”Ion Vova, regizorul de aceeași vârstă cu radioul” de Costin Tuchilă

598
Ion Vova Costin Tuchila leviathan.ro calendar

fila de calendar rubrica leviathan.ro30 septembrie 1917, Berlin – 7 ianuarie 2011, București

Ion Vova nu era de aceeaşi vârstă cu Radioul românesc, ci cu radioul. Adică, vreau să spun că, fiind născut în 30 septembrie 1917, domnul Vova păşea deja în adolescenţă la data primei transmisii a Radioului românesc, la 1 noiembrie 1928. Iar când se difuza pe unde prima piesă de teatru radiofonic, la 18 februarie 1929, începuse să se gândească serios, probabil, la o carieră artistică, mai ales că atmosfera din casa părintească, o casă de artişti, era cât se poate de propice. Aşa că îl putem considera de-a dreptul contemporan cu invenţia de la începutul veacului trecut, care a condus – nu e deloc o exagerare – la o regândire şi reformulare a vieţii noastre. El vine aşadar de la începuturile mirajului radio şi, trebuie să mă credeţi, este în toate privinţele contemporanul nostru. Nu pentru că nu mi-aş fi putut imagina Redacţia Teatru fără Ion Vova, ci pentru că Ion Vova era nelipsit de la… serviciu până la începutul lui noiembrie 2010, după ce împlinise 93 de ani, cu trei luni înainte de moarte. Deşi trecuse de câteva decenii de vârsta pensionării, era la fel de tânăr precum cei mai tineri dintre noi. Energia i-o dădea tocmai faptul că era mereu prezent la Teatrul Radiofonic, care era pentru el ca aerul. ”Domnul Radio” (cum i s-a spus, cu dragoste, lui Ion Vova), care ştia tot despre toţi, trăia din plin, la peste 90 de ani, întâmplările, obişnuite sau nu, ale redacţiei noastre. Dacă îl consultai era ca şi cum ai fi deschis o enciclopedie a teatrului românesc.

Ion Vova
Ion Vova

Născut în 30 septembrie 1917, la Berlin, unde mama sa, Aglaia Mihăilescu-Toscani, studiase canto, Ion Vova mărturisea că ”a făcut un război şi pe urmă, vreo şaizeci şi cinci de ani teatru, o parte pe scândură şi cincizeci şi cinci (adică 2860 de săptămâni, dar bineînţeles că sunt mai mulţi, respectiv mai multe!) la Radio.” În liceu, tânărul Vladimir Ionescu (pseudonimul Ion Vova i-a fost dat de Lucia Sturdza Bulandra), purta uniformă kaki şi număr de culoare galbenă. Elevilor Liceului ”Mihai Viteazul”, unde printre alţii, preda şi E. Lovinescu, li se spunea ”dovlecari”. ”Neamţul” nostru era în anii liceului cercetaş şi mergea la toate spectacolele de teatru. Eu cred că făcea de atunci teatru; picat, din fericire pentru lumea teatrului românesc, la examenul de la Şcoala de Aviaţie de la Mediaş, îndrăgostit platonic de o tânără al cărei nume nu putea fi altul decât Julieta şi care, fireşte, urma cursurile Conservatorului Regal de Muzică şi Artă Dramatică, Ion Vova este admis ca student al acestei instituţii, din comisie făcând parte nume grele: Lucia Sturdza Bulandra, Marioara Voiculescu, Maria Filotti, Ion Manolescu. Deşi suferea de timiditate, ceea ce poate fi fatal unui aspirant la scenă, îi convinsese recitând ”Subţirica din vecini”. Printre colegii de an era Radu Beligan. La puţin timp, Ion Vova apare pe scenă în compania Luciei Sturdza Bulandra, în ”Thérèse Raquin” după Émile Zola (interpreta rolul Crivet), la Teatrul Nostru, în stagiunea 1946 – 1947. Erau vremuri tulburi, teatrele particulare începeau să se desfiinţeze. În Compania Birlic, Ion Vova se număra deja printre actorii de succes, surprindea îndată; de exemplu, punându-şi o perucă albă în cap, putea fi pe scenă un bătrân cât se poate de plauzibil. Și, cum soarta le potrivește uneori, în ultima parte a vieții Ion Vova a locuit pe strada Grigore Vasiliu Birlic din București…

În 1951 îl găsim la Teatrul Naţional din Bucureşti, în rolul lui Rică Venturiano din ”O noapte furtunoasă” de I. L. Caragiale, în regia lui Sică Alexandrescu, pe care îl imita cu avânt. Bineînţeles că acest fapt nu putea produce supărare:

„– Ia să văd, domnule, cum mă imiţi?
Am înţepenit.
– Hai, domnule, nu te jena!

