Prin datul destinului unei omeniri captive și limitate de regulile austere ale pandemiei de Coronavirus, FITS a pierdut anul acesta clocotul viu, uman care dă farmec unic sălilor de teatru, străzilor, bisericilor, piețelor medievale și parcurilor Sibiului, din zori și până târziu în noapte, și nu a avut parte de luxurianța varietății genurilor care se împletesc și dau o altă mare caracteristică a lui. Și totuși întâlnirea cu toate artele spectacolului ce ni s-a propus în formula online a căpătat dimensiuni incredibile, prin transmisiile în regim live streaming nonstop (incluzând reluările), adică peste 14 400 de minute de teatru, dans, circ, muzică, conferințe, dezbateri și a avut o configurație chiar greu de imaginat pentru o ediție „normală” dacă ne gândim la dificultatea de a aduce în realitatea concretă a festivalului unele spectacole foarte vechi, rămase însă în memoria peliculei, altele noi dar foarte costisitoare sau dificil de deplasat. Puterea de a crede a fost deviza care a guvernat selecția și i-a vegheat în cele zece zile magice pe beneficiarii FITS din aproape o sută de țări. Puterea de a crede în forța acestui festival faimos azi în toată lumea, clădit și bazat pe remarcabile prietenii și afinități culturale și artistice, în minunații lui realizatori, începând cu artizanul principal, directorul de festival Constantin Chiriac, în valoarea artei și seducția devotaților ei slujitori.
Ne oprim aici doar prin câteva scurte flash-uri la ceea ce a însemnat un fabulos univers muzical din FITS 2020. Obișnuiții festivalului au primit darurile obișnuite de gospel, fado, flamenco, Adrian Naidin ne-a arătat aproape fugitiv cum „a ales și a iubit” Ciuleandra, dar o mare regină a fost anul acesta opera. În conjuncția unor capodopere ale culturii universale și talentul unor artiști români, dar și în provocatoare și seducătoare confluențe interculturale. De la The Royal Opera House, Adriennne Lecouvreur, eroina din spectacolul omonim, personajul râvnit și interpretat de cele mai renumite voci lirice, a poposit pe site-ul festivalului și pe adresa lui de Facebook întrupată de Angela Gheorghiu. Felul minunat cum înfățișează de-a lungul celor patru acte evoluția personajului său, această celebritate de la Comedia Franceză admirată și de Voltaire, cu tot parfumul de romantism din avânturile de mare tragediană și din meandrele firii sale de femeie îndrăgostită, în această producție londoneză din 2010, a adăugat o altă pagină de glorie la impresionanta carte de vizită internațională a Angelei Gheorghiu, prezentă în festival și cu o conferință specială. „The Observer” scria că „e greu să o întreacă cineva în acest rol” ivit prin inspirația muzicii lui Francesco Cilea și dramaturgia lui Eugène Scribe și E. Legouvé. Un salt… peste ocean și către vremurile moderne l-am făcut alături de Opéra de Lyon prin piesa muzicală În timp ce priveam tavanul, am zărit cerul. Suntem în Los Angeles-ul anului 1994 afectat de un cutremur care face și mai grea viața celor prea puțin răsfățați de soartă din marele oraș. Personajele sunt zguduite de profunde alinieri și nealinieri de falii sociale și politice, traduse prin muzica lui John Adams, mereu în căutarea unor substaturi ale „spiritului popular”, făcând apel iscoditor la consonanța instumentelor clasice cu cele moderne. Este un spectacol produs în luna februarie a acestui an, în direcția de scenă a lui Eugen Jebeleanu, cu tot mai multe succese pe teritoriul Franței, unde trăiește de ceva vreme. Nu este deloc de mirare atracția tânărului regizor român față de acest pachet dur de teme și motive din opera lui John Adams, căci el însuși este, cum a dovedit-o în spectacolele sale anterioare, un mare partizan al angajării politice și sociale prin artă. În acest nou demers artistic, viguros, energic, este însoțit de cei alături de care a reușit să dea și alte probe remarcabile de profesionalism, Yann Varburgh (dramaturgie) și Velica Panduru (scenografie și costume). Un popas la Opera Maghiară din Cluj-Napoca ne descrețește într-un fel frunțile prin plonjarea în universul curat al copilăriei prin două fantezii lirice într-un act de Maurice Ravel, Ora spaniolă & Copilul și vrăjile, un coupé imaginat de regizorul Tompa Gábor ca „visul aceluiași copil”, demers a cărui omogenitate se împlinește și prin ideea subtil susținută a unei necesare educații care să nu eludeze ideea de libertate.
