Când omenirea s-a văzut copleșită de boala nimicitoare Covid-19, a căutat oaze de alinare și de speranță și alături de mari spirite ale literaturii. În 2020, Ciuma a devenit un bestseller prin numeroasele reeditări ce au avut ca temei nu atât valoarea simbolică și metaforică a acestui roman din 1949 ce trimite la doctrine antiumane, cât desigur imaginea devastatoare a molimii, a suferinței fizice și a morții pe care o conține împreună cu rafinata ei analiză în plan psihologic și moral. Iată însă că în lumea teatrului, lume prin excelență a comunicării nemjlocite, una dintre cele mai lovite în adâncul ființei din pricina cerinței unanime ca în pandemie oamenii să stea departe unii de alții, izolați în locuințele lor, spre a limita răspândirea virusului ucigaș, s-a născut ideea de a scoate la lumina timpurilor noastre spre a învinge întunericul fricii și spectrul suferinței o carte izvorâtă și mai direct decât scrierea lui Camus din vecinătatea unei cumplite pandemii: Decameronul, culegerea de nuvele ale umanistului italian Giovanni Boccaccio, având ca temă iubirea în toate ipostazele ei și ca pretext refugiul personajelor, șapte doamne și trei domni, din calea ciumei care a cuprins Florența anului 1348. Precum se știe, ele se izolează la un conac nu departe de orașul căzut pradă marii grozăvii pe care, de altfel, autorul o descrie într-o tulburătoare pagină introductivă. Spre a uita de nenorocire și ca hrană pentru spirit, acolo, timp de zece zile, cu toții, în mijlocul unei naturi mirifice, se desfată prin jocuri zilnice și, după un obicei al locului, își spun povești unii altora.
Această culegere de povestiri alegorice care a marcat nașterea unui gen în literatura italiană, cu o importantă înrâurire asupra literaturii la nivel european, a devenit la 650 de ani de la apariția ei foarte ofertantă pentru un proiect lansat de Naționalul din Craiova către creatorii de teatru din întreaga lume, cu genericul Hektomeron (denumire de origine greacă, așa cum este și titlul lucrării lui Boccaccio, trimițând la cele o sută de povești ale cărții). Același teatru care, anul trecut, la vremea Festivalului „Shakespeare” ce coincidea cu începutul acestei pandemii, se mobiliza cu toată priceperea momentului luându-și un curaj rar atunci și îl organiza în varianta de acasă. O premieră la noi, la acea vreme. Și iată, tot la Craiova, căci, din păcate, boala atotocuprizătoare nu și-a încetat tirul ucigător, dar nici teatrul acesta n-a stat prea mult la întrebări, lamentări, amânări, vedem născându-se, stimulat de același context negativ, criza sanitară, acest proiect inedit, de o anvergură internațională impresionantă. Unic în lume. Și pentru lume. Având ca pilon solid de susținere scrierea lui Boccaccio, el a presupus crearea la distanță, cu ajutorul Internetului, de către regizori din o sută de țări și trupa craioveană, mici spectacole, cam de treisprezece minute fiecare. A fost anunțat tot prin Internet, iar în tristul context mondial, dată fiind „foamea și setea” de teatru, nu a fost de mirare că în scurt timp proiectul a devenit realitate. A demarat pe 15 ianuarie 2021, de Ziua Culturii Naționale. Ca un flux difuzat online, zilnic, neîntrerupt pentru o sută de zile pe un site ce poartă numele proiectului, Hektomeron.com. A contat desigur mult anvergura provocării. Decameronul lui Boccacio este un tablou viu și colorat al vremurilor scriiturii, dar și o frescă a viciilor și virtuților care definesc condiția umană, în general. Acum, deodată cu faptul teatral revigorant în sine, proiectul craiovean capătă solidă încărcătură culturală căci, prin intermediul diversității viziunilor regizorale și grație abilităților interpretative, întregul construct este chemat să fie, la rândul lui, un ecou, o reverberație contemporană despre om și omenire. Prin cuvintele lui Boccaccio, el oferă o imagine mișcătoare a vremii pe care o trăim acum și aici. Pe planeta Pământ. Și seară de seară, în înșiruirea episoadelor-povești s-a dovedit că este o pagină contemporană vibrantă: teme sociale și politice, emigrația cu cortegiul ei de probleme grave, abandonul copiilor și condiția femeii, relația noastră cu semenii și cu divinitatea, ce a mai rămas din ea, într-o lume debusolată, inechitățile și discriminările, meandrele sufletești în malaxorul lumii parcă mai devoratoare pe zi ce trece etc., etc… Aproape nimic din ce este omenesc… astăzi nu îi este străin acestei cuprinzătoare imagini teatrale. Ea a îmbrățișat uneori chiar dialogul sub forma de teatru interactiv cu scrierea și cu auditoriul mondial. Ba ni s-a prezentat și o „Apocalipsă” proferată de însuși Boccaccio, ca un „tablou contemporan” în oglindă cu timpul scriitorului, imaginat de tânărul Alexandru Wainberger-Bara (reprezentând Austria) și emoționant transmis cu minunata ei forță comică explozivă de actriță Tamara Popescu… Hektomeron este un amplu construct de expresivă interculturalitate, structurat precum o incitantă platformă a artei scenice contemporane. Au aderat regizori tineri (nu doar ca vârstă, ci mai ales în spirit), dornici de experiment, chiar cu expertiză în teatrul-laborator și festivaluri cu profiluri novatoare, cum o arată CV-urile lor de pe site-ul dedicat proiectului.
