Legea asupra repausului duminical în unităţile industriale şi comerciale

53
Grădina Cișmigiu prin 1906. Sursa foto: Biblioteca Digitală a Bucureștiului
Grădina Cișmigiu prin 1906. Sursa foto: Biblioteca Digitală a Bucureștiului

fila de calendar rubrica leviathan.roSe împlinesc 110 ani (14 aprilie 1910) de la promulgarea Legii asupra repausului duminical în unităţile industriale şi comerciale (excepţie făceau instituţiile statului şi administraţia publică, pentru care s-au elaborat legi speciale).

Prima lege care instituia repausul duminical apăruse la 6 martie 1897. Potrivit acestei legi, erau libere doar dimineţile de duminică şi alte 14 sărbători pe an. Legea a fost propusă de prim-ministrul României de atunci, Vasile Lascăr, şi susţinută de scriitorul Barbu Ştefănescu-Delavrancea pe vremea când a condus Primăria Capitalei, în 1899, vreme în care a promovat şi aplicat această lege, arătând „că muncitorii nu-şi pot vedea niciodată copiii, plecând la lucru în zori şi întorcându-se acasă noaptea, târziu”.

În 14 aprilie 1910, legea este modificată: se prevede repausul duminical şi în sărbătorile legale în unităţile comerciale şi industriale, cu excepţia instituţiilor statului şi a administraţiei publice. Cu toate acestea, brutăriile lucrau în toate zilele săptămânii pentru a vinde oamenilor pâine proaspătă; abia prin Decretul Regal 4.333 din 6 iunie 1913, autorităţile au permis modificarea unui articol prin care pâinea era scoasă de pe lista articolelor ce trebuiau consumate imediat şi, astfel, brutarii beneficiază de duminică liberă.

În 20 martie 1897, Caragiale publică în ziarul „Dreptatea” (an II, nr. 338, p. 1, cu semnătura: Ics) textul umoristic Opinia bărbierului meu asupra repaosului duminical, neretipărit,  inclus pentru prima dată în ediția I. L. Caragiale, ”Opere”, IV (Publicistică, ediția a doua, revăzută și adăugită de Stancu Ilin, Nicolae Bârna, Constantin Hârlav; studiu introductiv de Eugen Simion, Academia Română, București, Fundația Națională pentru Știință și Artă, 2011), p. 699–701. textul a fost identificat și publicat de Marin Bucur în ”Viața Românească”, LXXXVI, nr. 9, septembrie 1991, p. 1–3. Argumentația sa este convingătoare. Tonalitatea textului, tema, articularea ”reportajului” cu inflexiuni care motivează atribuirea.

Pentru a citi Opinia bărbierului meu asupra repaosului duminical, click aici.

Arhiva rubricii Filă de calendar

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.