Ajunsă acasă, m-am încuiat în camera mea și m-am întins în pat îmbrăcată. Somnul m-a cuprins imediat, un somn bântuit de vise ciudate.
Se făcea că alerg pe un câmp verde hăituită de oameni îmbrăcați în alb și, ca din pământ, a apărut o pădure deasă. Am intrat în ea fugind disperată, căutând un loc unde să mă ascund. De după un copac, un braț puternic m-a apucat și a început să mă târască în inima pădurii. La un moment dat s-a oprit, a dat frunzele la o parte și a ridicat un capac de lemn. O gaură întunecată se căsca în pământ.
– Nu te teme, mi-a spus omul scoțând o lanternă. Ai grijă la scări!
La capătul scărilor, într-un fel de sală din beton, un bătrân ne-a întâmpinat întrebând cu teamă:
– V-a urmărit cineva?
– Nu, e de-a Evei, răspunse arătând cu capul spre mine care tremuram speriată.
– Hai, vino ușurel, ești în siguranță aici, m-a liniștit bătrânul conducându-mă spre o ușă din lemn.
O cameră cu un pat, o masă și un scaun, totul scufundat în întuneric.
– Ține lanterna asta și ai grijă unde o pui s-o poți găsi, mi-a spus împingându-mă în cameră și închizând ușa după el.
Auzind o cheie răsucindu-se, am început să bat cu putere strigând:
– Ce să fac aici? De ce m-ați încuiat? Cine sunteți voi?
– Noi suntem Neadormiții, evadații din viitor și vei sta acolo până te vei vindeca definitiv, am auzit din spatele ușii, îndepărtându-se, vocea celui care mă adusese.
Am sărit din pat speriată și văzând că sunt acasă, în camera mea, am spus dintr-o suflare:
– Doamne, mulțumesc!
Apoi am adormit din nou. Și din nou, alt vis.
De data aceasta se făcea că eram băiat și mergeam cu Eva de mână pe o străduță pietruită printre case cu flori la ferestre și grădini verzi. La capătul străduței, în fața unei bisericuțe, părinții noștri ne așteptau îmbrăcați festiv.
Eva avea o rochie albă, lungă, iar în păr, o coroniță de lăcrămioare, îi dădea un aer de regină din alte lumi.
Am intrat în bisericuță, iar acolo, bătrânul din primul vis ne aștepta surâzător:
– A venit clipa cea mare, a spus el.
Cel care mă dusese sub pământ a scos o cutiuță cu două verighete.
Două lumânări mari, împodobite cu crini albi, stăteau aprinse în spatele nostru, în două sfeșnice înalte.
– Acum, poți săruta mireasa, suntem liberi, ne-am întors acasă, am evadat din viitor, am mai auzit înainte de a mă trezi.
M-am ridicat din pat, m-am privit în oglindă și mi-am spus:
– Vreau să fiu liber! Cu orice preț! Chiar de-ar fi să părăsesc viața asta!
Am luat telefonul și am sunat-o pe Eva:
– Crezi că vom fi vreodată liberi? Crezi că se poate să revin la ceea ce am fost când m-am născut?
– Da, dar e un drum lung și plin de pericole, pot apărea complicații și poți muri. Ori poți fi prins și dus la laborator unde îți vor arde creierul, mi-a spus ea.
– Libertatea merită orice preț, Eva, chiar prețul vieții. Sunt hotărâtă să redevin Alin pentru că te iubesc așa cum deja iubesc ideea de libertate. Și vreau să mă căsătoresc cu tine, am mai adăugat.
– Dacă ești pregătită să renunți la tot, inclusiv la viață, vom pleca împreună la adăpostul alor noștri, a venit propunerea ei.
– Când?
– Chiar în seara asta!
Așa facem! Am exclamat privind în jurul meu.
– Alin, s-a auzit vocea Evei în telefon, pe tine te-am așteptat, de aceea nu am plecat încă.
Am lăsat casa, părinții, viața aceasta mincinoasă pe care o duceam și am fugit cu Eva la cei asemeni nouă. Pentru lume vom fi niște misterioși dispăruți. Poate ne vom duce restul zilelor ascunși pe sub pământ, dar vom ști cine suntem, ne vom reaminti de unde venim și vom spera să eliberăm și pe alții din iluzia în care ne-a afundat un calculator la comanda căruia stau câțiva tirani, Salvatorii diabolici.
Portimão, Portugalia
Sfârșit
Vezi arhiva rubricii Frânturi de viață de Dori Lederer
La Editura Leviathan a apărut romanul Când îngerii se dezbracă de aripi de Dori Lederer. Detalii, click aici.