Primul „episod” a fost girat de un regizor din patria lui Boccaccio, Enrico Bonavera, format în marea școală de la Piccolo Teatro din Milano, și de actorul Adrian Andone, din generația matură a trupei craiovene, iar ultimul, programat pe 24 aprilie 2021, de către regizorul român Radu Afrim și de actorul invitat de domnia sa în proiect, Marius Manole. Dacă în economia Decameronului tema fiecărei zile este impusă de regele sau de regina acelei zile, rol pe care toate cele zece personaje îl implinesc rând pe rând, în ipostaza de povestitori ei având deplina libertate a invenției spre a o ilustra, în jocul craiovean cu scrierea lui Boccaccio, suverana impunere a fost asumată de organizatorii proiectului, cum sublinia, detaliind, Vlad Drăgulescu, directorul artistic al Teatrului Național din Craiova. Succesiunea tematică, riguroasă în carte, devine aici aleatorie, ceea ce dă un alt dinamism demersului centrat pe câteva reguli precise, pe câteva cerințe obligatorii. Nuvelele ce au revenit tandemurilor regizor-actor au fost trase la sorți. Pentru toți, au prevalat însă, întotdeauna, dincolo de temă și de subiect, tâlcurile poveștii, în raport cu care realizatorii erau chemați să-și exprime fantezia creatoare. A existat o grilă neabătut impusă tuturor: costumul actorului trebuia să fie de culoare neagră, recuzita (cu folosire opțională) se reducea, cu foarte rare excepții, la câteva cuburi de mărimi diferite (aceleași pentru toți). Repetițiile s-au făcut online însă tot pe sistemul „clasic”, în total, în schema riguroasă și foarte strânsă a proiectului, echipele dispunând numai de șase zile de pregătire a mini-spectacolului. Au avut la dispoziție scena studio a Teatrului Național, unde spectacolul finit s-a jucat fiind transmis prin live streaming, pe site-ul amintit aici. În această variantă (inevitabil hibrid!), un mare câștig pentru esența teatrului mi se pare cerința neabătută ca toate filmările să fie făcute cu o singură cameră fixă. Așa încât „ochiul” acesteia să provoace o încărcătură emoțională de spectator unic. Și de cele mai multe ori a adus-o în chipul cel mai plăcut.
O „bază” importantă de iradiere a proiectului au fost Festivalul internațional destinat școlilor de regie (Theatre Networking Talent) desfășurat cu succes în trei ediții și, desigur, faima și prestigiul teatrului din Bănie datorat Festivalului Internațional „Shakespeare”. Și iată, pe unii dintre participanții la aceste reuniuni în casa craioveană a teatrului îi regăsim cu încântare în Hektomeron. Cum ar fi bunăoară britanicul Philip Parr, cuprins în proiect cu un discurs specific teatrului angajat pe care îl promovează, atașat de gravele probleme ale comunităților de astăzi, așa cum l-am cunoscut nu de mult într-o ediție a Festivalului „Shakespeare”. Dintre colaboratorii teatrului craiovean, i-am remarcat acum pe francezul Charles Chemin, într-un demers artistic ce îmbină ademenitor rostirea rafinat nuanțată a actorului Sorin Leoveanu și preocuparea regizorului pentru imagine, cizelată în apropiere de geniul lui Robert Willson, ori pe Yiannis Paraschevopoulos din Grecia în „tandem” deja bine „sudat” cu actrița Cersela Iosifescu, amintind de câteva succese comune pe scena craioveană. Ne-am bucurat să o revedem pe Luiza Cocora, aceea care a debutat pe scena craioveană, acum în postura de regizoare de film în Canada cu câteva soluții… teatrale mai mult decât confortabile pentru partenera de Hektomeron, actrița Iulia Colan. Ne oprim doar la aceste exemple care pentru fidelii trupei craiovene desigur că au adus un plus de emoție. Dar marea provocare pentru privitor (peste 500 000 de accesări din 147 de țări până cu o lună înainte de final), pentru lumea teatrală în primul rând, este imaginea cuprinzătoare care permite detașarea unei importante panorame de tendințe și direcții teatrale din toate zonele lumii, din Japonia în Mexic și Peru, din Norvegia în Pakistan, din Coreea în Algeria, din Australia în SUA ș.a.m.d. Cu mare încântare, personal, am savurat, bunăoară „infuzia sângelui tânăr” african, în producții învăluite de universuri sonore inedite pentru auzul multora, experimentând o corporalitate pe care unii actori, într-o pilduitoare și specială „luptă cu ei înșiși”, o exprimau cu mare plasticitate. Câteodată această dimensiune a reprezentației prelua întreaga sarcină de idei, iar în alte cazuri sondarea problemelor din propriile țări, ca în producția girată de Mclaudy Muyuni Munanzwa din Zambia, alături de actrița Ioana Florentina Manciu, personajele purtau chiar nume… autohtone, dar, dincolo de un specific local evident, aduceau cu ele problemele deloc străine de interes pe oricare dintre meridianele lumii. Rezonând cu alte episoade.
