La Teatrul Excelsior, stagiunea se deschide sub semnul iubirii – cronică de teatru de Mariana Ciolan

141
teatrul excelsior (1)
Sursa foto: Teatrul Excelsior

cronica de teatru logo leviathanScrisă în 2004 de John Cariani, actor american de teatru și de film cu câteva premii importante în palmares, piesa Aproape (Almost. Maine, titlul original) a devenit unul dintre cele mai jucate texte contemporane în SUA și a ajuns foarte cunoscută și mult dincolo de granițele țării, fiind tradusă în peste douăzeci de limbi. După știința mea, la noi s-a jucat deja pe scene profesioniste la Piatra Neamț și la Râmnicu Vâlcea, dar și în montări ale unor trupe școlare. Conform „Washington Post”, în America, ea a „detronat” în producțiile liceale shakespearianul Visul unei nopți de vară… Și iată că acest… „vis în miezul unei nopți de iarnă”, am putea s-o numim așa, este readusă acum în atenția publicului, la Teatrul Excelsior din București, prin excelență destinat celor mai tineri iubitori de teatru,  unde a deschis stagiunea 2022–2023 și capătă puterea unui generos mesaj sub semnul iubirii. Căci, da, dragostea este firul care leagă cele nouă povești de viață reunite sub acest titlu, Aproape. Petrecute, toate, la aceeași oră târzie, în aceeași noapte de vineri, geroasă, fără lună, într-un orășel pierdut în pustietatea din Maine, cel mai nordic și cel mai estic district din Noua Anglie. Sub splendoarea rară a aurorei boreale. Acolo, zice unul dintre personaje, citând ghidul turistic, „oamenii trăiesc așa cum ar trebui trăită viața”. Dincolo de aluzia ironică la adresa limbajului „de lemn” specific acestor lecturi făcute de multe ori parcă să te îndepărteze de ele, există aici un înțeles profund ce răzbate, emblematic, din toate cele nouă povești. Vorbele rostite de respectivul personaj trimit cu gândul la autenticitate, la revelația clipei ce poate aduce brusc, neașteptat, lumina. Incredibilă. Aproape ireală, spulberând obscuritatea înțelegerii, bezna din simțirea cotidiană. Pentru cel care se simte poticnit în întunericul nesiguranței, al îndoielii, al ezitării, al lașității ori slăbiciunii. Și reușește deodată să risipească această stare așa cum aurora boreală cu irizările ei alungă fulgurant negurile…

