”La o ceașcă de… istorie a cafelei” de Pușa Roth

2332
Ceașcă de cafea schiță desen

delicias regibus logo rubrica leviathanO cafea neagră, amară, dulce sau potrivită cred ca este de nerefuzat în orice zi a anului, dar mai ales în aceste prime zile ale lui 2017, despre care se spune că ar fi unul încărcat de energii pozitive. Prin urmare, doamnelor şi domnilor, astăzi, 3 ianuarie 2017, m-am gândit să vă invit la o ceașcă de… istorie a cafelei, că tot ne oferim unii altora, zi de zi, cafele virtuale, căci am cam pătruns în lumea digitală, cu toate obiceiurile noastre…

Originile cafelei s-ar afla într-o regiune a Etiopiei numită Kaffa și apoi introdusă în lumea arabă prin Egipt și Yemen, unde începe să se cultive în scopuri comerciale, pentru că, în trecut, cafeaua era considerată aliment și nu băutură. Triburile est-africane măcinau boabele crude de cafea și, prin amestecarea cu grăsime animală, obțineau o pastă pe care războinicii o consumau pentru a avea mai multă energie în timpul luptelor. Etiopienii de mai târziu, puneau boabele uscate în apă, lăsându-le să fermenteze și transformându-le apoi într-un soi de vin… de cafea.

Pe la anul 1000, renumitul tămăduitor Abū ‘Alī al-Husayn ibn ‘Abd Allāh ibn Sīnā al-Balkhī (cunoscut în Europa drept Avicenna) a început să administreze cafeaua pe post de medicament, fierbând boabele crude, la foc mic, cu scopul de a obțiune o băutură numită qahwa.

Cum cafeaua creștea în mod natural și în Peninsula Arabică, începând cu secolul al XI-lea cafeaua a început să fie preparată ca o băutură caldă.

O istorie apocrifă, datând de pe la 1400, povestește despre un păzitor de capre yemenit, pe nume Khaldi, care a observat cum caprele sale deveneau neastâmpărate și energice după ce mâncau fructele roșii care creșteau în tufișurile necunoscute de pe aceste meleaguri. Uimit de comportamentul lor, Khaldi a dus fructe la o mânăstire din apropiere, unde starețul le-a fiert în apă. Acesta a obținut un lichid amar, dar aromat, stimulator, care alungă oboseala și somnolența.

Cealaltă poveste este aceea a unui derviș musulman care a fost condamnat de dușmanii lui să rătăcească prin deșert și astfel să moară de foame. În delirul său, tânărul a auzit o voce care îi spunea să mănânce fructele dintr-un arbore de cafea din apropiere. Dervișul a încercat să înmoaie fructele și a băut lichidul acela. Interpretând supraviețuirea și energia sa ca pe un semn de la Dumnezeu, s-a întors la ai săi și a răspândit credința și rețeta acestei băuturi.

În secolul al XVI-lea, cafeaua se răspândește în Persia și Turcia, iar de aici în India, Indonezia și America, dar și în Italia, prin schimburile comerciale dintre negustorii venețieni și cei din Africa de Nord și Egipt. Din Italia a fost introdusă în restul Europei și acceptată pe scară largă după 1600, când Papa Clement al VIII-lea a catalogat-o drept „băutură creștină”, în ciuda provenienței sale, iar popularitatea şi-o câştigă prin faptul că era o alternativă la băuturile reci. În anul 1645, se deschide la Veneția și prima cafenea din Europa.

Cafenelele pariziene, atât de populare în istoria contemporană, au apărut mult mai târziu. În fapt, se pare că primul arbore de cafea, cu diametrul de un deget şi cu fructe mici şi drăguţe ca cireşele (potrivit cronicilor vremii) a ajuns în Paris, grație unui general de artilerie din armata Franţei care a adus un lăstar de la Amsterdam şi l-a dăruit Grădinii Regelui. Soliman Aga, ambasadorul Înaltei Porţi la curtea lui Ludovic al XIV-lea, a sucit capul doamnelor de la Curte atât prin luxul oriental necunoscut lor cât şi prin faptul că le îmbia să guste câte o ceşcuţă de cafea. Asta se întâmpla prin anul 1660. Potrivit acelorași cronici, aflăm că în anul 1670, un american vindea boabe de cafea la târgul de la Saint-Germain, iar pe strada Saint André des Arcs a luat fiinţă prima cafenea, împodobită cu oglinzi şi cu mese de marmură.

Dacă coborâm însă pe firul istoriei, aflăm că primul magazin de cafea s-a deschis la Constantinopol în 1475, fiind numit Kiva Han. Începând cu 1512, efectele stimulatoare ale cafelei au determinat imamii conservatori din lumea arabă să interzică consumul acesteia pentru musulmani. Cu toate acestea, prima cafenea a fost deschisă la Damasc în anul 1530. Trecem și prin Moldova sfârștului de secol XV și începutul secolului al XVI-lea  și afăm că logofătul Ioan Tăutu (?–1511) este considerat a fi fost primul băutor de cafea de pe plaiurile mioritice. În Marea Britanie cafeaua a fost adusă de către comercianții care aduceau mărfuri din Turcia. Prima cafenea a fost deschisă la Londra în 1652 sub numele de Grand Café, iar cafeneaua Queens’s Lane, deschisă în Oxford în 1654, este în funcțiune și astăzi. Până în 1675 existau 3000 de cafenele în întreaga Anglie. Prima cafenea (“cahvenea“) se deschide în București, în anul 1667, proprietatea unui fost ienicer, Kara Hamie. În 1683, după al doilea asediu al Vienei de către otomani, se deschide și aici o primă cafenea.