De la momente de „teatru dans” la sugestia „teatrului de umbre”, de la jocul actorului cu propria imagine filmată în ipostaza mai multor personaje sau la rafinamentul creării personajelor prin voce și prin nuanțări gestuale și mimice sugestiv oferite cu generozitate de nu puțini dintre actorii trupei, de la accentul pe forța cuvântului, pa valoarea tăcerilor sau pe expresivitatea vizuală, actorii craioveni în parteneriat artistic cu directori de scenă din lumea largă au creat un adevărat „repertoar” teatral contemporan. Am remarcat la modul exemplar nu doar disponibilitatea, pofta de lucru a celor treizeci și unu de interpreți implicați în proiect și multiplu solicitați, cât înzestrările lor remarcabile dovedite în această regină a teatrului care este recitalul, spectacolul asumat individual și plenar pentru a crea un univers ideatic și a nuanța o valență stilistică, pe un imens diapazon de la comic la grotesc, de la dramatic la tragic. Spre împlinirea acestui macropoiect, cu toții compun imaginea unei trupe bine înzestrate, în care își spune cuvântul în mod benefic background-ul profesional atât de bogat în cazul lor, o trupă care a lucrat cu toată seriozitatea și implicarea responsabilă. Proiectul a beneficiat de concursul nu mai puțin pilduitor al întregului personal al teatrului, de la secretariatul literar la personalul administrativ angrenat în fabulosul carusel al stabilirii parteneriatelor și al derulării lor, s-a bucurat de o dăruire exemplară a oamenilor din spatele scenei, de la lumini și sunet, a celor de la camera de filmat, a celor care au asigurat subtitrarea în engleză ori reglajele tehnice pe Internet, la minut acordate cu fusurile orare de pe întregul glob, a voluntarilor de la Facultatea de craioveană de litere care au avut misiunea de interpreți (unde și/sau dacă era cazul) între actori și regizorii lumii în lucrul lor, la masă și la scenă, prin Internet. Și, nu în ultimul rând, trebuie remarcată veghea protectoare asupra acestei „uzine vii”, la foc aproape continuu, timp de câteva luni, a conducerii Teatrului Național din Craiova – managerul Alexandru Boureanu și directorul artistic Vlad Drăgulescu.
Cele o sută de episoade ale Hektomeronului au fost programate în transmisii zilnice, prin livestreaming, cum spuneam, dar au putut fi accesate oricând pe site-ul destinat acestui grandios proiect. Acesta rămâne în continuare activ spre a fi consultat de către toți cei interesați. Fiecare înregistrare video a spectacolului este însoțită aici de un edificator CV al regizorului și de acela al actorului, urmând ca la final să fie adăugate testimoniale ale artiștilor din toate aceste țări partenere la proiect. Încât totul devine un corpus de date demne de atenție care pot fi sămânța rodirii în alte și alte întâlniri teatrale, în alte proiecte viitoare, individuale sau de mai mare amploare. Prin aceasta, rolul de mesager universal, de promotor al dialogului internațional și al interculturalității al Hektomeronului poate iradia probabil și dincolo de timpul excepțional al crizei sanitare care a reunit acum atâția oameni de teatru întru speranță și creativitate. Este un mare dar pe care Teatrul Național din Craiova, forurile românești și internaționale care l-au sprijinit și cele o sută de țări partenere îl fac lumii… Și totul va cunoaște un moment ce se prefigurează a fi de-a dreptul magic: Ziua Hektomeronului din luna iunie. Adică un megaspectacol de 25 de ore, cu toate cele o sută de povești, jucate pe viu, pe scena mare a Teatrului Național din Craiova, one-man show-uri legate între ele de muzică live de pe vremea lui Boccaccio și filmări speciale unificatoare pentru mesajul generos de speranță în forța de coeziune biruitoare a teatrului în pofida feluritelor stavile. Dezideratul este ca acesta să fie transmis în direct prin Internet, în cât mai multe țări ale lumii. Vă invit să fiți pe recepție!
Vezi: Marius Manole și Radu Afrim încheie seria celor 100 de episoade ale Hektomeron-ului (24 aprilie 2021, online, Craiova), cu lista completă a spectacolelor
Arhiva rubricii Cronica de teatru