Festivalul Internațional de Teatru de la SibiuI, locul unde cei mai mulți dintre noi am avut prilejul de a putea cunoaște pe viu opera tradițională chineză și de a o admira în câteva ipostaze de-a lungul anilor, și-a păstrat în ediția online „obiceiul” de a ne-a prezenta acest gen captivant, „exotic” pentru ochii unui neasiatic, care rămâne însă negreșit mereu admirativ față de rigoarea cu care este respectată și perpetuată o tradiție străveche. Producția prezentată acum, realizată în 2016, sub egida Balyue Culture Creative-Zhejiang Xiaobaihua Yue Opera Troupe, în viziunea regizorului Guo Xiaonan, a impresionat în plus prin felul în care acest filon artistic esențial este pus în dialog cu spiritualitatea occidentală. Sub titlul Coriolanus și Du Liniang, spectacolul omagiază, la patru sute de ani de la moarte, doi mari exponenți ai celor două culturi, William Shakespeare și Tang Xianzu, supranumit Shakespeare al Chinei, ambii plecați din această lume în același an, 1616. Se propune aici o intersectare între operele lor Coriolanus și, respectiv, Pavilionul bujorilor, între cei doi eroi principali din aceste piese și ea prinde viață în armonia codului gestual al interpreților (copleșitor și prin misterul lui aproape desăvârșit pentru un european), prin inflexiunile lor vocale dătătoare de emoție și de conținut, prin simbolistica și paleta coloristică savuroasă a obiectelor, a machiajelor și a veșmintelor acestor artiști totali, care dansează, cântă, recită, o nouă poveste țesându-se în derulare tihnită, dar generatoare de trăire crescândă în (tele)spectator.
Ultimele zile de festival ne-au oferit două spectacole cu valoare de eveniment, cu vibrantă încărcătură spirituală, cu aspirație transcendentală. Prin 21 de soliști ai „Los Angeles Master Chorale”, cu Grant Gershon ca dirijor, am fost martorii unei tulburătoarea imagini a capodoperei renascentiste Lagrime di San Pietro de Orlando di Lasso, care are în centrul ei figura Apostolului Petru, cu tribulațiile sale închipuite în șapte etape ale durerii după ce, conform Bibliei, s-a lepădat de trei ori de Hristos. Este o rafinată punere în scenă în colaborare cu regizorul Peter Sellars, renumit nu doar pentru montările sale moderne din dramaturgia clasică și numeroasele înscenări provocatoare din genul liric, opere clasice și contemporane, unul dintre compozitorii cu care a colaborat și, iată, se întâlnește și pe genericul FITS 2020, fiind John Adams, dar și recunoscut pentru concepția lui referitoare la virtuțile morale ale artei. Emoția și dramatismului melosului, interpretarea à capella sunt potențate de un soi de teatru-dans limitativ, de expresiile corporale, gestuale, mimice ale acestor artiști vocali spre a pune și mai pregnant în evidență zbuciumul sufletesc al unui Petru – simbol al omului departe de înălțimea lui Dumnezeu care l-a investit cu încrederea și iubirea Lui. Cel mai răsunător eveniment care a marcat în triumf închiderea FITS 2020 online a fost transmisia celui mai recent spectacol marca Robert Wilson: Messiah/Messias de Händel, în versiunea lui Mozart. De cele mai multe ori înfățișat în lăcașuri de cult, acest oratoriu iată că ajunge pe scenă, o scenă imaginată special de regizor, ca un paralelipiped transparent, potrivit cu ideea sa a unui discurs „încărcat de timp, dar nu atemporal”. Această producție ORF/3sat și UNITEL în colaborare cu Festivalul Mozart de la Salzburg a avut premiera în ianuarie 2020 și s-a bucurat de colaborarea orchestrei „Les musiciens du Louvre” (dirijor Marc Minkovski) și a “Philarmonia Chor Wien” (dirijor Walter Zen). Spectacolul a prilejuit publicului din țara noastră, care l-a cunoscut deja nemijlocit pe apreciatul artist vizual și regizor american prin spectacole precum Femeia mării de Ibsen, Shakespeare. Sonete, realizat cu Berkiner Ensemble, ambele prezentate în Festivalul Shakespeare de la Craiova, unde a montat și Rinocerii de Eugen Ionescu, să redescopere acel fascinant univers de creație al său, mereu mirabil datorită finei, elaboratei magii a unui limbaj insolit, ca un poem auditiv și vizual. Messiah nu este un spectacol religios, căci, opinează Robert Wilson, „religia nu are locul pe scenă, religia este pentru biserică”. Deși el „vorbește” despre speranță și despre salvarea omului, care „precum a murit în Adam, va învia în Hristos”, o face cu mijloacele și puterea scenei. Cu toate că evocă momentele cruciale ale istoriei christice – proorocirea, vestirea, venirea și pătimirea Lui, răstignirea și Înălțarea, nu o structură narativă prevalează în spectacol, ci mai degrabă pulsațiile sugestive ale textului și ale muzicii. Subliniate de ritmul unduitor al întregului demers scenic, de corul devenit un soi de personaj-comentariu, care dispare și apare mereu cu altă încărcătură, de fundalul video și eclerajul complex cu acele nuanțe trecând de la abisul negurei la nemărginirea infinitului de speranță, cu acel copac-simbol din final având rădăcina în tăriile înaltului. La toate se adaugă calitățile minunate ale celor patru soliști, fiecare compunând un personaj care are „culoare” în acest univers în alb-negru și infinite valențe ale griurilor, figuri nelipsite de fine accente de umor, anume Elena Tsallagova (soprană), Wiebke Lehmkuhl (alto), Richard Craft (tenor) și José Coca Loza (bas).
Ediție-unicat, FITS 2020 va avea o reluare neașteptată. Începând cu 1 iulie 2020 și până în ianuarie anul viitor, în fiecare zi de sâmbătă se va redifuza o zi din această ediție online. Asta ne va apropia poate mai ușor de normalitate și de ediția 2021 ce va purta genericul „Puterea de a visa”.