Cum mulţi europeni deprinseseră obiceiul cafelelor fierbinți în timpul călătoriilor, pe la mijlocul secolului al XVII-lea, olandezii – care dominau comerțul naval – au introdus cultivarea la scară mare a cafelei în coloniile lor din Indonezia, pe insulele Java, Sumatra, Sulawesi și Bali.

În anul 1727 cafeaua ajunge în Brazilia unde începe să fie cultivată pe suprafețe din ce în ce mai mari, devenind în scurt timp una dintre principalele resurse economice ale țării. Tot în secolul al XVIII-lea, cafeaua ajunge până în cele două Americi datorită unui căpitan francez de infanterie care a adus cu el, în Martinica, o mică plantă de cafea, în lunga sa călătorie peste Atlantic. La jumătatea secolului al XIX-lea, o boală rară a plantelor s-a răspândit prin plantațiile de cafea din Asia de Sud-Est și culturile au fost compromise, transformând Brazilia în cel mai mare producător de cafea, titlu pe care îl deține și astăzi.

La 1773 cafeaua este proclamată băutură națională în S.U.A., devenind băutura preferată la micul dejun. În 1822, în Franța, este construit primul aparat pentru cafea la filtru. În anul 1891, la București, Grigore Capșa înființează celebra cafenea Capșa, care devine spațiul cultural și politic al societății bucureștene.

Hills Bros, o companie americană cu sediul în San Francisco, începe în anul 1900 ambalarea în pungi vacuum a cafelei prăjite și râșnite, în detrimentul magazinelor de prăjire și râșnire a cafelei. Prima cafea solubilă este obținută de David Strang în Noua Zeelandă în anul 1890 și doi ani mai târziu, independent, de chimistul japonez Satori Kato. În Italia, Luigi Bezzera inventează aparatul de espresso în 1901, care este perfecționat de Achilles Gaggia în 1946, obținând astfel primul cappuccino, denumit după asemănarea culorilor alb-negru cu robele călugărilor din ordinul Capucinilor. Băuturii care prilejuieşte numeroase întâlniri şi ipostaze de socializare i se dedică o cantată (”Schweigt stille, plaudert nicht”, BWV 211 de Johann Sebastian Bach, probabil 1732–1735, cunoscută sub numele de Cantata cafelei”), care e mai degrabă o operă comică în miniatură.

Este interesant că, deși cafeaua este originară din Africa, cultivarea arborelui în această parte a lumii este relativ recentă. De fapt, plantatorii britanici au fost cei care au reintrodus creșterea cafelei în Africa, chiar după Primul Război Mondial, înființând plantații în zone care ofereau un climat și un sol propice înfloririi arborelui.

Politicianul și diplomatul francez Charles-Maurice de Talleyrand-Périgord, binecunoscut ca Talleyrand, afirma, referindu-se la această licoare magică: ”Cafeaua ideală e neagră ca diavolul, fierbinte ca iadul, pură ca un înger, dulce ca dragostea… ”

Acum, fie spus, foarte mulţi oameni de pe această planetă îşi încep ziua cu o cafea care, de cele mai multe ori, este socotită drept mic dejun. Ceilalţi, care consumă cafeaua după masă, o socotesc o băutură de refacere, de înviorare. Acum se pune întrebarea cum o consideră cei care beau mai multe cafele pe zi, dar asta trebuie să fie pasiune, aș spune eu.  Ei, ce părere aveţi? Stăm la o cafea în primele zile ale Anului Nou, dragii mei prieteni? Cafeaua mea e gata și mă însoțește în timp ce-mi reamintesc versurile lui Marin Sorescu:

”Am zărit lumină pe pământ,
Şi m-am născut şi eu 
Să văd ce mai faceţi.
Sănătoşi? Voinici?
Cum o mai duceţi cu fericirea?

Mulţumesc nu-mi răspundeţi.
Nu am timp de răspunsuri,
Abia am timp să pun întrebări.

Dar îmi place aici
E cald, e frumos
Şi atâta lumină încât 
Creşte iarba.

Iar fata aceea, iată,
Se uită la mine cu sufletul…
Nu, dragă, nu te deranja să mă iubeşti.

O cafea neagră voi sorbi, totuşi
Din mâna ta.
Îmi place că tu ştii s-o faci
Amară.”

(Marin Sorescu, ”Am zărit lumina”)

Cu bine și cu bucurie! La mulți ani!

Vezi arhiva rubricii Delicias regibus de Pușa Roth

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.