„Ecofilosofia” de Ionuț Cristache

104
ecofilosofie

in marginea filosofiei rubrica leviathan.roRevin astăzi la un curent filosofic al vremurilor noastre, numit ecofilosofia. Punctul lui de plecare ar fi faptul că întreaga civilizație a pornit pe un drum greșit, un drum al dezastrului, epuizând cam tot ceea ce poate suporta planeta noastră. Curentul acesta nou a identificat și pericolul principal, ideea că omul s-ar afla undeva „sus”, în natură, iar noi suntem stăpânii ei. Am citit și despre un fel de „soluție”, suntem îndemnați să studiem gândirea și modul de viață al „popoarelor naturale” sau al „populației originare”, de pildă indienii. Numai așa vom putea găsi ceea ce am pierdut de mult.

Ni se oferă și o șansă pentru evoluție, aceasta ar fi schimbarea paradigmei, adică a modului de gândire și ar presupune „mișcări alternative”, care pun accentul pe o logică unitară, prin care să căutăm un nou tip de viață. Unul dintre… domnii filosofi de modă nouă zice că ar trebui „să deosebim mereu între gunoi și pietrele prețioase”. De altfel, pe măsură ce creștinismul și-a pierdut semnificațiile lui vechi, au apărut alte curente pe „piața” concepțiilor despre lume.

Și să mă iertați, dar nu pot continua tot așa această mică lecție despre epoca noastră. Iată, am tot văzut în ultimii ani cum s-au transformat oamenii politici, alergând din stânga spre dreapta și la loc comanda. Mare derută doctrinară, mă gândesc eu. Sau poate că nu, în fond avem specialiști locali și naționali în doctrine, tactici, filosofii politice, mari cunoscători ai lumii ideilor, descoperitori de enigme chiar și acolo unde nu sunt. Parcă îi și văd pe „atât de schimbătorii” oameni politici vorbindu-ne despre neo-ocultism și despre superstițiile moderne în politologie! Vă dați seama ce suportăm? Și pe cine? Să ne închipuim că se vor termina gropile din șoselele triste ale patriei, că vom alerga peste dungile albe, care au colorat aiurea noile margini de drumuri, cu bicicletele abstracte desenate peste asfaltul, modernizat cu greu, al patriei… Sună frumos, nu? Ne învârtim printr-un basm straniu, plin de personaje confuze și, desigur, toate cu foarte bune intenții. Și atunci, de ce trebuie să răscolim prin locurile dosnice, ca să găsim ceea ce este, azi, captivant și uimitor? Uitați și cum sună concluzia încercării mele de azi, așezată tot în marginea filosofiei: chiar dacă noi n-am văzut niciodată o cioară albă, avem voie să încercăm să o căutăm…

Arhiva rubricii În marginea filosofiei de Ionuț Cristache

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.