”Joc de dimineaţă” de Radu Comșa

682
Radu Comșa Guillaumin Armand, ”Portret de fetiță”
Guillaumin Armand, ”Portret de fetiță”

logo rubrica foto-grafii la persoana intai leviathan.roÎntunericul se lăsă moale în voaluri calde şi se adună pe podelele ceruite. Negru, violet şi indigo fug tăcut din calea albastrului acvatic strecurat în franje suprapuse printre perdelele ce flutură uşor. Lângă mine susură uşor respiraţia atât de dragă şi simt trupul mic şi cald cufundat în somn liniştit şi inocent. Rămân să privesc tavanul de unde se cern fulgi de noapte pe sfârşite. Se aşază fulgii aceia pe pat, peste perne, peste cărţile clădite pe noptieră, peste florile mici din fereastră, peste lemnul podelei de culoarea mierii.

Mai târziu se mişcă lângă mine, se întinde, se întoarce şi se apropie. Apoi aud oftatul uşor, suflat printre buze, semn că de-acum trezirea este deplină. Întind dreapta cu palma deschisă şi îi mângâi spatele şi umerii şi braţele. Zic: ”Am găsit ceva sub pătură şi nu prea ştiu ce e  ”Mmmm…” mi se răspunde. ”Oare ce spinare este aceasta?” Şi glasul vine neașteptat de limpede şi de sonor: ”De căţel.” ”Şi picioruşele acestea, oare de ce sunt?” ”De porumbel”, se aude din adâncul aşternutului. ”Şi mânuţele de ce să fie?” Şi glasul zice fără şovăire: ”De iepuraş!”  ”Aha… dar părul, părul de ce e?” Şi cu glas de clinchet moale vine răspunsul lungit: ”De piisiică.” Şi-atunci se întoarce spre mine şi zic: ”Hei, dar ochii aceştia, ce ochi sunt?” Şi râsul abia e ţinut frâu în colţul gurii când zice: ”De păpuşă!” Dinţii sclipesc în lumina puţină, ce se lasă peste noi, când întreb din nou peste măsură de uimit: ”Dar dinţii de care sunt?” Şi glasul încearcă să se facă aspru: ”De crrrocodiil!… Oaroarrr!…” şi apoi, la tăcerea mea, întrebarea un pic îngrijorată, dar veselă, vine repede: ”Te-ai speriat, tati?” ”M-am speriat foarte tare…” ”Sunt eu, tati… Nu-i aşa că nu mai eşti speriat? Ştii tu, trebuie să fim curajoşi şi buni şi… ?” ”Și puternici.” ”Da! Şi puternici, tati.” 

Fulgii de noapte erau din ce în ce mai rari şi mai străvezii, fâşiile albastre strecurate printre faldurile perdelei se făcuseră palide. Apoi copilul s-a lipit de mine şi am stat aşa unul lângă altul. Curajoşi, buni şi puternici. Învăluiţi de argintul dimineţii ce se năştea.

Vezi arhiva rubricii Foto-Grafii la persoana întâi de Radu Comșa 

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.