Prea multe cuvinte, prea multe sentimente aruncate de-a valma în acest spațiu virtual care suportă ,,efectele”gândirii colective, iar noi ne agățăm unii de alții și de cuvinte ca și cum am fi siamezi. Mi-ar fi plăcut ca acest spațiu să fie unul de conversație profitabilă intelectual, să ne ordonăm ideile, să găsim răspunsuri, dar de cele mai multe ori, e un ring în care intrăm, ne pălmuim, ne înjurăm fără temei, de cele mai multe ori, aducem propriile noastre argumente, insistăm ca și cum am cuceri Troia (cetatea antică!), și devenim dușmani fără să ne cunoaștem.
Pe lângă uriașa posibilitate de a ne informa, de a ne cunoaște, spațiul virtual a creat o categorie, una ciudată, a oamenilor care se ascund de propria lor identitate, care se cred altcineva, care intră, prin șiretenie, în viața celorlalți și pe aceștia eu i-am numit ,,vulpile virtuale”. E și asta o politică, o altfel de politică, dar la fel de perdantă ca și politica-politică. Tot un fel de vulpi sunt și politicienii, care fac prietenie cu ,,găinile”, (adică alegătorii!), iar după ce le-ai devenit prieten, adică i-ai ales, haț la gâtul bietei găini, de nici fulgii nu mai rămân. Sau poate fulgii, dar la ce bun, că tot nu mai folosesc la nimic. Am avut de curând exemplul american, când poporul supărat pe viață și pe politicieni a votat ,,vulpea”, a votat ca să pedepsească. Pe cine să pedepsească? Tot pe el, pe popor, dar cum se vede de ceva vreme încoace, ne întoarcem la pâine și circ, pentru că, nu-i așa, istoria se repetă!
Mari dezbateri pe la televiziunile noastre, că ce avem de pierdut, mai nimic de câștigat, de parcă cel mai puternic om de pe planetă, miștocarul cu părul vâlvoi și înjurătura la îndemână are vreo grijă că noi ne strofocăm de mama focului! Dacă se supără, și e posibil, ne trântește un gard, poate nu un zid, un gard de nuiele, ca să ne uităm printre ele la miracolul american.
A apărut în spațiul virtual o fotografie, evident cu text prin care un cetățean, în culmea dilemei se întreba cine ar fi fost prima doamnă, dacă doamna candidată ar fi ajuns președintele Americii. Cred că așa a gândit și poporul, și ca să nu sufere din cauza acestei dificile probleme, a votat contracandidatul cu doamna lui cu tot, primă doamnă. Poporul știe ce face, el e șeful în materie de vot! Treizeci de secunde, o dată la patru ani el e vulpea cea șireată, el decide. Și a decis. Bravo lui! Să nu se spună că nu e democrație! E democrație și în gândire și de aceea gândurile se duc care încotro și deciziile vin când ți-e lumea mai dragă.
Acum că ne-am lămurit cu lumea de peste ocean care nu a dat semne că e diferită de cea de la Gurile Dunării, trecem la ,,vulpile” noastre, la „găinile” noastre, la ograda noastră, la alegerile noastre. E campanie serioasă, și la candidați și la susținători. Dacă ai neșansa să dai like (am revenit la puternica lume virtuală!) la vreunul care ți se pare că merită și ai greșit grupul, vai și amar de capul tău, de pagina ta și a neamului tău. Mai bine că nu ne cunoaștem personal (nici nu am avea cum, ca în lumea reală să fim prieteni cu mii de persoane, e imposibil!), că ar fi spectacolul lumii. Așa ne înjurăm, ne scuipăm în gând sau în scris, ne scoatem din lunga listă de prieteni, și după alegeri ne uităm peste gardul Parlamentului la aleșii poporului, adică ai noștri și ne dăm seama cam târziu că iar am cam scrântit-o, așa cum facem de când cu democrația asta bizară. Ahăăă, ar spune optimistul, nu e timpul trecut, ne orientăm data viitoare!pesimistul nu intră în calcul, că nu a trecut pragul de încredere!
