Ce s-ar fi întamplat dacă mingea lovită cu capul de Dzyuba la o centrare nu atingea brațul fundașului Piqué? Ar mai fi egalat Rusia în meciul din optimile de finală cu Spania? Greu de crezut după desfășurarea meciului. Spania conducea din minutul 12 după autogolul lui Ignashevich, cel mai bătrân jucător de la Campionatul Mondial 2018 (aproape 39 de ani). Un ghinion de proporții, de fapt, pentru că mingea centrată de Asensio din lovitură liberă i-a atins călcâiul nefericitului fundaș rus, aflat în cădere cu Sergio Ramos, care se năpustise în atac. O busculadă cu final hilar… Se întâmplă la fotbal, nu foarte rar, să vezi astfel de faze caraghioase, norocul e orb…
În minutul 40, la un corner, sar la cap vreo patru jucători, Dzyuba lovește mingea care, culmea, se duce exact în brațul lui Piqué, aflat cu spatele față de direcția balonului! Fundașul de la Barcelona încearcă să-i explice arbitrului că nu putea sări lipindu-și mâna de corp, că în dinamica jocului e firesc… Se dictează penalty, respectivul primește și un cartonaș galben, că doar regulamentul e sec, nu stă nimeni să facă analize asupra intențiilor, poziției jucătorului, mișcarea corpului în aer, balansul mâinilor, echilibru ș.a.m.d. Dzyuba îl execută de la 11 metri pe portarul De Gea, șomer tot meciul și victimă ușoară la penaltiurile de departajare. Timp de 120 de minute, un joc aproape de neînțeles prin platitudinea lui. Rușii păreau că își doresc un singur lucru: remiza și loviturile de la 11 m. Cinci fundași și ceilalți cinci jucători, pe două linii, așteptau ca adversarul să atace, închizând toate spațiile. Rar câte un atac, de altfel destul e firav. Fiind o partidă eliminatorie, părea de-a dreptul bizar să joci astfel, baricadat în propriul teren, așteptând ce? Să fi fost frica de un adversar puternic, cu multe nume mari sau atât s-a putut? E previzibil în totalitate un meci de fotbal? După faza din acel minut 12 și felul în care curgea meciul (Spania tot timpul în atac, posesie sufocantă a mingii etc.), ai fi zis că asemenea tactică – sau frică – va fi falimentară. Doar nu erau italienii de altădată care, e drept, făceau joc de apărare, ”beton”, dar știau să contraatace necrutățor și să finalizeze spectaculos. Acei italieni, cu echipele lor celebre, aveau jucători cu tehnică înaltă, cu viteză și cu fantezie, inclusiv fundașii (care greșeau rar, iar dublajul și jocul lor la intercepție erau impecabile), mijlocașii știau să oprească devreme atacurile adversarilor, să rupă ritmul, să blocheze pe la centrul terenului, dar și să construiască și mai ales să creeze rapid faze care să-i aducă în avantaj.
Spania, iată, eliminată și ea după Germania, campioana mondială (încă de la faza grupelor!), Argentina, nefericita Portugalie (al cărei joc însă a încântat). Nu e ușor de înțeles jocul spaniolilor în meciul din optimi cu Rusia. O avalanșă de pase, o risipă de joc în lateral, prea puține lansări pe poartă, angajări în careu, parcă un fel de indecizie, ceva spaimă și mai cu seamă neputința de depăși cele două baricade rusești… Și cum spectacolul a fost sacrificat, ne consolăm cu… spectacolul statisticii: pase: 1137 – Spania (din care 1029 reușite), nu știu dacă e record de pase într-un meci, dar cifra e oricum uriașă; 285 – Rusia; posesia mingii: 74% – Spania; 26% – Rusia; 25 de șanse de gol, 15 șuturi la poartă, dintre care 9 pe spațiul porții – Spania; 4 șuturi la poartă, unul singur pe poartă (de la 11 m) – Rusia. În medie, Spania a pasat de 134 de ori până când a tras un șut la poartă! (Cf. ”Gazeta sporturilor”).
Și ne mai consolăm cu dramatismul loviturilor de departajare, pe ploaie… Echipa care doar s-a apărat, Rusia, a învins! Adică presupusa socoteală de acasă a ieșit și pe dreptunghiul de iarbă. Portarul rus, Akinfeev, a apărat două lovituri de la 11 metri, De Gea, niciuna. Hazard? O doză de hazard există întotdeauna într-un asemenea duel, oricât de pregătită ar fi această crudă etapă a jocului. Probabil că fotbalul place și din această cauză. Vorba lui Albert Samain, ”hazardul este un farsor de geniu”…
