În grădina copilăriei totul se întâmplă ca în grădina fermecată – de, copilăria-i este cea mai frumoasă poveste a lumii! –, loc în care copacii, arbuștii, florile, fructele, zmeuricile roșcate și toate suratele ei vorbesc, mai degrabă povestesc, se uimesc, visează și uneori valsează cu vântul nebun. Ca în lumea oamenilor. Dar ce, grădina nu-i o lume? O lume colorată, parfumată, râvnită spre a fi gustată. În raiul acesta ne deschide poarta, Soniecika, o fetiță devenită doamnă scriitoare, pe numele ei Sonia Elvireanu. Timpul a trecut, dar Sonia Elvireanu și-a luat în inimă, în minte, copilăria, a pus-o în tolba cu povești – fiindcă și viața este o poveste, nu-i așa? –, și, din când în când, le scoate la iveală pentru toți cei care iubesc cel de-al cincilea anotimp – copilăria. (În fiecare om bate o inimă de copil, dar important este să o audă!). Unchiul „Măruț” stă la taifas cu nepoata „de grădină” care, copilă zburdalnică fiind, ar dori să fie luată de vânt ca mama și bunica ei. Înțeleptul Măruț o încântă pe copila – tulpiniță – Zmeurica, asigurând-o că, o dată cu înverzirea și înflorirea, ea o să capete o rochiță verde. Atunci vor cânta de bucurie cât e ziulica de lungă. Ei, v-ați fi imaginat că și copacii cântă? Sigur, muzica florilor și a frunzelor, e un concert nemaiauzit de copila Zmeurica. Unchiul Măruț se simte fermecat la gândul unei alte vieți, al unei alte înverziri și înfloriri. Este lumea vegetală o lume fermecată? Este o întrebare care își va găsi răspunsul în cartea Soniei Elvireanu.
Apoi în în cea de a doua poveste, Tara, rex și aricii, asistăm la întâmplări din grădină, cu participarea autoarei, cu câinii Tara și Rex, cu pisoiașul năzdrăvan Smotocel, cu vrăbiuța Zorica și puiul ei Piu, dar și cu niște musafiri nepoftiți, o familie de arici. Ei, Doamne, ce zarvă s-a iscat la apariția primului arici, mare cât o minge, pe care stăpâna grădinii îl salvează, luându-l cu lopata și dus departe de cei doi câini furioși. Două zile de mare agitație căci mama arici nu era singură, ci cu puii ei. Stăpâna grădinii se bucură de prezența celor trei ghemotoace, fiindcă o curăţă de melci şi de insecte. Ca în poveste, totul reintră în normal, iar bucuria stăpânei grădinii este emoționantă fiindcă astfel se mărește„familia” viețuitoarelor grădinii: „Hei, aricilor! Fiţi bineveniţi în grădina mea! O să am grijă de voi! O să vă aduc îndată nişte mere şi nuci. Sunteţi oaspeţii mei. Stau şi mă uit înduioşată cum merg cătinel aricii pe cărare până se pierd în zmeuriş. De bună seamă şi-au făcut căsuţa acolo”.
Cu cea de a treia poveste, În grădina bunicii, ne întoarcem în timp, în timpul copilăriei autoarei, pe timpul perelor coapte, când mâinile pofticioase ale copilei se întâlnesc cu acul albinei care se înfrupta din dulceața fructelor aurii. Morala este simplă ca diminețile de vară: „Înţeleg acum că fructele nu sunt doar pentru mine, ci pentru toţi locuitorii grădinii, pentru cei pe care nu-i băgăm în seamă decât rar. Prea coapte, fructele cad de pe crengi şi devin mâncăruri gustoase pentru insecte şi rozătoare, pe când păsările se înfruptă chiar din copac. Dacă nu eşti atent şi tulburi rânduiala insectelor, ele se apără cum pot. Majoritatea te înţeapă, ca trandafirul care-şi apără floarea cu ghimpii.”
Cartea Soniei Elvireanu, Măruț și Zmeurica, apărută la Editura Ars Longa din Iași, este ilustrată sugestiv de Lucia Conțan, special pentru grădina – micul paradis.
În Grădinuţa mea, micul meu paradis, autoarea poveștilor mărturisește: „Eu nu inventez poveşti cu zâne şi vrăjitoare, eu vă povestesc întâmplări din grădina mea. Le-am trăit pe toate, apoi le-am pus într-o carte să le aflaţi şi voi. Grădinuţa mea e micul meu paradis. Când sunt tristă, mă refugiez în grădină şi privesc în jurul meu alte lumi: pomi, flori, gâze, păsări, legume, ierburi şi buruieni. Unde te uiţi, vezi ceva frumos şi uiţi de tristeţe. Intru fără să vreau pe tărâmul celor care trăiesc acolo. Uneori uit de mine privind florile, pomii, păsările, alteori deranjez fără să vreau gâzele, fluturii, albinele şi bondarii. Vă povestesc aşadar ce mi s-a întâmplat, cum am ajuns să descopăr lucruri neştiute despre grădina mea şi despre mine, să ştiţi să vă bucuraţi şi să vă feriţi de necazuri când intraţi într-o grădină”.