Patru…
Revenim la forme, un pic de Platon… O distincție esențială pentru filosofia sa este teoria Formelor, distincția dintre realitatea perceptibilă, dar neinteligibilă (știința) și realitatea imperceptibilă, dar inteligibilă (matematica). Formele sunt arhetipuri perfecte ale căror obiecte reale sunt copii imperfecte.
Să ne amintim că în Republica, celebrul dialog platonician, forma cea mai înaltă este considerată ca fiind Forma Binelui, sursa tuturor celorlalte Forme care ar putea fi cunoscute prin rațiune. De altfel, în filosofie în general, forma este o categorie care desemnează structura internă și externă a unui conținut, modul de organizare a elementelor din care se compune un obiect sau un proces. În teatru, de exemplu, formele sunt totalitatea mijloacelor de exprimare a conținutului unei opere artistice, totalitatea mijloacelor de expresie (melodie, ritm, armonie etc.) care redau conținutul unei compoziții dramatice.
Un cunoscut regizor român argumenta ideea că actul teatral se dovedește o structură complexă, în care elementele se îmbină osmotic, se condiționează, se armonizează, iar intenția creatorului este de a încerca să-și pregătească virtualul spectacol pentru întâlnirea cu opera sa. Această întâlnire nu trebuie să fie întâmplătoare, căci poate dăuna și operei și spectatorului rătăcit, îndepărtat de multă vreme de teatru. E de datoria creatorului să inducă tresăriri de conștiință în spectator, căci pe acest teren zguduit, modificat, receptarea se face cu o mai mare ușurință, indiferent de calea (tragică sau comică) aleasă.
Arhiva rubricii În marginea filosofiei de Ionuț Cristache
A doua față, roman de Ionuț Cristache la Editura Leviathan, 2022, ediție tipărită, click aici; ediție online, free download, click aici.
