Poveste de dragoste din Rumelia: Aliș și Zeynep
În drumurile ei, Zeynep întreba disperată, în stânga și în dreapta, pe oricine îi ieșea în cale: ”Nu l-ați văzut pe Aliș al meu, cel tânăr?” Halil Delice redă elocvent episodul căutării lui Aliș de către Zeynep în romanul său ”Nu l-ai văzut pe Aliș al meu de-a lungul Dunării?” Iată un pasaj:
”De sub voalul verde, o voce s-a înălțat ca o boare de primăvară și aripa s-a scuturat: «Pașă-tată, l-ai văzut pe Aliș?» Pașa fu surprins de întrebare și de vocea care-i spunea familiar ”tată». «Care Aliș, soro? În armata noastră sunt mulți Aliș.» Femeia era aproape surprinsă că pașa nu-l cunoștea pe Aliș. «Aliș al meu, soțul meu, are negi pe sprânceana stângă, e foarte puternic, cu statură de chiparos. S-a dus de-a lungul Dunării. Nu l-ai văzut pe Aliș al meu de-a lungul Dunării?» Pașa își răsuci gâtul și privi femeia misterioasă care aștepta cu fiecare respirație a vocii un răspuns că l-ar fi văzut pe Aliș al ei. Nu i-a putut spune că nu l-a văzut, nici să-i dea speranțe, spunându-i că l-a văzut. Nu știa ce să facă. Cel care nu ezita o clipă în fața mitralierelor, a puștilor automate, a tunurilor și a zecilor de mii de oșteni dușmani, pașa era acum neputincios.”*)
În fapt, Zeynep nu-l văzuse niciodată în realitate pe Aliș, atunci când s-a îndrăgostit de acesta. Legenda spune că mătușile mai în vârstă ale lui Zeynep i-ar fi spus acesteia să aprindă o lumânare și să privească în oglindă într-o noapte cu lună plină, dacă dorește să-și vadă ursitul, căci va apărea imaginea lui în oglindă. Zis și făcut. Zeynep îl vede pe cel cu care urma să se căsătorească, adică pe Aliș, călare pe un cal.
Unele versiuni spun că cei doi îndrăgostiți s-ar fi întâlnit, printr-o coincidență, în Istanbul, altele, dimpotrivă, că Aliș ar fi căzut cu calul în apele învolburate ale Dunării, unde, de altfel, se concentrează și căutarea lui de-a lungul Dunării sau la trecătoare. Povestea a avut un mare impact asupra societății și este o reflectare a înțelegerii iubirii pentru acea perioadă. Dragostea curată a lui Zeynep și tăria lui Aliș de a sta împotriva tuturor dificultăților devin conceptul de moralitate și izvor pentru alte povești devenite, în timp, legende, precum: ”Leyla și Mecnun”, ”Ferhat și Șirin” sau ”Arzu și Camber”.
Filosofia de dragoste a secolului al XVII-lea devine sursă de inspirație pentru artiști, care pun pe note duioasa poveste sau pe ecrane și se dezvăluie în toată claritatea ei sub ochii noștri. Astfel vechea melodie ”Sprâncenele lui Aliș sunt negre” își are sursa în această legendă și evocă dramaticul episod al căutării lui Aliș de-a lungul Dunării de către frumoasa și misterioasa femeie, răvășită de pierderea lui. Doi îndrăgostiți, marcați de iubirea lor, trec barierele timpului și prind ființă în ochii noștri, reușind să ne impresioneze după atâtea secole. Toate celelalte legende sunt o reminiscență a acestei nemuritoare povești.
________
*) Traducere de Urfet Șachir
Bibliografie
Halil Delice, ”Görmedin mi Alişi’mi Tuna Boyunda; Aliş İle Zeynep’in Destansı Aşkları”, Babıali Kültür Yayıncılığı, 2013, 5. baskı.
http://www.gostivar.org.tr/haber-detay.php?haberid=1111
Sursa fotografiilor: Internet
Hamiyet Yuceses, ”Sprâncenele lui Aliș al meu sunt negre”
Arhiva rubricii Traditiones de Urfet Șachir
