”Început de primăvară la Toronto” de Milena Munteanu

297
milena munteanu toronto

logo my two cents rubrica leviathan

„Pluie ou neige  
Chance ou malchance,  
Deuils ou fêtes,  
Un oiseau chante.” (1)  

                            Félix Leclerc                                                                                               

Mai întâi trebuie să spun că primăvara vine mult mai târziu la Toronto. La început de aprilie poți găsi cel mult câte un ghiocel și ceva albăstrele, forsythia încă nu și-a arătat minunea galbenă, iar magnoliile n-au decât să mai aștepte. În plus, peste iarna lungă se suprapune pandemia care ne ține în casă, sub ordine stricte și obligatorii de carantină, restaurante închise și spectacole anulate de acum până la toamnă.

Ne numărăm morții și bolnavii, ne evaluăm șansele, anticipăm viitorul, rulăm modele matematice ce fac prognoze care ne spun că ce e mai rău n-a venit încă…

Ai voie însă să-ți plimbi câinele în jurul casei (dacă ai unul) sau să faci câțiva pași prin vecinătate (cineva spunea că nu mai mult de 2 km depărtare de casă), pentru ceva mișcare. E duminică și biserica e și ea închisă, așa că la invitația unei raze de soare am ieșit și eu afară, după o lungă perioadă de abstinență. Nu e ca atunci când te duci prin magazine și te maschezi de parcă ești cosmonaut, să iei în grabă ce apuci de acolo și să ieși cât mai repede afară. Acum vorbesc despre o plimbare de plăcere, așa cum n-am mai făcut de multă vreme. În plus, în aer e atmosferă de sărbătoare. Soarele e primul motiv pentru asta. Sunt temperaturi mici, dar însorite. Îți vine să ieși ca gâzele la soare, motiv pentru care pe străzile vecinătății noastre, o zonă din oraș de mică densitate, cu străzi largi, copaci bătrâni și case de cărămidă pe loturi mari, se circulă rar și doar dacă vreun vecin hotărăște să plece undeva. În rest, vezi doar alergători, bicicliști sau plimbăreți ca mine. Lumea se evită la intersecții, își face loc să nu se apropie mai mult de 2 metri, cum ni s-a spus că ar fi bine. Totuși, sentimentul de sărbătoare se întețește pe o stradă în care oameni mai mulți, unii pe un trotoar, alții pe celălalt, distanțați regulamentar, chiuie și își urează La mulți ani!… Happy Birthday! Vezi fețe vesele, care s-au întâlnit în stradă să fie împreună, chiar la distanță. Mai încolo, văd un convoi de mașini, cu câte o fereastră deschisă din care se ițește câte o față de fetișcană veselă, urând din mașină sărbătoritei toate cele bune… Aici petrecerea se face direct din mașină, au voie să scoată doar căpșorul afară și, de la distanța regulamentară dintre mașini, să se vadă.

Observ și doi bătrânei la plimbare, pe jos, mână în mână. De ce nu, mă întreb? Doar ei nu se țin de ieri de mână, ci s-au plimbat așa de când se știu, de ce să renunțe tocmai acum? Apoi, ei și-au jurat credință în această viață și în următoarea și nu par să se fi răzgândit. Mai mult, gestul lor dă speranță. Pentru ei, să stea împreună e mai important decât orice. Remarc că sunt protejați și de cei din jur. Bicicliștii și alergătorii își recalculează rapid traiectoria să nu le taie cumva calea și să nu se apropie de ei mai mult decât este permis. Traiectoria celor tineri parcă ricoșează, își ies din drum, numai să evite orice întâlnire cu bătrâneii ce fac, de la distanță, un semn de mulțumire…

La colțuri de stradă vezi afișe mari, scrise de mână: „We are all in this together” În aceste vremuri suntem cu toții împreună” și „Everything is gonna be all right” – „Totul va fi bine până la urmă”. E un fel de seninătate responsabilă, în care oamenii își susțin aproapele, atât cât pot.

La nivel personal, indiferent că facem parte dintre norocoși, ori dintre ceilalți, tot ce putem face e să ne trăim clipa în frumusețe, fără frici sau panici exacerbate, ci cu dare de mulțumire și cu aprecierea minunii pe care o trăim în fiecare moment… atât cât avem, fiecare.

În  această primăvară, realizez, mai acut ca alte dăți, cerul plin de cântecul păsărelelor: “Pluie ou neige /Chance ou malchance, /Deuils ou fêtes, /Un oiseau chante.” („Ploaie sau zăpadă /Cu noroc sau fără,  /Doliu ori sărbătoare, /O pasăre cântă.”)  

Se vede că noi, oamenii, nu suntem centrul universului… La urma urmei, viața merge înainte, cu sau fără noi, nu-i așa?

Probabil că era timpul să ni se reamintească locul nostru în lume, că nu suntem Dumnezei și nu facem regulile jocului, ci suntem doar niște gamblers (participanți într-un joc de noroc). Doar niște musafiri pe termen scurt, într-o lume căreia nu-i cunoaștem nici marginile, nici regulile, nici toate semnificațiile, a cărei măreție de-abia o intuim. Mai mult, mă tem că nu înțelegem pe deplin nici toate implicațiile acțiunilor noastre, un motiv în plus să reevaluăm relația noastră cu lumea ce ne înconjoară.

Dacă ne gândim bine, mesajul ce ni se transmite este plin de speranță. Oare ce vom face cu el?

Toronto, Canada

________

(1) „Ploaie sau zăpadă 
Cu noroc sau fără,  
Doliu ori sărbătoare, 
O pasăre cântă.”  
(Traducere de Milena Munteanu)

Arhiva rubricii My Two Cents de Milena Munteanu

4 COMENTARII

  1. Cuvinte care mangaie bland si impreuna cu razele de soare transforma in feerie Ziua Sfanta. Multumesc pentru rabdarea cu care le-ai privit si simtit, pentru mesajul ce ti-a fost trimis ca toate sunt trecatoare. Momentul acestei epidemii nu m-a gasit nepregatita moral dupa ce am citit „Pamantul se trezeste” de Raul Saul, iar filozofia antica ne previne ca atunci cand o societate devine prea rafinata pierde din valoarea umana. Se pare ca multi oameni au inteles mesajul si dupa ce va trece acest virus cred ca multi oameni vor deveni mai buni. Te pup si doresc ca Lumina Invierii sa te intareasca, sa te emotioneze, sa te faca victorioasa. Te pup.

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.