Pictorița Bianca Boroș și-a ales singură subiectul ciclului de picturi propuse Institutului Cultural Român din Tel Aviv. Și-a găsit un titlu, ”Confluențe”, care este mai degrabă general, și sinceră să fiu, așteptând să ajungă lucrările, nu știam la ce să mă aștept. Îi văzusem prin albume pânze de mari dimensiuni, mai degrabă spectacol de culoare și simbolistică, știam că de curând expusese la Veneția, la Murcia în Spania, că luase un premiu pentru un proiect numit Refresc, Young artist refreshing heritage sites project, cofinanțat de Comisia Europeană în cadrul Programului Europa Creativă la Universitatea Catolică San Antonio.
Când am văzut lucrările venite de la Iași la Tel Aviv, m-am gândit imediat că de fapt ele sunt un filtru, un filtru al unei vârste pentru nostalgiile altor vârste. Un fel de ”cadou” dinspre o generație spre altă generație. Oarecum neobișnuit.
Ca să înțelegeți, vă voi spune că picturile (realizate în tehnici combinate, apă, ulei, zaț de cafea, amestecuri originale) pleacă nu doar din figurativ, ci chiar din teme precise: clădiri vechi, locuri emblematice pentru lumea comunității evreiești ieșene de acum o sută, o sută cincizeci de ani: Poarta cimitirului evreiesc, Sinagoga Mare, Palatul Braunstein. Dar și din emblemele Iașiului cultural: Palatul Culturii, Târgul Cucului, strada Lăpușneanu.
Nu e deloc o viziune idilică, nu e o explozie de culoare, dimpotrivă, tablourile rămân în zona culorilor de pământ, cu câteva excepții albastre care fac distincția între teme. Palatul Culturii de pildă este amprentat de albastru, tematica evreiască rămâne în tonuri de maro, sepia, ocru. Distincția este deliberată, sugestia contururilor este aleasă cu grijă. La fel construcția tablourilor, căci în pliantul expoziției suntem avertizați că expoziția ”urmărește pe de o parte să valorifice rezultatele rezidenței artistice la Cité Internationale des Arts de la Paris, unde autoarea a fost bursier «Constantin Brâncuși» a Institutului Cultural Român.”
Tânăra artistă este de o precocitate reconfortantă, ca ființă, ea respiră un aer de libertate și bucurie a vieții și creației. Dar iată că această făptură solară care a cunoscut de foarte tânără succesul și a expus în expoziții colective și personale, a fost prin Europa și a avut parte de recunoaștere încă din adolescență, se apleacă spre un fel de omagiu adus trecutului și spre dorința de a stârni nostalgii unui public israelian, între care mulți ieșeni sau originari din apropierea Dulcelui Târg.
Mi-a plăcut acest omagiu, această punte între timpuri și între oameni și între generații. Se spune adeseori că generațiile nu comunică între ele, că cei de azi nu au habar de trecut și cei trecuți de vârsta tinereții nu îi mai înțeleg pe tinerii de astăzi. Ei bine, expoziția ”Confluențe” (curator: Andreea Shemesh) contrazice total acest clișeu. O mână exersată, dezinvoltă, reușește să sugereze din câteva linii silueta unui reper arhitectonic iar restul, culoarea adică, poate crea o atmosferă. Expoziția este unitară, fără repetiții, fără nimic superfluu.
În pliantul însoțitor, Lăcrămioara Stratulat, directorul Palatului Culturii din Iași, face apel la un citat bine găsit: ”Iașul evreiesc a fost înainte vreme scaunul intelectualității evreiești, centru cultural de mare amploare. La Iași s-a născut umil și sărman falnicul teatru evreiesc de astăzi și a sfârșit prin a fi astăzi depășitor în toate țările teatrului contemporan. La Iași în cetatea celui mai savuros idiș din Moldova, vigurosul erudit Apter Raw a păstorit multă vreme și tot la Iași a descins ca din zare doctorul Karpel Zippe pentru a îndruma viața evreiască pe făgașuri nouă… tot la Iași se pot găsi nenumărate dovezi de colaborare și prietenie reciprocă între ambele populațiuni. ” (din ”Ilustrațiunea evreiască”, 1 noiembrie 1930).
Aș zice că plusul pe care aceste lucrări îl marchează cu distincție este lipsa de ostentativitate, capacitatea de a apropia și osmoza lumi, realități, amintiri, înțeleapta și cumpănita întâlnire între vechile amintiri și modernele lecturi.
Tel Aviv, 25 mai 2019
Arhiva rubricii Cronica plastică