Am dat o reprezentaţie, folosind chiar expresii des uzitate de maestru. Sică se prăpădea de râs. Dar nu i-a ajuns doar atâta. L-a chemat şi pe Zaharia Stancu, marele director al Naţionalului, să vadă ce fac. Şi Stancu a râs şi el cu hohote. După ani, când lucram deja la Radio, Sică mi-a dat un telefon:
– Măi Vova, mi-e atât de dor de tine!
După câteva zile, maestrul a murit. Şi n-am mai fost în stare să-l imit.”

Dar cariera strălucită a lui Ion Vova avea să se desfăşoare în Radiodifuziunea Română, unde ajunge repede regizor artistic. Fusese chemat de Mihai Zirra în 1952, mai întâi ca regizor de studio. Dar în mod sigur începuse colaborarea cu ceva timp înainte, pentru că la înregistrarea cu D’ale carnavalului, făcută pe 15 decembrie 1951, în studioul de la Sf. Sava, este anunţat ca regizor de studio.

”După doisprezece ani de teatru – povestea cu umor Ion Vova – a urmat Radioul. Mihai Zirra m-a chemat la Radio. Ca regizor de platou. Adică urma să bat gongul, să chem actorii când le venea rândul la replică, să execut anumite efecte tehnice, respectiv paşi, tropăituri, să închid sau să deschid o uşă specială, aflată în studio şi care reda zgomotul necesar acţiunii, să scutur o bucată mare de tablă care imita perfect tunetele unei furtuni teribile etc. Apoi, toată redacţia de satiră şi umor, începând cu redactorii, continuând cu regizorul şi terminând cu femeia de serviciu, a fost măturată, din pricina unui cuplet scris de Radu Stănescu. Şi aşa am devenit regizor! Am început cu emisiuni de divertisment, precum «Prietena noastră, cartea», «Părinţi şi copii», «Do, re, mi», «Legendele Olimpului», «Teatru la microfon», «Unda veselă», «Satira şi umorul», «Noapte bună, copii!» şi multe altele. «Unda veselă» a fost una dintre cele mai longevive emisiuni umoristice, care a debutat în 1929. Întâi a fost invitat actorul Ion Manu, de la Naţional. El crea o serie întreagă de versuri despre situaţii de viaţă, despre caractere, despre societate. Apoi a apărut, în 1932, celebrul cuplu Stroe şi Vasilache, care a adus şi partea muzicală. Octavian Sava m-a cooptat la «Unda veselă». Am continuat cu piese de teatru din marele repertoriu. Pe texte semnate de Molière, Caragiale, Cervantes, Muşatescu, Labiche, Gogol, Cehov, Eftimiu. Am lucrat cu Birlic, Tanţi Cocea, Nicolae Gărdescu, Radu Beligan, Nataşa Alexandra, Giugaru, Stroe, Tomazian, Mihai Popescu, Ion Manolescu, Septimiu Sever, G. Ionescu Gion, Mircea Crişan, Carmen Stănescu, Sorina Dan, Horia Şerbănescu, Radu Zaharescu. Îi preţuiesc pe Piersic, pe Margareta Pâslaru, Ion Caramitru, Vasilica Tastaman, Stela Popescu, Rodica Popescu-Bitănescu, Mihai Bisericanu, Arşinel… care au debutat o dată cu mine în Radio.”

O lungă serie de emisiuni de divertisment, cea mai cunoscută fiind celebra Ora veselă, una dintre cele mai longevive emisiuni umoristice, care a debutat în 17 ianuarie 1929 şi a avut de-a lungul anilor mai multe denumiri, printre care Unda veselă, poartă semnătura lui Ion Vova. Crescut la şcoala marilor actori, de a căror prietenie s-a bucurat întotdeauna şi faţă de care avea o veneraţie profesională şi o eleganţă cum rar se pot vedea, Ion Vova a fost un artist pentru care proprietatea mijloacelor stilistice rămâne esenţială. În genul comic, maestrul Ion Vova era neîntrecut. Părea să se fi născut cu un simţ special pentru şarja comică de calitate, cu un spirit de observaţie necomun, care se traduce la radio într-un râs pe cât de natural pe atât de magic. Seria lungă de crochiuri umoristice, perle ale genului, de la Ora (Unda) veselă, au încântat generaţii la rând şi continuă să fie şi astăzi de o actualitate artistică nedezminţită, ori de câte ori le putem relua sau le ascultăm din pură plăcere. Ion Vova era, cum el însuși spunea, o arhivă vie, care ți se oferea cu generozitate. Exagera prin… modestie, pentru a folosi vorba finală a lui Octavian Iordăchescu, care i-a dedicat o carte: ”Ion Vova cel… cumplit”, apărută la Editura Casa Radio în 2007. De ce ”cumplit”? ”Cumplit” în atâtea feluri: talent, spirit ales, seriozitate, consecvenţă, generozitate, fidelitate teribilă în admiraţie şi în prietenie şi iar talent.

