”Lingura a apărut odată cu oamenii” – articol de Pușa Roth

246
Lingura Pușa Roth istorii și istorioare leviathan.ro

istorii și istorioare rubrica de pusa roth logo leviathan.ro”Cu linguri de lemn zăbovim lângă blide
lungi zile pierduţi şi străini.”

Lucian Blaga, ”La curţile dorului” 

Am fost surprinsă să constat că sunt cuvinte ce denumesc lucruri, obiecte, din imediata noastră apropiere, pe care le pronunţăm foarte des. De ce? Poate şi pentru faptul că ne folosim de obiectele respective frecvent, aş spune abuziv, ca să glumim puţin. Şi am să mă explic de ce am spus asta. Dimineaţa facem cafeaua, laptele etc. şi punem o linguriţă, două sau mai multe de zahăr, urmează cafeaua sau alt ingredient şi folosim iar lingura sau linguriţa. Facem o prăjitură şi folosim ca măsură o linguriţă sau o lingură, în cele mai multe cazuri. Mâncăm felul întâi sau desertul şi folosim iar lingura sau linguriţa. Vă imaginaţi cât de des folosim acest obiect prezent în toate casele de pe pământ? Foarte des, şi de aceea merită atenţia noastră.linguri lemn vechi

Lingura a apărut odată cu oamenii, ţinând cont de utilitatea ei. Lingura se folosea încă din paleolitic, fiind confecţionată din bucăţi de lemn sau din cochilii de scoici. Chiar termenii folosiţi pentru a desemna obiectul indicau materialul din care era făcut: ”spon”, pentru zona de nord a Europei, însemna lemn, iar ”cochlea”, pentru partea de sud, însemna scoică. Apoi s-au folosit fildeşul, osul, ceramica, iar în Evul Mediu lingurile erau făcute din metale preţioase, pentru a arăta bogăţia nobililor.

Romanii au fost primii care au rafinat linia acestui tacâm, imaginând două modele: o lingură ovală, asemănătoare celei de azi şi una rotundă şi mai adâncă, ce poate fi considerată strămoşul polonicului. Odată cu descoperirea aliajului de cositor şi plumb, lingurile au devenit accesibile tuturor. Lingurii i s-au dedicat poezii, dar poate cea mai frumoasă imagine este cea creată de Lucian Blaga, în poezia ”La curţile dorului”:

”Prin vegherile noastre – site de in –
vremea se cerne, şi-o pulbere albă
pe tâmple s-aşează. Aurorele încă
se mai aprind, şi-așteptăm. Așteptăm
o singură oră să ne-mpărtăşim
din verde imperiu, din raiul sorin.

Cu linguri de lemn zăbovim lângă blide
lungi zile pierduţi şi străini. [s.n.]
Oaspeţi suntem în tinda noii lumini

la curţile dorului. Cu cerul vecini.

Aşteptăm să vedem prin columne de aur
evul de foc cu steaguri păşind,
şi fiicele noastre ieşind
să pună pe frunţile porţilor laur.

Din când în când câte-o lacrim-apare
şi fără durere se-ngroaşă pe geană.
Hrănim cu ea
Nu ştim ce firavă stea.”

Vezi arhiva rubricii Istorii și istorioare de Pușa Roth

Comentați via Facebook

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.