Eseu pornind de la versul lui Shakespeare, ”Lumea-ntreagă e o scenă şi toţi oamenii-s actori” – articol de Corneliu Ion

125
Peter Simon, ”Cele șapte vârste ale omului – Vârsta a cincea, Justiția”, gravură (ilustrație la ”Cum vă place” de William Shakespeare, actul II, scena 7), 1801
Peter Simon, ”Cele șapte vârste ale omului – Vârsta a cincea, Justiția”, gravură (ilustrație la ”Cum vă place” de William Shakespeare, actul II, scena 7), 1801

logo rubrica concurs cu premii descoperă scriitorul din tineText premiat la concursul de eseuri realizat de Asociația Culturală Leviathan, ”Descoperă scriitorul din tine!”, ediția a cincea (15 octombrie – 1 noiembrie 2019), cu tema: Eseu pornind de la versul lui Shakespeare, ”Lumea-ntreagă e o scenă şi toţi oamenii-s actori” (monologul lui Jaques din ”Cum vă place”, actul II, scena 7).

Printre atâtea și atâtea capodopere lăsate de Marele Will se înscrie și magistrala comparație a lumii înconjurătoare cu o imensă scenă, în care fiecare om este un actor care își joacă propriul lui rol, de când se naște și până când moare.

Mă uimește și acum, după atâtea secole de la conceperea și prezentarea publică a acestei superbe figuri de stil, inspirația genialului dramaturg și poet și de fiecare dată când mă întreb cum de s-a putut întâmpla asemenea minune, mă simt și mai copleșit și mai neștiutor în fața geniului acestei personalități.

Corneliu Ion
Corneliu Ion

Totuși, dacă vrei să îți explici câte ceva din această minune care se cheamă generic ”Opera marelui Shakespeare”, atât cât te ajută propriile resurse, trebuie mai întâi să știi că autorul a fost, înainte de toate, un om obișnuit, care trăia în mijlocul comunității din care făcea parte, cu tot ceea ce însemna aceasta: contactul nemijlocit cu oamenii de diferite categorii sociale, cu obiceiurile lor de zi cu zi, cu atitudinile și gesturile generate de diferite evenimente. Cunoștea deci foarte bine oamenii, iar harul său, acuitatea observației și măiestria condeiului său l-au ajutat să surprindă cele mai profunde aspecte ale naturii umane.

Și astăzi este la fel de actual versul shakespearian care a constituit tema acestui eseu.

”Lumea-ntreagă e o scenă şi toţi oamenii-s actori./ Răsar şi pier cu rândul, fiecare:/ Mai multe roluri joacă omu-n viaţă,/ Iar actele sunt cele şapte vârste…” (William Shakespeare, Cum vă place).

Îndrăznesc chiar să afirm că a căpătat valențe noi în era informației. Concomitent cu explozia volumului de informație, s-a produs și scurtarea timpului în care informația devine publică, aproape că este instantanee în cele patru puncte cardinale. Printr-o singură apăsare pe buton, tot acest imens teatru care este lumea întreagă, se mută instantaneu în casa noastră cu actori și cu decoruri, cu tot.

Istoria se repetă?! Fără îndoială că da, chiar dacă în linii mari și în alte contexte. Însă acum a căpătat și o specificitate aparte: omenirea, inventatorul și artizanul istoriei, trăiește zilnic cu sabia lui Damocles deasupra capului.

Toate aceste avantaje din era comunicării pe marea scenă au adus ceva pozitiv în comportamentul oamenilor? Nu. Dimpotrivă, în mod paradoxal, au făcut ca oamenii să fie din ce în ce mai puțin interesați de cunoașterea reciprocă, au potențat ura hrănind-o din propria ei existență, au scos în public cele mai obscene personaje și cele violente și degradante imagini.

De ce totuși se repetă în evoluție acele părți negative ale societății umane, așa de aspru criticate de Marele Will?! De ce progresul tehnologic nu a adus și o civilizație superioară?! Foarte simplu. Pentru că marile descoperiri tehnologice care au accelerat progresul material general nu au afectat pozitiv firea umană. Oamenii nu s-au schimbat în resorturile lor interioare, în mentalități și comportamente față de semenii lor. Nimic din laturile întunecate ale naturii umane nu s-a pierdut, ba dimpotrivă, păcatele capitale înfierate de marele dramaturg s-au multiplicat exponențial în ”n” forme și aspecte noi.

Generație de generație, iar și iar, se joacă într-un plan general aceeași piesă în șapte acte, doar actorii fiind mereu și mereu alții. Că știm sau că nu știm, că vrem sau că nu vrem, fiecare dintre noi, din clipa în care ne naștem, suntem doar niște actori care își fac rolul hărăzit.

Unii admiratori spun că după opera marelui Shakespeare nimic din ce este uman și, mai ales, din tarele umanității nu mai poate fi spus și criticat, pentru că totul a fost spus încă de acum patru secole.

Totuși, eu cred că dacă astăzi Shakespeare ar învia, ar fi pur și simplu uimit de cât de mare și neîncăpătoare a devenit ”scena” și ce schimbați sunt ”actorii” zilelor noastre, în câte feluri și forme noi s-au metamorfozat veșnicele nedreptăți, pe care acesta nici nu putea să și le imagineze.

Niciuna din cele șapte acte-vârste nu s-a schimbat fundamental până astăzi față de personificările create de Shakespeare.

