”Gânduri din inima unui român” de Maria Filipache

Text premiat la concursul de eseuri realizat de Asociația Culturală Leviathan, ”Descoperă scriitorul din tine!”, ediția a șasea  (15 – 27 noiembrie 2019). Tema acestei ediții a fost: ”1 Decembrie – Gânduri pentru România”.

În vara anului 2200, Peter se uita pe fereastra extraordinarei sale vile din munții Holocarpi. Vila sa zburătoare acosta acum în acești munți împăduriți cu sutele de holograme ale așa-zișilor copaci de odinioară. Părinții săi s-au teleportat până pe Marte pentru a cumpăra combustibil. GPS-ul îi arăta că se află undeva într-un spațiu-fantomă dintre două țări. Era un spațiu de trecere, de tranzit, unde oameni de diferite naționalități acostau. Era o țară fără nume, fără importanță majoră, care putea servi doar temporar interesele cuiva. Nu putea găsi pe minunata sa tabletă ce a fost înainte în împrejurimile muntelui virtual.

A hotărât să iasă puțin la plimbare prin pădurea-hologramă. Se plimba printre acele rânduri de iluzii a ceea ce a fost odată. Cu GPS-ul în mână, explora ținutul acela secat de viață, din care o bucată de hartă dispărea, era ca o piesă lipsă din colosalul puzzle al lumii ce-l înconjura. Peter, revoltat de eroarea GPS-ului său, a plecat să verifice la fața locului. Pe poteci asfaltate, printre flori de plastic, a ajuns la locul obscur, ascuns hărții. Un fior i s-a propagat în întreaga ființă, alături de fericirea unei noi descoperiri… un copac real, a cărui scoarță denivelată, brăzdată parcă de secole de suferință, părea desprinsă dintr-o imagine fantasmagorică. Nu știa ce să facă, așa că, după ce i-a făcut câteva poze pentru blogul său, a început să-l examineze atent. Nu mică i-a fost mirarea când, sub rădăcină, a putut observa o așa-numită hârtie, după cum își amintea vag că s-ar numi, de la străbunii lui, din vremuri de mult apuse, neînregistrate de tableta sa.

Peter a văzut ciudatul text de pe hârtie și devenit foarte curios să afle despre ce este vorba. Tehnologia nouă atât de avansată era atuul său. I-a căutat traducerea, întrucât nu îl putea corela cu niciun dialect al englezei, care acum se vorbea peste tot. Astfel a aflat că era o limbă de mult dispărută, limba română.

Deși-i părea o limbă ciudată, cuvintele parcă se împleteau armonios pe albul murdar al petecului de hârtie, iar interesul lui era vădit. A început să citească traducerea cu voce tare:

”Dragă Românie,

Mic copil, făurit într-un fragment de veac, te-ai jucat din spirit în spirit, crescând odată cu acesta. Tu ai fost speranța, modelul, dar acum ești înconjurată de cugete ofilite care nu își mai găsesc timp să te privească în ochii mari și inocenți. Tu stagnezi acum, sprijinită de o motivație șubredă, stai să cazi în prăpastia uitării. Ești ca un copil care simte că va fi abandonat, că nimeni nu vrea să îl bage în seamă, cu care nimeni nu vrea să se joace, amăgiți fiind de seriozitatea unei lumi de gheață.

Noi nu ducem lupte barbare, nu facem vărsare de sânge, însă ne luptăm cu voința de a rămâne laolaltă. Ne luptăm cu simplitatea universală pe care suntem siliți să o acceptăm. Românie, te-ai strâns și te-ai ascuns într-un colț din sufletele noastre. Atârni de o speranță din ce în ce mai fragilă, atârni de-un vis.

Acum, de 1 Decembrie, de ziua ta, îți las aceste rânduri, o mică jertfă ruptă din inima unui român oarecare. Ca să zâmbești din nou, trebuie să-ți fim aproape, să devii iarăși o țară tânără și înfloritoare. În ochii tăi, toți suntem un suflet care trebuie protejat sau, dacă este ignorat, se va pierde bucată cu bucată. Atunci când îți întoarcem spatele și te părăsim, nu ne gândim nicio clipă că într-o zi ne vei lipsi, într-o zi vom tânji după amintirea ta. Tu ești torța care se arde pe sine pentru a ne lumina nouă calea, o țară care arde cu focul unei națiuni, dar vom ajunge înfrigurați, în întuneric, încălzindu-ne-n cenușa din care am putea renaște ca pasărea Phoenix.”

1 decembrie 2019                                                                                              Semnat,

Un Român Oarecare

Peter a lăsat scrisoarea jos, emoționat. Chiar atunci, alarma ceasului deșteptător a sunat, trezindu-l din coșmarul unei Românii spulberate. S-a ridicat din pat cu un unic gând:

Vreau să fiu românul oarecare!

Slobozia

Maria Filipache este elevă în clasa a IX-a B la Colegiul Național ”Mihai Viteazul” din Slobozia.

Vezi și: Arhiva rubricii Descoperă scriitorul din tine!

Detalii despre obiectivele proiectului în pagina Descoperă scriitorul din tine!

Pagina de facebook Descoperă scriitorul din tine

Pagina de facebook Diaspora culturală românească

• Cele patru numere de până acum ale revistei trimestriale ”Leviathan” pot fi citite aici.
• Pentru a cumpăra edițiile tipărite ale revistei, click aici.
• Abonamente la revista trimestrială ”Leviathan”, ediția tipărită, click aici.