La data de 14 februarie 1888 a fost inaugurat Ateneul Român. Clădirea a fost construită între anii 1886 și 1888, prin stăruința lui Constantin Esarcu, după planurile arhitectului francez A. Galleron, pe bază de subscripție publică, sub lozinca „Dați un leu pentru Ateneu”.
„În 1865 un grup de oameni de artă şi cultură, entuziaşti, din care făceau parte Constantin Esarcu, C.A. Rosetti, V.A. Urechia, Nicolae Kretzulescu şi Al. Odobescu, pun bazele Societăţii Culturale «Ateneul Român». Toţi doreau ca viitoarea societate să-şi aibă sediul într-un «edificiu care va fi închinat în exclusivitate artei şi ştiinţei, deci arhitectura va trebui să corespundă acestei destinaţii». Primăria donează terenul pe care erau deja turnate fundaţiile viitorului manej, edificiu aparţinând Societăţii Ecvestre Române. Proiectul prevăzuse dimensiuni considerabile. Destinaţia iniţială a terenului se schimbă însă şi se hotărăşte ca în locul manejului să se ridice clădirea Ateneului Român. Dintre toate proiectele prezentate, a fost ales cel al arhitectului francez Albert Galleron, cel care proiectase în Bucureşti Palatul Băncii Naţionale (1880–1885). Noul proiect va utiliza fundaţiile deja existente. Descriind un cerc, ele vor sta la baza sălii de concerte. Albert Galleron va fi asistat de o comisie tehnică formată din arhitecţi şi ingineri români: Grigore Cherchez, Al. Orăscu, Constantin Băicoianu, Ion Mincu şi Ion Socolescu. Membrii acestei comisii aveau studiile făcute la Paris şi aveau concepţii artistice şi tehnice comune cu autorul proiectului.
Piatra de temelie fiind pusă la 26 octombrie 1886, construcţia poate începe pe vechile fundaţii, rezultând un corp central circular. Au fost două etape de construcţie: prima între 1886–1889, în care a fost ridicat corpul principal şi cupola ce-l acoperă, iar a doua etapă între 1893–1897, când se ridică anexa aflată în spatele Ateneului. Ca sistem constructiv, Ateneul se sprijină pe zidărie portantă de cărămidă. Cupola are structura metalică, realizată de firma din Beuchtel, specializată în astfel de construcţii. Contractul cu această firmă a fost încheiat la 9 februarie 1887. Proiectant era I. Schwalbach, cel care a şi supervizat montajul, început în iunie 1887 şi terminat după şase luni. […] Constantin Esarcu, sufletul acestui proiect, dorea ca «edificiul destinat artei şi ştiinţei să fie monumental»; dorinţa i s-a împlinit şi, poate mai mult decât atât, Ateneul Român a devenit în timp simbolul capitalei şi al vieţii culturale româneşti.”
Fragment din lucrarea Marea refacere a Ateneului Român (1990–2003) de Gheorghe Parusi, apărută în seria Caietele Filarmonicii „George Enescu”, 2010.