Crescut la şcoala marilor actori, de a căror prietenie s-a bucurat întotdeauna şi faţă de care avea o veneraţie profesională şi o eleganţă cum rar se pot vedea, Ion Vova a fost un artist pentru care proprietatea mijloacelor stilistice rămânea esenţială. Urmăriţi, de exemplu, cât de atent este regizorul la toate detaliile compoziţionale şi de stil în versiunea mai recentă a lui ”Tartuffe” (2004), în miniaturile comice cuprinse sub genericul Pagini de umor din literatura română, în ”Minunile Sfântului Sisoe” de George Topârceanu (1969), în ”Scene din viața lumii mari” după Gogol (2000) sau în ”Peştera din Salamanca” de Cervantes (1966), într-adevăr bijuterie de artă interpretativă, pornind de la un text care îşi dovedeşte peste veacuri viabilitatea. Sunt, în fiecare, modalităţi de abordare diferite, începând cu alcătuirea distribuţiei şi cu folosirea resurselor celor mai expresive ale fiecărui actor.

În genul comic, maestrul Ion Vova era neîntrecut. Părea să se fi născut cu un simţ special pentru şarja comică de calitate, cu un spirit de observaţie necomun, care se traduce la radio într-un râs pe cât de natural pe atât de magic.

Ion Vova a încetat din viață vineri, 7 ianuarie 2011, la ora 11.15 la Spitalul de boli cronice ”Sf. Luca” din Bucureşti.

”Eu n-am căutat și nu caut la Caragiale alte sensuri astfel încât să nu mai fie el. Caragiale este un teatru de stil și de limbaj care n-are nevoie de «modernizări» […] Caragiale are un modernism intrinsec. Nu are nevoie de abilități regizorale.” – Ion Vova.

Filmul documentar ”Momente și schițe” (2), dedicat seriei de ”Momente şi schiţe” montate de regizorul Ion Vova la Teatrul Național Radiofonic. Realizatori: Costin Tuchilă și Pușa Roth. Imaginea și montajul video: Adrian Jumugă. Producție a Radio 3Net ”Florian Pittiș”, mai 2013. Copyright Radio 3Net, Radio România.

De la minutul 3 si 45 sec., amintiri cu Radu Beligan și Ion Vova – fragment din emisiunea ”Profil teatral: Ion Vova”, realizator Sanda Diaconescu, difuzată în 11 iulie 1994.

”1 Aprilie (monolog)” de I. L. Caragiale. Interpretează: Dem Rădulescu. Regia artistică: Ion Vova. Data difuzării în premieră: 28 ianuarie 1979 

”Peștera din Salamanca” de Miguel Cervantes. Traducere și adaptare radiofonică de Maria Petrescu și George Carabin. Regia artistică: Ion Vova. În distribuție: Nicolae Gărdescu, Valeria Gagealov, Coca Andronescu, Dumitru Rucăreanu, Dem Savu, George Trestian. Regia tehnică: ing. Flavia Cosma. Regia de studio: Crânguța Manea. Regia muzicală: Livio Bellegante. Data difuzării în premieră: 12 aprilie 1966.

Ion Lucian în ”Tartuffe” de Molière. Regia: Ion Vova, 2004 – fragment

Fragmente din spectacolul ”Scene din viața lumii mari” de N. V. Gogol. Adaptare radiofonică de Puşa Roth. Regia artistică: Ion Vova, 2000

”La ieşirea din teatru, după reprezentarea unei comedii noi”

”Procesul”

Grafică, ilustrații și editare multimedia: Costin Tuchilă

Arhiva rubricii Filă de calendar 

Comentați via Facebook

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.