De câte ori am ocazia, revin, doamnelor şi domnilor, la lucrarea ”Bucureştii de altădată” a lui Constantin Bacalbaşa, uneori doar pentru o lectură, alteori pentru a cita, fiindcă opera acestui ziarist*), memorialist, dar și om politic, zugrăvește unul dintre cele mai amănunțite, mai interesante și mai pline de culoare tablouri ale vieții bucureștene. De această dată am ales un fragment care se referă la teatru (Volumul IV, 1910–1914, ediţia a II-a, București, Editura ziarului ”Universul”, 1936), mai cu seamă la ecoul pe care l-a avut un spectacol în rândul publicului. Este vorba de titlul unei piese, ”Chantecler” de Edmond Rostand**), devenită Chanteclair în cartea lui Bacalbaşa, care a ajuns nume (substantiv sau adjectiv) comun cu înţeles diferit. Bacalbaşa se opreşte la înţelesul comic al cuvântului din vorbirea populară, în care şanticler are sensul de ”om neserios, nebun, şmecher”***), iar explicaţiile sale sunt pline de umor.
Se pare că piesa nu i-a plăcut autorului lucrării ”Bucureştii de altădată” şi a ridiculizat-o, considerând că intrarea în limbajul comun a acestui cuvânt ar constitui singurul succes la public al acestei piese. Trebuie să vă reamintesc că există şi o prăjitură, spun eu, rafinată cu acest nume, dar asta e o altă poveste. Şi-o fi imaginat autorul francez că va avea un astfel de succes? Cu siguranţă nu.
”O sensaţie de altă natură produce noua piesă a lui Rostand, «Chanteclair».
Cuvântul «şanticler» intră în vocabular şi este întrebuinţat de către oamenii din popor în tot felul de înţelesuri comice. Chiar oameni cu oarecare cultură, fac abuz de această împământenire a vorbei.
Aud pe stradă vorbind.
– Pe onoarea mea, îţi plătesc mâine.
– Lasă, domnule, nu mai spune fiindcă nu eşti om serios. Eşti un «şanticler».
Servitoarea mea, care e o târgoveaţă foarte amatoare de radicaluri, a prins vorba, şi o întrebuinţează la tot momentul.
– Şapte bani pătlăgeaua?!… (aşa era pe atunci). Ce mă, eşti şanticler?…
În piaţă doi pantaloni creţi se ceartă.
– Ia ascultă, să nu faci pe şanticlerul cu mine, că te-am altoit !…
Această vorbă a cutreierat mahalalele Capitalei cel puţin un an de zile. A fost, poate, singurul mare succes al piesei lui Rostand”. (Constantin Bacalbașa, ”Bucureștii de altădată”, vol. IV, ed. cit.).
___________
*) A fondat ziarele cotidiene: ”Țara”, ”Patriotul”, ”Românimea” și revista umoristică ”Ghiță Berbecul”. A îndeplinit funcțiile de membru fondator al Societății Presei și al Sindicatului Ziariștilor, președinte al Sindicatelor Ziariștilor (din 1919) și a scris patru volume despre Bucureștiul din anii 1800).
**) Edmond Rostand (1 aprilie 1868–2 decembrie 1918), dramaturg francez, membru al Academiei Franceze, nominalizat la Premiul Nobel pentru literatură. Teatrul său reprezintă o reacție la naturalism și simbolism. Prin comediile sale, scriitorul a satirizat obscurantismul, minciuna, lașitatea. Edmond Rostand a scris: ”Mănușa roșie” (”Le Gant rouge”), 1888; ”Romanțioșii” (”Les romanesques”), 1894; ”Prințesa îndepărtată” (”La Princesse lointaine”),1895; ”Cyrano de Bergerac”, 1897; ”Puiul vulturului” (”L’aiglon”), 1900; ”Chantecler”, 1910; ”Ultima noapte a lui Don Juan” (”La dernière nuit de Don Juan”), 1911.
***) ”Dicţionarul Explicativ al Limbii Române”: şanticler, adj. invar., subst. [fam.] 1 – adj. invar. Care este [foarte] elegant 2 – subst. [reg.] Haină de purtat; 3 – subst. (reg.) [Epitet pentru o] femeie de moravuri uşoare; şi [reg.] şanticlir subst., janticlir adj.invar.
Vezi arhiva rubricii Istorii și istorioare de Pușa Roth
