Dacă e să ne raportăm la istoria gazetăriei, fără a da exemple, fiindcă nu se vor potrivi cu contextul, gazetăria de astăzi seamănă al dracului de bine cu politica dâmboviţeană, iar gazetarii, mai tineri sau mai cu experiență, cu parlamentarii ce bântuie prin Casa Poporului, lăsată nouă moştenire de cel mai convins comunist al Europei. Gazetarii, supranumiţi odinioară „câini de pază ai societăţii”, se muşcă între ei pentru nimic, de zici că li s-au furat casa, masa, nevasta, bărbatul, copiii sau maşina.
Am asistat de multe ori la o asemenea demonstraţie de „forţă civică”, la întâlniri ale gazetarilor, întâlniri ce puteau să lămurească sau să nelămurească ce-i cu breasla asta a creatorilor, a oamenilor angajaţi în numele celor mulţi, să apere adevărul, să avertizeze, să sancţioneze. Când colo, se întâlnesc două tabere – fără arme şi topoare – pregătite să se sfâşie, să se linşeze, în numele unui adevăr ascuns sub pupitrul știrilor de seară. Probabil, de frică să nu se trezească, el adevărul, Doamne fereşte, cu capul spart. Că, adevărul ăsta de care tot vorbim, este ciomăgit în fiecare zi pe toate canalele media, fiindcă fiecare consideră că este deţinătorul adevăratului adevăr.
Ca şi politicienii, ziariştii vorbesc la grămadă, deseori implicaţi sentimental şi moral în problemă, forțându-i pe ceilalţi fie să se lase păgubaşi şi să se uite pe fereastră, fie să plece dacă îi deranjează disputa „de idei”. Asta dacă nu cumva și ceilalți, în disperare de cauză, nu-și vor intra în rol, comentând și aducând argumente pigmentate cu insulte, cu vorbe de cartier ș.a.m.d.
În esență, scenariul cotidian e cam același. Dai drumul la un program politic, adică la un canal TV, asta e, totul se rezumă la politică, și ziariștii își înjură colegii ,,afiliați” la alt partid. Schimbi programul și ,,înjurații” de pe celălat program, nevrând să se lase mai prejos, spurcă din rănunchi tabara adversă. Sigur, ,,din aceaastă dilemă nu putem ieși”, vorba marelui ploieștean și mare maestru în a pune ,,bomboane pe colivă”. Așa că stau și eu ca și dvs. şi asist zilnic la un spectacol mediatic, pentru care nu plătesc, formal, un bilet ci îl plătesc cu cu nervi şi cu timp pierdut inutil, spectacol ce demonstrează nu doar că opera lui Caragiale e mai actuală ca oricând. Ci și că nimeni nu-i mai presus sau mai prejos de interese. Sau cum se spune în popor, că interesul poartă fesul! Iac-așa!
