”Iorga și generația întregitoare de hotare” de Daniela Șontică

382
Daniela Șontică Nicolae Iorga Marea Unire

logo rubrica memor daniela sontica leviathan.roOamenii de cultură au contribuit decisiv la făurirea României Mari, iar istoricul Nicolae Iorga este un astfel de ctitor.

După 10 ani de studii la Paris și în alte centre universitare din Europa, unde a căutat în marile biblioteci conexiunile europene ale civilizației românești, Iorga a revenit în țară, manifestându-și din plin spiritul enciclopedic. A făcut lungi călătorii în toate provinciile locuite de români. În urma cercetărilor, a arătat în cărțile din seria ”Neamul românesc în…” rădăcinile comune ale acestor teritorii.

În revista ”Sămănătorul” (1903 – 1906) a inițiat o uriașă activitate de coagulare a spiritului românesc în vederea marii unități naționale. Tot acolo a dus o campanie pentru rezolvarea problemei țărănești. În paginile revistei, Iorga a comentat fiecare poezie a lui Octavian Goga, creațiile poetului având, după cum se știe, un impact major asupra românilor de pretutindeni. A participat din plin și la activitățile Asociației culturale ASTRA, care milita pentru românism.

Atât la Universitatea din București, cât și la tribunele din alte orașe, marele istoric a susținut vibrante conferințe, în care tema principală era lupta pentru unire.

Când România a intrat în război, în august 1916, Iorga a publicat în ziarul ”Neamul Românesc”, un articol istoric cu titlul ”Ceasul”:

”A sosit un ceas pe care-l aşteptam de peste două veacuri, pentru care am trăit întreaga noastră viaţă naţională, pentru care am muncit şi am scris, am luptat şi am gândit, a sosit ceasul în care cerem şi noi lumii, cinstit, cu arma în mână, cu jertfa a tot ce avem, ceea ce alte neamuri mai fericite au de atâta vreme, unele fără să fi vărsat o picătură de sânge pentru aceasta: dreptul de a trăi pentru noi, dreptul de a nu da nimănui, ca robi, rodul ostenelilor noastre.”

Ulterior, a susținut un emoționant discurs, în fața a 800 de oameni, în Parlamentul de la Iași, în ziua de 14 decembrie 1916, prin care a intrat în conștiințele soldaților drept omul care le dădea speranța că nu vor lupta în zadar. Marele ziarist Pamfil Șeicaru, care se afla pe front, a consemnat starea de spirit din ziua în care discursul lui Iorga, tipărit pe un afiș, a ajuns la ei. Soldații îl citeau în tranșee și, pe măsură ce citeau, deși erau oameni în toată firea, plângeau de emoție. De altfel, Iorga primea numeroase scrisori de pe front de la ostași și de la ofițeri care îl rugau să meargă la ei să le vorbească.

Gheorghe I. Brătianu, fostul student strălucit al lui Nicolae Iorga și importantul istoric de mai târziu, îl așază pe savant în galeria marilor patrioți români care au pus mai presus de orice interesul țării:

”Nicolae Iorga aparține acelei generații de întregitorii de hotare. […] Oameni de stat, învățați, scriitori, deasupra curentelor diverse de gândire și de păreri pe care i-a unit din vârsta copilăriei și de pe băncile școlii o singură voință: aceea de a așeza neamul în marginile firești ale drepturilor și ale năzuințelor sale. Puteau fi, desigur, vederi deosebite în ceea ce privește mijloacele și momentul: unii se arătau stăpâniți de misiunea României la porțile Răsăritului, alții râvneau să asigure apărării sale viitoare cetatea firească a munților. Dar nici unul nu așeza vreun gând de partid sau de facțiune deasupra nației, nici unul nu concepea datorie mai înaltă și mai imperioasă decât lupta pentru dreptatea ei, ce va să vie. […] Acțiunea în serviciul cauzei naționale era totală, din partea tuturor, în orice domeniu și cu orice prilej.” (Gheorghe I. Brătianu, ”Cuvinte către români”, București, f.e., 1942, p. 154).

Vezi și: ”Nicolae Iorga, omul care a scris cel mai mult din lume” de Daniela Șontică

Vezi arhiva rubricii Memor de Daniela Șontică

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.