”În văzul lumii” de Florentina Loredana Dalian

250
Florentina Loredana Dalian proza tableta leviathan.ro

ganduri dulci amarui florentina dalian rubrica leviathan.roVenind astăzi dinspre serviciu, gata să mă abat în șanț cu tot cu mașină, din pricina unei imagini care mi se părea de-a dreptul neverosimilă, semănând mai degrabă cu un cadru ieftin dintr-un film de doi bani. În dreptul cimitirului de la Bora, acolo unde-și fac veacul vreo două ”fetițe” așteptându-și, semi-despuiate, clienții, o mașină a Poliției oprită, iar pe geamul din dreapta al acesteia, două ”fete” își rezemau coatele indolent, mișcându-și dosurile provocator și râzând de mama focului. În naivitatea mea, am fost convinsă că mașina e abandonată, iar tipele găsiseră ocazia să se joace și ele de-a polițistele sau așa ceva. Totuși, trebuia să mă conving că nu am halucinații, astfel că, ajunsă în dreptul mașinii cu însemnele unei respectabile instituții publice, am încetinit mult, aproape am oprit paralel și mi-am aruncat ochii în mașină. Vederii mele i s-au arătat doi tineri polițiști, în uniformă – cum altfel? – și, bineînțeles, în timpul programului. Se hlizeau și ei cu gura până la urechi și păreau să se simtă excelent în compania fetelor. Așa, ziua în amiaza mare, în văzul lumii, în timpul programului și pe banii Statului (adică ai noștri)!

Nu sunt o coclită, n-am prejudecăți și nu mă interesează cine, cu cine și ce face în timpul liber și pe banii lui. Nici nu-mi fac iluzii că Poliția ar mai sancționa în vreun fel prostituția și proxenetismul, că doar am auzit atâtea. Dar să stai, ca angajat al unei instituții care se presupune că are multă treabă, în fața căreia oamenii ar trebui să se comporte cu respect, de care – mai ales – să se simtă apărați – să stai, în timpul programului, în haina militară, în mașina Poliției, aflată ”în misiune”, să te hlizești ca proasta-n târg cu două prostituate de la gardul cimitirului, care și-au pus coatele pe geamul lăsat al mașinii și care-și fâlfâie nurii pe la nasul organului în funcțiune, mi se pare o nesimțire care depășește orice limite. Și asta, în timpul în care se întâmplă atâtea nenorociri pe care – măcar pe unele dintre ele – Poliția ar trebui să le prevină sau măcar să încerce.

Am vrut să opresc, să mă dau jos, să fac o poză, să iau numărul mașinii, eventual să-i legitimez pe ăia doi (cu ce drept? Cu dreptul cetățeanului care-și ia de la gură ca să plătească taxe, impozite și amenzi), apoi să merg la Șeful Poliției să-l întreb dacă asta i se pare în regulă. Dar am realizat într-o clipă că probabil gestul meu ar fi fost inutil. Probabil că da, i se pare foarte în regulă, de vreme ce ăia doi își permiteau așa ceva. În locul lor, dacă aș fi știut că am un șef serios, aș fi înghețat numai la gândul că ar fi putut să mă vadă (expunerea era maximă, fix pe marginea unei șosele circulate, cea care leagă autostrada A2 de Moldova, drum național) sau că cineva ar fi putut să-i spună. Dar ei n-aveau nicio treabă. Veniseră la chef și nu voiau să li-l strice nimeni. Până când vom mai răbda nesimțirea?!?

Slobozia, 29 iunie 2018

Vezi arhiva rubricii Gânduri dulci-amărui de Florentina Loredana Dalian

Comentați via Facebook

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.