Iată, copil fiind, în funcție de rolul care ți-a fost hărăzit pe marea scenă, poți fi copilul norocos, născut pentru a avea de toate și a crește fericit și sănătos, sau poți fi copilul mereu oropsit, bolnav, îmbrăcat în zdrențe, căruia niciodată lacrimile de pe față nu i se usucă și care nu a auzit și nu va ști toată viața lui ce înseamnă ”fericire”.

Apoi, adolescent fiind, dacă acesta îți va fi rolul, începi să te pregătești pentru a putea înfrunta mai târziu viața cu succes. În același timp este vârsta la care descoperi marile secrete și minuni ale vieții, descoperi că în lume există o imensitate de frumos și dragoste, că în viață există persoane pentru care, deși nu îți sunt rude, ești în stare să îți dai și viața. Și în această perioadă sunt roluri negative pe marea scenă, dar este o vârstă așa de frumoasă, atât de plină de minunății, atât de plină de empatie și altruism în cele mai pure forme ale lor, încât nu voi merge mai departe.

După cea mai frumoasă vârstă începe cea mai grea vârstă a omului, aceea care te va defini pe mai departe.

Dacă ești un actor cu un rol pozitiv pe scenă, atunci vei munci pe brânci pentru a te realiza, nimic nu te va speria, nimic nu ți se va părea că ai făcut îndeajuns pentru a-ți atinge scopul, așa cum sugestiv spunea Shakespeare în Cum vă place: ”Dând buzna, până-n gurile de tun,/ Să-nhaţe băşicuţa de săpun/A gloriei.”

Este vârsta cea mai importantă din viața omului, pentru că acum te vei forma, acum ți se va forma caracterul, acum te vei realiza. Vei face tot posibilul să fii bine văzut în societate, să îți întemeiezi o familie respectată de toți concetățenii.

Este vârsta la care ziua omului începe dimineața foarte devreme, cu un mic dejun frugal și continuă într-un efort continuu, până seara târziu, când se încheie cu o mică cină, dacă nu adormi înainte de a o mânca.

Sau dimpotrivă, te vei limita la o viață ușoară, fie trăind de azi pe mâine din mici furtișaguri, fie jefuind oamenii ori de câte ori ți se va ivi o ocazie favorabilă. Vei provoca în jurul tău doar durere și nefericire, iar dacă vei avea familie, aceasta doar va suferi din cauza ta și se va destrăma, preluând majoritatea relelor văzute la tine. Vei intra bine și definitiv în roluri negative, oamenii te vor ocoli și desconsidera și viața ta nu va mai cunoaște, de aici în colo, alte schimbări, alte vârste. Așa se va sfârși, de cele mai multe ori chiar înainte de vreme.

După vârsta aceea de sacrificiu total, urmează vârsta maturității depline, în care oamenii își joacă iar rolul care le-a fost atribuit pe vasta scenă a lumii. Este vârsta la care te-ai realizat profesional, ai acumulat cele necesare unui trai prosper pentru tine și familia ta, ești preocupat de a asigura continuitatea surselor tale de venit, investești în viitorul copiilor tăi și ești atent ca acțiunile și hotărârile tale să nu provoace suferință și neajunsuri celor din jurul tău. La această vârstă a realizărilor depline, dacă personajele se hotărăsc să joace roluri negative, acțiunile lor provoacă cele mai mari suferințe celorlalți. Pentru că bogăția acumulată provoacă și o sete nepotolită de putere, iar pentru atingerea scopului nimic nu li se va părea prea mult eroilor negativi, nici măcar distrugerea vieții celor care au avut ghinionul de a se afla în calea lor. Din păcate, tehnologia performantă de astăzi a făcut posibilă și o explozie a infracționalității, vedem zilnic pe scena lumii atâtea și atâte exemple de eroi negativi.

Încet, încet, actorii se pregătesc să iasă din scenă, determinarea și puterea fizică se topesc, vederea slăbește, frigul pătrunde și vara prin șosetele de lână, trupurile se împuținează, iar vocea fermă și autoritară de până mai ieri se transformă în voce pițigăiată de copil. Mai nimeni nu-i mai ascultă, hotărârile lor nu mai sunt respectate, iar ei se resemnează pe zi ce trece cu ideea că rolurile lor se apropie de sfârșit.

Și la sfârșit, scena finală a acestei piese, actul al VII-lea. Actorii au ajuns de unde au plecat: scâncesc, urlă, nu înțeleg nimic, nu mai știu nimic. Fără să-și dea măcar seama, ei ies din scenă, aplaudați sau huiduiți de către cei care interpretează acum fostele lor roluri.

Iată de ce rămân mereu impresionat de Marele Will. Indiferent cât timp a trecut, indiferent cât s-au schimbat condițiile istorice concrete în care marele autor și-a scris opera, ea rămâne mereu de actualitate. Pentru că în ciuda timpului scurs, oamenii au rămas cu aceleași tare eterne, imune la falsa iluzie de civilizare.

Mangalia

Detalii despre obiectivele proiectului în pagina Descoperă scriitorul din tine!

Vezi și: Arhiva rubricii Descoperă scriitorul din tine!

Pagina de facebook Descoperă scriitorul din tine

Pagina de facebook Diaspora culturală românească

  • Cele patru numere de până acum ale revistei trimestriale ”Leviathan” pot fi citite aici.
  • Pentru a cumpăra edițiile tipărite ale revistei, click aici.
  • Abonamente la revista trimestrială ”Leviathan”, ediția tipărită, click aici.

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.