”Între pământ și cer” de Milena Munteanu

252
Montréal
Montréal

logo my two cents rubrica leviathanDe la etajul 37 al unui hotel din centrul montrealez, mă bucur de o vedere minunată a fluviului ce străbate orașul și spală malurile insulelor și țărmurilor pe care le găsește în cale.

Căldura soarelui pătrunde prin ferestrele imense, îmbrățișându-mă. Eu stau la o măsuță rotundă, la marginea acestui perete panoramic ce îmi dă o deschidere largă asupra frumuseții. O degust lângă un pahar, bucurându-mă de razele de soare ce străbat printre nori, transformând astfel continuu peisajul. Mă simt pe culmea lumii noastre…

Aceasta imagine este probabil la fel de extraordinară ca cea pe care Jacques Cartier a descoperit-o în prima parte a secolului al XVI-lea, când a ajuns pe acest continent. Minunându-se că muntele oferea această priveliște, a decis să îl numească ”Muntele Regilor/Muntele Regal” sau ”Mont Royal”. Și astăzi lumea urcă la panorama Belvedere, să admire necuprinsul, limitat doar de linia orizontului. Se uită la zările îndepărtate, minunându-se de abundența frumuseții naturale.

De atunci încoace au fost plantate ici-colo biserici care la momentul respectiv dominau peisajul, nu doar prin clopotnițele îndrăznețe, ci și prin dangătul clopotelor. Apoi, aici au sosit anglofonii, ce au adăugat frumusețea arhitecturii bisericilor anglicane, romano-catolicii au ridicat unele opulente, precum catedrala ”Marie-Reine-du-Monde” (”Maria-Regina-Lumii”), care se zărește și ea un pic de la fereastra panoramică a hotelului la care stau. Au apărut alte multe locașuri de cult, fiecare cu specificul lor, având în vedere că mai toate credințele și cultele lumii sunt prezente în acest oraș.

Acum însă, ele par ”îngropate” în peisajul modern, aproape invizibile de unde mă uit eu, ascunse în umbra clădirilor înalte, strivite parcă de arhitectura modernă care le domină. Îți dai seama astfel de transferul de putere petrecut în timp. Acum centrul orașului e dominat de clădiri ale marii finanțe, ale corporațiilor, dar și de clădiri de locuințe ce sfidează gravitația. Vezi mansions, case mari, în stil clasic, cu spații largi în jurul clădirii, fiind înlocuite de blocuri, uneori înghesuind două clădiri înalte pe spațiul unei case de altădată, care, în plus, avea detalii arhitecturale pe care nici nu ne gândim să le înlocuim sau măcar să le replicăm. Mai încolo, văd un alt locaș de cult, cu vitraliile înlocuite cu scânduri bătute în cuie, semn sigur că există un plan de demolare, de înlocuire a vechii clădiri.

În locul lor se nasc blocuri de locuințe situate atât de aproape unul de altul, că poți vedea în farfuria celor din blocul vecin, pe masa lor din bucătărie. Astfel, noțiunea de spațiu privat se schimbă dramatic… În blocurile moderne, de multe ori, o persoană deține doar o cutiuță de chibrituri, o colivie pentru singuratici. În aceste clădiri proprietarii apartamentelor încearcă să-și cumpere o fereastră cât mai mare… iar felia de soare ce este îngăduită se plătește scump. Noile locuințe au de obicei o cameră de zi (cu fereastră), dar uneori dormitorul nu are lumină naturală. O astfel de locuință este prezentată drept ”cool”, are chiar un nume (”loft”) iar apartamentul se vinde cu pereții nefinisați, netencuiți, cum este acum la modă, ba uneori chiar cu conductele la vedere… Tinerii se bat pe apartamentele cu pereții goi, ce rezonează când pășești prin camera goală!

În lumea de azi locuințele de la etajele de sus sunt la mare preț, cu cât mai sus, cu atât mai scumpe. De sus, de la înălțimea unui ochi de șoim, poți să te uiți la forfota orașului, la tot ce e aproape de pământ. Aici simți că ai dreptul la o rază de soare, dar sigur că ea poate fi tulburată de un proiect și mai îndrăzneț, care să ridice un bloc nou, încă și mai înalt, chiar lângă fereastra ta. În ziua de azi lumea se întrece pe verticală, alergând după o rază de soare, pe care altul ți-o poate smulge chiar din căminul tău, fară aviz sau drept de apel. Tu însă încerci să găsești un loc cât mai aproape de paradisul permis… și atâta vreme cât ești pe vârful lumii noastre, poți gândi chiar că din locul tău privilegiat, de acolo de sus, ești mai tare decât cei care stau mai aproape de pământ… Mai mult, poți ține un ochi pe ceea ce se întâmplă de jur împrejur. De sus se vede și cum se rescrie zilnic raportul omenirii cu dumnezeirea, cu fiecare lăcaș de cult demolat sau umbrit de mastodonții moderni. De sus vezi de fapt unde merg interesele zilei, dar și  feeria nocturnă, atunci când clădirile iluminează de sunt eclipsate și stelele. Zgârie-norii noștri sunt atât de semeți și plini de ei, că previn chiar observarea minunii cerești, așa cum ne-o aducem aminte din copilărie…când cerul ne vrăjea cu misterele lui, și când ”Cerul înstelat [era] deasupra noastră și legea morală în noi”…

Acum însă, așa cum privești dintr-o clădire de beton-armat și sticlă, te poti simți singur, chiar dacă ești în mijlocul unei aglomerații urbane de mare densitate. În plus, gândești că și alți semeni se pot simți la fel. Și ei, ca tine, suspendați între pământ și cer.

Toronto, Canada

Arhiva rubricii My Two Cents de Milena Munteanu

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.