrării în lumea adulților”, se precizează în Argumentul anunțat de președintele juriului duminică, 5 septembrie seara, la Sala 2, în închiderea FEST-FDR.

Spectacolele străine au lipsit acum din festivalul timișorean, „din varii motive, nu doar pandemice, în acest an de criză în general”, preciza Oana Borș. Dar ideea de dialog al teatrului românesc cu lumea s-a păstrat la nivelul secțiunii FEST prin conectarea  la marea dramaturgie universală în demersuri ale unor artiști români. Ne-am întâlnit astfel cu figura de-acum legendară a lui Zorba Grecul, prin dramatizare lui Hristo Boicev a romanului scris de Kazantzakis , montată cu trupa Teatrului Național din Timișoara de regizoarea Mihaela Lichiardopol, cu spiritul dostoievskian în adaptarea lui Radu Iacoban după romanul Crimă și pedeapsă în spectacolul 2+2=5, de la Teatrul Mic din București, și cu Lecția lui Eugène Ionesco, pusă în scenă la Teatrul „Nottara” din București de Felix Alexa. Un moment de mare vibrație emoțională a fost acela marcat de profesionalismul Simonei Măicănescu. Actrița  a interpretat aici, pe meleagurile natale ale Hertei Müller, monodrama Astăzi mai bine nu m-aș fi întâlnit cu mine însămi. Este propria sa dramatizare după romanul omonim al laureatei Premiului Nobel pentru literatură, în care este urmărit destinul unei femei care încearcă să se salveze din infernul regimului totalitar. Un spectacol pe care l-a jucat și l-a prezentat în engleză și în franceză, care a avut premiera în mai 2019 la New York, și pe care, după cum am aflat dintr-o prea scurtă întâlnire a publicului cu actrița stabilită în 1993 la Paris, așteaptă să îl prezinte în Germania unde printre spectatori nădăjduiește să se afle și autoarea.

Arhiva rubricii Cronica de teatru

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.