Bazat pe traducerea semnată de Cristi Juncu, spectacolul Teatrului Excelsior este datorat lui Eugen Gyemant și lecturii sale regizorale nuanțate. Acesta și-a atras din nou colaborarea Sabinei Veșteman, tânăra scenografă care declara cu valoare de profesiune de credință că „spațiul scenic trebuie să transpună privitorul într-o altă lume”. Amintesc asta, pentru că rezultatul prezentei conlucrări, ce se armonizează creator cu un light design sugestiv realizat de Costi Baciu și, nu ultimul rând, cu devotamentul întregii trupe de actori, este un spectacol dinamic, tensionat, bine ritmat care reușește să pună în valoare, în mod atractiv, valențele metaforice, simbolice ale textului. Dar în care nu sunt neglijate celelalte caracteristici ale scriiturii care o fac foarte ofertantă și îi legitimează succesul. Scena este dominată de o fragilă construcție metalică,  ce pare a se „ține” după alte legi decât cea a gravitației, unde pământul poate să îți fugă de sub picioare ori poți simți că plutești. Ea  închipuie subtil și delicat spațiile evocate în textul piesei (o casă, o curte, un bar, o pensiune etc.) și străjuiește mișcarea personajelor prin sfera trăirilor puternice, irepresibile. În această structură matricială poveștile se țes unele din altele, cu accente bine punctate de interpreți pentru a contura tipologii, situații. Prologul îi aduce în prim plan pe Pete (Dan Pughineanu) și pe Ginette (Loredana Cosovanu) întrupând candoarea primei declarații de iubire, a celui dintâi sărut, învăluiți de farmecul acelei șoapte „mă simt așa aproape de tine”. Vraja mirifică, neașteptată și surprinzătoare îi însoțește ca o străfulgerare pe Glory (Iulia Samson) și East (Mihai Mitrea), din Cealaltă inimă, când ea, împărtășind o străveche credință, anume că aurora boreală e formată din spiritele morților, va ajunge cu rămășițele defunctului soț în curtea ursuzului trăitor în acel ținut de la capătul lumii. Un abur de înfrățire sufletească  apare brusc într-o banală scenă cotidiană din Lucrurile care-ți pot face rău, între Steve (Dan Pughineanu), un tip ușor întârziat, de o sinceritate înduioșătoare, și Marvalyn (Pamela Iobaji), o femeie agresată de partenerul ei, sau se insinuează  între Randy (Bogdan Nechifor) și Chad (Alex Popa) din Tronc, atunci când se plâng unul altuia de neajunsurile provocate de prietenele lor. Revelații deloc plăcute, pe de altă parte, vor trăi Jimmy (Radu Micu), cel care o reîntâlnește pe fosta iubită Sandrine (Ana Udroiu) în barul unde aceasta petrecea cu fetele înaintea măritișului, dar poate va găsi un rost de a nu-și mai spune că e alienat în dialogul cu chelnerița Aliena (Loredana Cosovanu), joc verbal și vizual în Trist și vesel. În Unde s-a dus, Marci (Ana Udroiu) îl aduce pe soțul ei Phil (Bogdan Nechifor) la patinaj, dar acest recurs la vremea începutului fericit nu îi va ajuta să înlăture vidul, înstrăinarea în doi. Nici despărțirea. Pierderea. Așa cum suferă și protagoniștii din Un pic prea devreme, Hope (Iulia Samson) care, tulburată de constatarea că „nu am și eu un loc pe lume”,  se reîntoarce în orășelul ei spre a-l reîntâlni pe Daniel (Alex Popa), cel care o ceruse de mult de soție. Îl găsește nu doar că și-a reclădit viața alături de altcineva, dar, mai ales, că nu mai este… la „înlățimea” de odinioară. Alții poate că au gândit ca Hope (nume simbolic, nu ?), și anume că ar fi bine „să existe un loc unde să-i pui pe oameni pentru când ai nevoie de ei”, dar au știut să culeagă clipa și sanșa adusă de ea. Este cazul personajelor pe valul suitor al vieții, în Prea multă iubire, unde Gayle (Pamela Iobaji) descoperă în micul cadou, inelul primit, de fapt caratele acunse în inima lui Lendall (Mihai Mitrea) sau a celor din  Chestia din tablou unde eroii fericiți sunt Dave (Radu Micu) și Rhonda (Loredana Cosovanu).

Jocul modern, temperat al actorilor surprinde cu fine și emoționante accente valoarea și farmecul clipei revelatoare, meandrele inefabile ale țesăturii fragile din trăirile oamenilor, dar mereu necesare pentru a aduce… aproape sinele și pe celălalt, pe o scală cuprinzătoare de realități psihologice, capabilă să trezească în spectator empatia, dar și să declanșeze amintiri, aplecarea spre propriul eu, să descătușeze imaginația. Elemente de vestimentație și semne iconice ale lumii tinerilor, câteva elemente de butaforie delicat evocatoare contribuie la definirea unui atrăgător „aici și acum”. Într-o… poveste de când lumea. Este un discurs care la premieră a ținut publicul în priză continuă grație fluxului magic al curgerii momentelor unul din celălalt, al suflului lor comun, bine accentuat de ecleraj și haloul sonor, ce ne aduce spre meditație și desfătare o comedie umană în mic, dar foarte vie, adevărată, împreună cu însuflețitul ei apel umanist. Este un spectacol cu tineri, pentru tineri și nu numai, un spectacol tandru și atașant.

Aproape este cea dintâi premieră dintre cele cinci pe care le anunță până la sfârșitul anului Teatrul Excelsior, cu noul lui manager, tânărul regizor Vlad Cristache. O alegere inspirată, socotim noi, pentru un teatru destinat  tinerilor care ridică acut și problema unei dramaturgii potrivite, care să fie netendențioasă ori cu facilități păgubitoare, o alegere dătătoare de imbold pentru începutul unui program gândit de noua conducere pe mai multe paliere, de la spectacolele în teatru la unele ce vor avea loc chiar în școli prin parteneriate ferme cu acestea. Până la o nouă întâlnire, ce ne rămâne este să vă poftim la Teatrul Excelsior.

Arhiva rubricii Cronica de teatru

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.