George Enescu – 140, articol de Costin Tuchilă

20
George Enescu, fotografie din revista „Luceafărul”, 1912
George Enescu, fotografie din revista „Luceafărul”, 1912

fila-de-calendar-rubrica-leviathan.ro_Astăzi, joi, 19 august 2021 se împlinesc 140 de ani de la nașterea lui George Enescu (19 august 1881, Liveni-Vârnav, jud. Botoșani–4 mai 1955, Paris).

Enescu este un compozitor pentru secolul XXI, considera Pascal Bentoiu (1927–2016), nume de referință al muzicii contemporane, cunoscător excepțional și exeget al operei enesciene (refuza termenul de muzicolog), autor al unei lucrări monumentale, de neevitat pentru cei care vor să cunoască îndeaproape creația enesciană (Capodopere enesciene, 1984; trad. în engleză în 2010). Afirmația poate fi înțeleasă în mai multe feluri: pe de o parte pentru că muzica lui Enescu rămânea încă de descoperit în cele mai multe spații culturale din ultimele decenii ale secolului XX; pe de alta – desigur mult mai discutabilă – datorită privirii în viitor, ca experiență componistică, pe care o conține această muzică.

Suntem în secolul XXI și dovezile nu întârzie să apară: muzica lui George Enescu începe să fie tot mai frecventată, dincolo de piesele atât de populare încă din timpul vieții compozitorului (el însuși oarecum intrigat de popularitatea lor), cele două Rapsodii române, aproape singurele cântate constant și, pentru publicul larg, dar și pentru mulți muzicieni străini, singurele cunoscute. Și când vorbesc de dovezi, mă refer în primul rând la capodopera între capodopere care este opera Oedipe (premiera absolută în 13 martie 1936, la Paris), începând cu înregistrarea discografică datorată dirijorului Lawrence Foster (cu José van Dam în rolul titular, EMI, 1990; Marele premiu al discului al Academiei Charles Cros), apoi prima producție germană (Deutsche Oper Berlin, 1996), reluată la Opera din Viena, prima reprezentare în Italia (Cagliari, dirijor Cristian Mandeal, 2005), premiera în America de Nord (Universitatea din Illinois, Urbana-Champaign, dirijor Ian Hobson, 2005), producția companiei catalane La Fura dels Bals (dirijor Leo Hussain, Théatre La Monnaie din Bruxelles, 2011, reluată la Buenos Aires în 2012 și la Covent Garden, Londra, 2016, apoi montată la București în 2017), fără a uita varianta în concert cu London Philarmonic Orchestra, dirijor Vladimir Jurowski, care a deschis ediția din 2017 a Festivalului Internațional „George Enescu” (2 septembrie), programată la scurt timp și la Royal Festival Hall din Londra. Lui Vladimir Jurowski îi datorăm prima audiție mondială a Simfoniei a III-a de ­George Enescu, cu aceeași orchestră (Southbank Centre din Londra, 7 februarie 2015). Antonio Pappano, Orchestra și Corul Academiei Naționale Santa Cecilia din Roma au oferit la ediția din 2017 a Festivalului „Enescu” o excelentă versiune a Simfoniei a III-a, demonstrând, încă o dată, că festivalul inițiat în 1958 își îndeplinește cu brio misiunea de a impune muzica enesciană în repertoriul unor muzicieni de prestigiu din afara României. Astăzi, se poate spune chiar, fără a exagera, că Enescu, compozitorul „pentru secolul XXI”, a devenit o preferință pentru artiști din toate generațiile.

George Enescu, Oedip (versiunea în limba română), Preludiu, Act I, II, cu David Ohanesian în rolul titular, Corul și Orchestra Operei Naționale Române. Dirijorul corului: Stelian Olariu. Dirijor: Mihai Brediceanu. Înregistrare Electrecord

Oedip, actul al II-lea, fragment – Zenaida Pally (Sfinxul)

Oedip, actul al III-lea, fragment – David Ohanesian (Oedip)

Balada pentru vioară şi orchestră – David Garrett, Orchestra Filarmonicii din Monte Carlo, dirijor: Gianluigi Gelmetti. Festivalul Internațional „George Enescu”, 2015, București, Ateneul Român

Arhiva George Enescu

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.